Plantele verzi nu sunt numai o sursă imediată de hrană, ci şi un depozit energetic, un acumulator viu, o adevărată “conservă de raze solare”. Copacii, în special, datorită vieţii lor mai îndelungate, reuşesc să strângă şi să păstreze în anumite ţesuturi căldura solară captată în timpul existenţei lor sub altă formă de energie.
De multă vreme pentru producerea aburului necesar punerii în mişcare a diferitelor maşini din industrie, pentru obţinerea curentului electric în termocentrale, pentru alimentarea locomotivelor sau pentru alte necesităţi casnice, oamenii folosesc varietăţile de cărbune (turbă, lignit, cărbune brun, huilă, antracit) care provin de la plantele verzi ce odinioară au trăit pe Pământ.
Tot în categoria acumulatorilor vii de energie putem aşeza şi ţiţeiul, născut printr-un proces asemănător aceluia ce a dus la formarea cărbunilor. Din trupul plantelor şi animalelor care cădeau după moarte pe fundul mărilor şi oceanelor s-a format ţiţeiul.
Plantele verzi întrețin viața pentru noi prin fotosinteza
În timpul fotosintezei, în afara bioxidului de carbon, plantele verzi pun în mişcare o foarte mare cantitate de apă şi de oxigen. La scară terestră, fotosinteza consumă anual circa 175 de miliarde tone de bioxid de carbon şi 225 de miliarde tone de apă, cedând în schimb atmosferei 460 de miliarde tone de oxigen.
S-a stabilit că în decurs de 3000 de ani fotosinteza primeneşte complet aerul pe care îl respirăm, iar în decurs de 6 milioane de ani plantele verzi ar putea consuma întreaga rezervă de apă a globului, dacă aceasta nu s-ar reface în permanenţă prin echilibrul compoziţiei apei şi aerului.
Păstrarea acestui echilibru în natură se realizează cu un imens consum de energie. Industria şi tehnica de azi nu sunt în stare să furnizeze nici a milioana parte din această cantitate de energie. S-a calculat că în timpul unui an, pentru a realiza procesul fotosintetic, plantele verzi folosesc o cantitate de energie care ar putea fi furnizată de o reţea formată din 200.000 de hidrocentrale, fiecare de puterea hidrocentralei de la Porţile de Fier.
Şi acum va ofer un documentar despre Amazon. Acest scurt documentar, lansat în 1997 şi regizat de Keith Merrill, este povestea lui Mark Plotkin, etnobiolog, şi a şamanului indian Julio Mamani, care fac o incursiune în lumea amazoniană în căutarea unei plante medicinale speciale. Filmul a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj documentar.
Lasă un răspuns