Sfantul Dimitrie Izvoratorul de Mir, sau Sfantul Dumitru este patronul animalelor si al casei. Ziua lui se sarbatoreste la 26 octombrie cu un foc mare, a carui functie este sa-i incalzeasca pe cei morti in preajma iernii si sa tina animalele salbatice departe de casa. Cei care sar peste foc nu se imbolnavesc. Saritul peste foc de Sfantul Dumitru simbolizeaza si indeplinirea dorintelor. Se spune ca in aceasta zi se pot face ritualuri care sa prezica cum va fi iarna, aspra sau usora (ciobanii faceau acest lucru in trecut).
Tineretul satului infasura o roata in paie, o aprindea si o lasa sa se rostogoleasca pe deal in jos, in timp ce copiii mergeau din casa in casa si adunau covrigi si fructe.
Focul lu’ Sumedru
“În noaptea de 25 octombrie, pe un rug format din mai multe straturi de cetină se înalţă un brad, apoi se aprinde ca o torţă spre cer. Oamenii se strâng să împlinească rânduiala: femeile împart pomeni de sufletul morţilor, copii aleargă în jurul focului, bărbaţii aruncă tăciuni aprinşi peste grădini, într-o străveche invocare solară a astrului ce se pregăteşte să intre în iarnă. Vine apoi „Hora lui Sâmedru”, poate ultimul joc de dinaintea Postului Crăciunului. Se spune că anul viitor va fi cu atât mai bogat, cu cât focul se va înălţa mai aproape de cer.” (Focul lu’ Sumedru)
Tot in aceasta zi se spune in anumite zone ale tarii ca incepe a doua vara – vara lui Sumedru (Dumitru) care va dura aproximativ doua saptamani, dupa care vine iarna. In alte zone, unde Sfantul Dumitru este patronul bisericii, oamenii pregatesc bucate alese si se intalnesc pentru a se bucura impreuna de ele si pentru a petrece timpul in voie bune.
Legende despre Sfantul Dumitru
Odata, Sfantul Dumitru innopta la o familie unde Ursitoarele preziceau unui nou-nascut ca va muri prin inec, daca va trece un rau, calare pe calul lui, pentru a ajunge la propria nunta, care se va celebra in satul vecin. Sfantul a fost foarte impresionat si veni la nunta tanarului. Ii oferi primul cal pentru a evita accidentul prescris de vrajitoare, dar calul sfantlui se impiedica pe cand trecea raul, tanarul fu stropit cu apa si muri (totusi) pe loc.
Lasă un răspuns