Autor: Țurcanu Diana

Ce bucurie poate fi mai mare decât aceea de a fi mamă. Câtă emoţie simţi când afli că vei avea un copil şi, totodată, câtă frică. Frica că nu vei face faţă sau că nu vei putea să îi oferi tot ce trebuie copilului. Şi atunci începi să-ţi faci tot felul de planuri, pentru ca totul să fie cât mai bine. De multe ori suntem atât de copleşiţi de responsabilităţile materiale încât nu ne dăm seama că un copil se mulţumeşte cu atât de puţin : cu dragoste, cu ocrotire, cu înţelegere.

Sunt profesoară într-un sat oarecare din România. Meseria mea mi-a dat ocazia de multe ori să întâlnesc cazuri , din ce în ce mai dese, când grijile materiale i-au copleşit atât de mult pe părinţi încât au uitat care este adevărata responsabilitate faţă de copilul lor. Şi atunci, ca să facă faţă, au plecat. Au plecat la muncă în străinătate, sperând la o viaţă mai bună pentru familia lor. Şi au lăsat în urmă, în grija bunicilor sau a unei mătuşi, un pui de om dezorientat, care nu a înţeles cum de a rămas deodată singur.

În ultimul timp figura unui astfel de băieţel mă obsedează. A fost şi înainte un copil cam neliniştit şi slăbuţ la învăţătură, în schimb dornic să înveţe şi să participe la ore. Glumea în timpul orei, dar într-un mod plăcut care nu deranja. La începutul acestui an şcolar am aflat că mama i-a plecat în Italia. Şi am găsit în clasă un elev total schimbat: agresiv în limbaj nu numai cu ceilalţi colegi, ci şi cu noi. Aproape toţi colegii mei se plângeau de comportamentul său, eu fiind printre ei. Refuza să scrie şi să citească iar când făcea o poznă se uita mereu în ochii mei, sfidător, aşteptând o reacţie. Şi atâtă dorinţă de fi băgat în seamă, atâta dor de mamă se vedea în privirea sa încât nici măcar nu îndrăzneam să-l cert. Şi ce putem face noi, profesorii, în asemenea situaţii? Cum îi putem ajuta, când avem atât de puţine arme cu care să luptăm? Cum putem să le alinăm acestor copii dorul de părinţi? Cum să ajungem la sufletul lor? Şi atunci, din neputinţă reacţionăm invers: îi pedepsim cu note mici, îi îndepărtăm şi rămanem cu acelaşi gust amar că nu am făcut nimic. Merg acasă, îmi strâng propriul copil în braţe şi îmi jur că al meu nu o să păţească la fel. Dar pot eu oare să ştiu ce va aduce viitorul? Pot eu să-i garantez că peste un an sau doi grijile materiale nu mă vor forţa să fac la fel ca atâţia alţi părinţi?

Share the Love!

41 de comentarii la „Cum să alinăm dorul de părinți?”

  1. Dumitru
    Dumitru

    Multi dintre parintii care pleaca se gandesc ca o fac pentru binele copilului dar deobicei acesta crescand fara parinti devine retras si nu se mai poate adapta.

    Pe partea cealalata, daca parintii nu au ce sa puna pe masa, cine stie in grija cui ajunge…

    Oricum ar fi, tot greu e.

  2. Carmen
    Carmen

    din experienta vorbesc. este destul de greu sa cresti alaturi de un singur parinte, si mai apoi sa inveti sa te obisnuiesti si fara acesta. familia ramasa te poate ajuta sa treci peste si sa mergi inainte, insa depinde mult de capacitatea fiecaruia de a se concentra asupra lucrurilor benefice. un copil care creste fara parinti va simti mereu un gol in suflet.

  3. christine

    Copiii trebuie sa creasca alaturi de parinti, saraci, bogati, cum sunt ei. Este frustrant pentru un parinte sa nu-i poata cumpara un ou Kinder copilului, dar mai frustrant este pentru un copil sa ramana fara parinti pentru a-si putea permite un Kinder..Asa ca, dragi parinti, incercati sa va vedeti de odrasle!

  4. Alina
    Alina

    la 13 ani crezi ca sti cu adevarat ce inseamna LUME ? Mai ai de crescut pana sa vezi ce inseamna VIATA cu adevarat , lipsa de parinti este un lucru foarte trist dar tu nu cred ca poti sa spui ca sti cu adevart sunt alti care nu au paribnti si au ajuns la 25 de ani ei pot sa zica ca stiu ce inseamna o LUME fara Parinti , ca nu au fost acolo sa le spuan ce e bine si ce e rau , sa le spuna cand gresesc si cand fac bine cuiva , mai ai de invatat si daca esti descurcaret o sa ti fie la fel de greu dar cu gandul ca trebuie sa fi cineva in viata si sa reusesti vei face mult mai multe.

  5. Popica
    Popica

    Din pacate sunt mii de copii ca si in cazul baietelului de la scoala de unde predati.De multe ori,parintii aleg pentru binele COPILULUI ca unul dintre ei sa ramana cu el iar altul,sa plece la munca in strainatate pentru un trai mai decent.Si tot nu este deloc bine pentru familie,deoarece intervine distanta,relatia dintre ei se raceste si dupaceea urmeaza despartirea..DIN PACATE,singura solutie buna este sa ramana toata familia unita,impreuna oriunde ar fi..

Spune care este gândul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *