Tratamentele medicinale pentru uz extern

Pentru afecțiunile ce se manifestă la nivelul pielii, avem o serie de remedii naturale pentru uz extern, tratamente medicinale pe care le putem folosi cât se poate de simplu și adesea le putem preapara la noi acasă.

Cataplasme (prişniţe)

Sunt preparate care se obţin din planta măcinată în amestec cu apă caldă până se formează o pastă care se pune între două bucăţi de pânză curată şi se aplică în zona în care se manifestă afecţiunea.

Loţiuni. Fricţii

Preparate obţinute prin extracţie apoasă (infuzii, decocturi), alcoolică (tincturi) sau prin diluarea unor uleiuri volatile cu care se fricţionează părţi ale corpului.

Băi de plante

Se bazează în principal pe acţiunea directă, la nivelul tegumentului, a diverselor principii active cu acţiune antiseptică, antiinflamatoare, cicatrizantă, fiind utile în boli de piele; totodată tegumentul fiind destul de permeabil pentru unele substanţe active, acestea pot ajunge în zone subiacente (explicându-se astfel utilitatea în gută, reumatism) şi chiar transportate de către curentul sanguin în întreg organismul, fapt ce le recomandă şi într-o serie de boli interne.

Ca mod de extracţie a principiilor active, se fac infuzii ori decocturi concentrate care se introduc în apa de baie sau se introduc plante mărunţite într-un săculeţ de tifon care se ţine în apa caldă din baie.

Băile medicinale se recomandă numai după un prealabil control medical. Aceste băi se fac sub formă de cură, într-un număr stabilit, care se repetă la anumite intervale şi se reiau la nevoie. De regulă, se fac cure de cel puţin 5—7 băi, durata fiecăreia fiind de 20—30 minute. Băile pot fi generale (tot corpul) sau parţiale (picioare, mâini) ; sunt efectuate în căzi de baie unde corpul este acoperit total de apă sau în vase de mărimi diferite, ligheane, căzi mici, căzănele metalice etc., în care se scufundă mâna sau piciorul afectat.

Băile locale interesează numai o anumită zonă a corpului şi se recomandă în cazul unor plăgi purulente, a unor afecţiuni articulare, hemoroizi, băi de ochi. Cantitatea de plantă calculată la litrul de apă va fi mult mai mare decât la băile generale, mergând până la 20—50 g la litrul de apă.

Încăperile în care se face baia generală trebuie să fie încălzite, temperatura fiind cuprinsă între 21—23° C, ferite de curenţi de aer rece (în timpul băii).

Apa din baia medicinală trebuie să atingă temperatura indicată în reţetă, adică 37°C şi se verifică cu ajutorul termometrului.

Băile medicinale se efectuează, de obicei, seara, înainte de culcare, pentru a evita o schimbare bruscă de temperatură şi o eventuală transpiraţie a corpului, prin care s-ar elimina o parte din principiile active absorbite.

Înainte de a efectua baia medicinală, se spală corpul printr-o baie caldă sau duş, pentru îndepărtarea de pe piele a substanţelor grase şi a transpiraţiei acumulate în timpul zilei.

La ieşirea din baie, se stă minimum 10 minute înainte de a se şterge corpul cu un prosop moale, prin tamponare uşoară.

După baie este bine să se stea întins cel puţin o oră.

Dacă apar mâncărimi pe piele, stare alergică, în urma unei băi, baia nu se mai repetă, întrucât organismul poate prezenta intoleranţă la unul din principiile active din plantă. Dacă este posibil, se încearcă prin tatonare să se descopere planta care nu este tolerată, pentru a nu mai fi folosită.

Perioadele în care se fac băile sunt, de preferat, vara, toamna (la început) şi primăvara (la sfârşit).

Băi de şezut

Când apa băii este adusă la temperatura de 37°C, se face baia de şezut, stând în apă 10—15 minute, după o toaletă a regiunii anale. Se fac două băi pe zi, din care una înainte de culcare. Tratamentul cu băi se continuă până la decongestionarea totală a hemoroizilor, uneori chiar până la dispariţia lor şi vindecarea fistulelor anale.

Clisma cu ceaiuri

Se încălzeşte o cantitate de ceai (infuzie sau decoct) egală cu capacitatea unei pompiţe de cauciuc pentru copii. După scaun, se face o toaletă a regiunii anale, apoi se introduce în anus cantitatea de ceai din pompiţă, aceasta fiind unsă în prealabil, la exterior, cu unguent Hemorzon, procurat de la farmacie. Conţinutul se resoarbe în aproximativ 45 minute. După aceea se introduce în anus un supozitor Hemorzon. Este bine ca temperatura ceaiului să fie puţin mai mare decât a corpului.

Inhalaţia

Este forma de administrare care se bazează pe inspirarea unor vapori de apă cu esenţe (uleiuri volatile) ce se evaporă în timpul fierberii din anumite plante (ex. frunze de eucalipt, flori de tei) sau de preparate medicale pe care le introducem în apa ce fierbe (inhalant) ; acţionează asupra căilor respiratorii, uşurând expectoraţia şi calmând mucoasele căilor respiratorii ; se face cu inhalatoare speciale sau prin aplicarea unui cornet de hârtie (din jurnal) deasupra vasului în care fierbe apa şi se pune planta sau medicamentul respectiv ; se foloseşte în bronşite, laringite, traheite, astm, emfizem etc.

Gargarisme

Modalitate de dezinfectare a gurii şi faringelui, prin ţinerea în gură a unor infuzii sau decocturi ; prin mişcări ale limbii şi ţinând capul pe spate, lichidul ajunge şi în regiunea amigdalelor etc. Se recomandă, ca dezinfectante generale, în stomatite, aftă, amigdalită, abcese şi dureri dentare.

CANTITĂŢI APROXIMATIVE DE MATERIE PRIMĂ VEGETALĂ USCATĂ ŞI MĂRUNŢITĂ

• – într-o lingură rasă:
  • – flori ….. 3-4 g
  • – frunze ….. 2-3 g
  • – parte aeriană ….. 4-5 g
  • – rădăcini, rizomi ….. 5-7 g
  • – fructe ….. 5-6 g
  • – scoarţe …..  6-7 g
• – într-o linguriţă : jumătate din cât se ia într-o lingură.

Pentru lichide : cana obişnuită de ceai se consideră a avea aproximativ 200-250 ml.

Toate aceste cifre sunt estimative ; nu se recomandă a fi utilizate în cazul plantelor medicinale cu principii active puternice care trebuie să fie precis cântărite.