Cum sa vezi aura şi fluxul energetic

În primul rând, hai să aflăm ce anume este aura și cum ne ajută acest aspect pe noi, în viața de zi cu zi.

Ce reprezintă aura?

În ce constă aura? Dacă ocultismul nu duce lipsă de răspunsuri, nu acelaşi lucru se poate spune despre parapsihologic. S-a văzut în efectul Kirlian manifestarea tehnico-ştiinţifică a aurei. De fapt, aura constituie raze ce emană din corp; ea nu este văzută decât de vindecători „psi” şi de prezicători.

Aceste raze ar fi de diferite culori: albastru pentru fiinţele evoluate şi sănătoase; roşu în caz contrar; uneori galben sau portocaliu… S-ar părea că această emanaţie luminoasă datorează tot atât celui care o emite, cât şi celui care o percepe. Existenţa materială a aurei a fost contrazisă de experienţele lui Hofmann din 1919.

Iconografia creştină îi prezintă pe Iisus şi pe sfinţi aureolaţi de lumină, aceea fiind aura lor – o lumină reflectata în jurul capului. De obicei aura sfinţilor are o culoare aurie, luminoasă.

Aţi încercat vreodată să vă vedeţi aura, sau dacă nu a voastră, a altor persoane sau de ce nu, plante?

Pentru a descrie acest lucru, am găsit un citat foarte relevant în Profeţiile de la Celestine, care descrie cu exactitate acest procedeu – cum sa vezi aura si fluxul energetic. În textul de mai jos nu veti intalni aceste cuvinte – aura sau flux energetic, insa va veti da seama imediat despre ce este vorba in momentul in care veti citit aceste informatii. Din text reiese foarte usor ce trebuie sa faci, cum sa vezi aura. Dacă sunteţi interesaţi, citiţi mai departe….

Cum sa vezi aura şi fluxul energetic

“E timpul pentru proiecţia de energie, a spus Sarah. Ştiu că vrei să vezi asta.

Ne-am ţinut după patru tineri – păreau studenţi – care se îndreptau spre o parcelă cu porumb. Pe măsură ce ne-am apropiat, mi-am dat seama că această parcelă era subîmpărţită în două loturi, fiecare de aproape şase metri pătraţi. Porumbul de pe un lot avea aproape un metru, iar de pe celălalt, mai puţin, treizeci de centimetri.

Cei trei tineri s-au aşezat fiecare în câte un colţ al lotului cu porumbul mai înalt. Toţi păreau să-şi  focalizeze privirea asupra plantelor. Soarele de amiază strălucea de undeva, din spatele meu, scăldând grădina într-o lumină roşiatică. Pădurile din depărtare erau întunecate. Lotul şi studenţii îşi conturau umbra pe fundalul aproape negru.

Sarah stătea lângă mine.

– Perfect, a spus. Poţi să vezi, acum?

– Ce anume să văd?

– Îşi proiectează energia lor asupra plantelor.

Am privit foarte intens scena, dar nu am văzut nimic altceva.

– Nu se vede nimic, am spus.

– Priveşte mai jos şi focalizează-te pe spaţiul dintre oameni şi plante.

O clipă am avut impresia că văd o strălucire scurtă de lumină, dar mi-am spus că era doar o festă pe care mi-o jucau ochii. Am mai încercat de câteva ori, şi am renunţat.

– Nu pot vedea, am spus.

Sarah m-a bătut prieteneşte pe umăr.

– Nu-ţi fă probleme. Prima oară e cel mai greu. E nevoie de ceva exerciţiu pentru a-ţi focaliza privirea.

Unul dintre studenţii care meditau ne-a privit şi şi-a dus un deget la buze, cerând linişte. Am plecat spre chioşc.

– Rămâi aici pentru mult timp? M-a întrebat Sarah.

– Probabil că nu, am spus. Persoana pe care o însoţesc se află în căutarea ultimei părţi a Manuscrisului.

A părut surprinsă.

– Credeam că a fost găsit în întregime. Deşi e posibil ca eu să nu fiu bine informată. În ultima vreme am fost atât de năpădită de problemele muncii mele, încât n-am citit şi n-am mai aflat mare lucru despre restul lumii.

Traducerea pe care mi-o dăduse era în buzunarul pantalonilor. Aproape că uitasem de ea.

– Ştii, a continuat Sarah, am descoperit că sunt două momente ale zilei foarte propice pentru detectarea câmpurilor energetice cu ochiul liber. Unul dintre ele este apusul soarelui. Celălalt este răsăritul. Dacă vrei, hai să ne întâlnim din nou mâine dimineaţă, ca să mai faci o încercare.

I-am dat înapoi traducerea.

– Am să-ţi dau şi o copie a acestei traduceri, pe care să o iei cu tine, a continuat.[…]

Ne-am înţeles să ne întâlnim pe deal la ora şase dimineaţa şi am pornit spre conac singur.[…]

– Vezi energia de aici? Am întrebat.

M-a privit atent, gândindu-se cum să se exprime.

– Da, o văd, a spus în cele din urmă.

– Eu încă n-am fost în stare, am spus. Am încercat ieri, când se făcea meditaţie cu plantele din grădină…

– Ei, nici mie nu mi-a reuşit din prima încercare, cu câmpuri atât de mari. Am început prin a-mi observa propriile degete.

– Cum aşa?

– Vino mai încoace, mi-a spus, şi ne-am îndreptat spre un loc în care, printr-un mic spaţiu între crengile copacilor, se vedea cerul. Hai să-ţi arăt. Ridică mâinile spre pata de cer, a spus când am ajuns acolo, şi atinge vârfurile degetelor arătătoare. Acum depărtează vârfurile degetelor cam cu un centimetru şi priveşte atent spaţiul dintre ele. Ce vezi?

– Praful de pe lentilele de contact.

– Ignoră-l, a spus. Defocalizează-ţi privirea, apropie vârfurile degetelor, apoi depărtează-le din nou.

El vorbea şi eu mă executam, fără să fiu sigur că am înţeles ce înseamnă să-mi defocalizez privirea. Într-un sfârşit, am privit spaţiul dintre vârfurile degetelor. Conturul acestora se pierdea şi am văzut ceva ce semăna cu mănunchiuri de fire de fum, întinzându-se între ele.

– Dumnezeule, am spus. Apoi am descris ceea ce văzusem.

– Asta e! Asta e! A spus el. Joacă-te aşa o vreme! Încă puţin.

Mi-am atins vârfurile tuturor degetelor, apoi palmele şi antebraţele. De fiecare dată vedeam firele de energie între părţile corpului meu. L-am privit pe Phil.

– Vrei să le vezi şi la mine? A spus el. s-a ridicat şi s-a postat pe fundalul cerului. Am încercat să-i văd câmpul timp de câteva secunde, dar un zgomot din spate mi-a stricat concentrarea. M-am întors şi am văzut-o pe Sarah.

– Aceasta este persoana pe care o aşteptai?

Sarah zâmbea şi ea.

– Hei, ce mai faci? L-a întrebat familiar pe Phil.

S-au îmbrăţişat cu căldură, apoi Sarah m-a privit şi mi-a spus.

– Iartă-mă de întârziere. Deşteptătorul meu mental n-a funcţionat, din cine ştie ce motiv. Dar a fost mai bine că s-a întâmplat aşa. V-am dat ocazia să vă cunoaşteţi. Ce faceţi aici?

– Tocmai a învăţat să vadă câmpul energetic dintre degete, a spus Phil.

Sarah m-a privit.

– Anul trecut, Phil şi cu mine eram exact aici, învăţând să facem acelaşi lucru.

L-a privit pe Phil şi a spus:

– Hai să ne aşezăm spate în spate, poate că va vedea energia dintre noi.

S-au aşezat spate în spate în faţa mea. I-am rugad să se apropie mai mult, apoi am mers spre ei, astfel încât distanţa dintre mine şi ei să fie mai mică de doi metri. În spatele lor era cerul liber, nu prea luminos încă. Spre surprinderea mea, spaţiul dintre ei părea mai deschis la culoare, era galben-pal, sau mai bine zis, galben spre rozaliu.

-Vede, a spus Phil, urmărindu-mi expresia.

Sarah s-a întors, l-a luat pe Phil de braţ şi s-au îndepărtat de mine, la mai mult de trei metri. În jurul piepturilor lor era un câmp de energie alb-rozaliu.

– Bun, a spus Sarah, privindu-mă cu seriozitate. A venit şi s-a aşezat lângă mine. Acum uită-te la frumuseţea din jur.

Am fost furat imediat de formele care mă înconjurau. Păream să fiu în stare să mă focalizez pe fiecare dintre uriaşii stejari dintr-o dată, nu numai parţial, vedeam toată forma deodată. Am fost uluit de unicitatea formei şi a configuraţiei fiecărei crengi. Priveam totul, jur-împrejurul meu. Am simţit astfel crescând sentimentul prezenţei pe care fiecare stejar o exercita asupra mea, am simţit că pentru prima oară vedeam cu adevărat ceea ce era în jurul meu.

Deodată, frunzişul tropical care se afla sub arborii uriaşi mi-a atras brusc atenţia: fiecare plantă avea o formă unică. Am observat, de asemenea, că plantele păreau să trăiască în mici comunităţi. Iată, de exemplu, un bananier înalt era înconjurat de filodendroni, iar aceştia aveau în jur plante din familia orhideelor. Privind aceste mini-familii, m-am simţit copleşit din nou de unicitatea formelor şi a prezenţei lor.

La mai puţin de cinci metri, un frunziş deosebit mi-a atras atenţia. Am avut adesea plante de apartament din această specie, filodendron cu frunze vărgate. Frunzele lui, de un verde-închis, avea aproape un metru în diametru. Părea perfect sănătos, vibrând de energie.

– Da, priveşte-l, dar mai puţin intens, a spus Sarah.

Făcând aceasta, m-am jucat puţin, focalizând şi defocalizând privirea. Am încercat să privesc la zece centimetri distanţă de forma fizică a plantei. Am început să captez scurte străluciri de lumină, apoi, cu o simplă refocalizabe, `uteam vedea un glob de lumină albă, care înconjura planta.

– Văd ceva, chiar bine acum, am spus.

– Mai priveşte în jur, m-a îndemnat Sarah.

Am dat înapoi, surprins. În jurul fiecărei plante din raza vederii mele era un câmp de lumină albicioasă, vizibilă, totul total transparentă, fără să ascundă nimic din culoarea şi forma plantei. Mi-am dat seama că ceea ce vedeam făcea parte din frumuseţea unică a fiecărei plante. Ca şi cum la început vedeam planta, apoi unicitatea şi prezenţa ei, apoi ceva amplifica frumuseţea pură a formei ei fizice, atunci când vedeam câmpul de energie.

– Încearcă să vezi asta, a spus Sarah. S-a aşezat în faţa mea, întoarsă spre filodendron. Un val de lumină albă din jurul corpului ei a ţâşnit spre plantă. Diametrul globului de energie care înconjura planta s-a mărit cu câteva zeci de centimetri.

– Ia te uită! Am strigat, provocând râsul celor doi.

Curând am râs şi eu, conştient de ciudăţenia întâmplărilor care se petreceau, dar fără urmă de tensiune la vederea unor fenomene de care mă îndoiam, cu doar câteva zile în urmă. Mi-am dat seama că percepţia câmpurilor nu dădea nici o senzaţie de supranatural, ci făcea lucrurile mai solide şi mai reale decât înainte.

În acelaşi timp, totuşi lucrurile din jur păreau diferite. Singurul termen de comparaţie pe care îl puteam avea era poate un film în care culorile pădurii erau exagerate, pentru a o face să pară mistică, vrăjită. Plantele, frunzele, cerul aveau viaţă în ele, prezenţă, poate chiar conştiinţă, dincolo de lucrurile pe care le percepem în mod normal. După ce am văzut toate astea, pădurea nu va mai fi niciodată aceeaşi pentru mine.

Am privit spre Phil.

– Aşează-te şi proiectează-ţi energia spre filodendron, i-am spus. Aş dori să fac o comparaţie.

A rămas perplex.

– Nu pot să fac asta. Nu ştiu de ce, dar nu pot.

Am privit-o pe Sarah.

– Unii oameni pot, alţii nu, a spus ea. Încă nu ştim de ce. Marjorie trebuie să-şi scaneze studenţii, ca să vadă care pot şi care nu. Câţiva psihologi încearcă să facă o corelaţie între această abilitate şi caracteristici ale personalităţii, dar până în prezent nu ştim nimic.”