Atunci când îți pasă cu adevărat de sănătatea ta, trebuie să înțelegi cât de importantă este hrana pe care o consumi. Înainte de a începe să-ți spun despre această minunată hrană care te poate vindeca dacă știi cum să o consumi, vreau să mă asigur că știi că nu fac reclamă și nu vreau să vând nimic, vreau doar să șii că ai această posibilitate de a scăpa de suferințele fizice și cele mentale chiar există, chiar e la îndemâna oricui și chiar e simplă!! În plus, te face mult mai conștient față de nevoile ființei tale și față de ceea ce alegi să mănânci!
Din acest motiv, trebuie să conștientizezi că ceea ce îți crești singur, acasă, este cu adevărat valoros, iar germenii și lăstarii fac parte din această categorie – hrana pe care ți-o crești singur, la tine acasă, oricand și cel mai important, oriunde, indiferent ca stai la casa sau într-un apartament!
CUPRINSUL ARTICOLULUI
Ce sunt germenii și vlăstarii și de ce ar trebui să avem aceste microplante mereu în casele noastre?
Nu știu dacă ai auzit până acum de germeni sau despre lăstari, însă tocmai din acest motiv, în acest video o să vorbim despre ei și despre importanța lor în stilul nostru de viață. Germenii și lăstarii sunt adevărata hrana vie pe care ar fi ideal să o consumăm pentru a aduce viață în noi. Aceasta este hrana care crește și se dezvoltă până în momentul în care noi alegem să o consumăm, în timp ce legumele și chiar frunzele verzi, după recoltare, cu cât trece timpul mai mult, ele își pierd din nutrienți.
Chiar dacă până acum nu ai auzit sau nu ai încercat germenii și vlăstarii, să știi că acesta este un moment bun să descoperi această extraordinară sursă de viață care aduce lumină și vindecare în corpul nostru fizic.
S-ar putea să nu fii obișnuit cu acest tip de hrană, însă este necesar să ne reeducăm gusturile pe baza nevoilor adevărate ale corpului nostru, mai ales dacă vrem să ne vindecăm, dacă vrem să avem o viață cât mai lipsită de suferință și cât mai lungă.
Dar hai să vedem mai exact ce sunt germenii și vlăstarii!
Germenii sunt semințele a diverse plante comestibile care sunt încolțite cu ajutorul apei. Mai întâi se hidratează semințele și astfel se pun la încolțit. În urma hidratării se activează semințele și cam în 3-4 zile, semințele încolțite obținute se pot mânca, fiind cel mai bun medicament, cea mai potentă hrană.
Germenii pot fi obținuți dintr-o varietate de semințe, cum ar fi semințele de grâu, de ovăz, de secară, de orz sau de floarea-soarelui. Pentru a crește germeni, semințele sunt umezite și apoi puse într-un mediu cald și umed, precum un borcan acoperit cu un tifon. În aceste condiții, semințele încep să încolțească și să crească într-un timp scurt.
Germenii sunt adesea consumați ca parte a dietei sănătoase și sunt considerați a fi o sursă bună de nutrienți, cum ar fi proteinele, vitaminele și mineralele.
Germenii se mănâncă cu totul, adică sămânța, cât și micile plăntuțe și rădăcinuțe. Cei mai mulți mă întreabă – păi și ce semințe folosești? Ca de obicei, cu toții avem preferințe atunci când vine vorba de hrană și în acest sens, germenii mei preferați sunt cei obținuți din semințe de lucernă, ridichi, brocoli, linte, fasole mung și schinduf. Cu toate acestea, sunt multe alte seminte care se pot germina. Semințele de germinat trebuie să fie ecologice, nemodificate genetic și se pot cumpăra online, din unele magazine naturiste și chiar din unele supermarketuri.
Vlăstarii sau lăstarii, în schimb, sunt tot semințe germinate, care fie sunt obținute cu ajutorul apei sau cel mai adesea sunt puse în puțin pământ și cresc până la aproximativ 10 cm și dau naștere unor plăntuțe cu un conținut foarte ridicat de vitamine și minerale. În cazul vlăstarilor se consumă doar planta verde care dezvoltă de obicei 2 frunzulițe. Pentru a ajunge în acest stadiu, este nevoie de aproximativ 10-11 zile.
În materie de lăstari, preferații mei sunt lăstarii de floarea soarelui și cei de mazăre. Au un gust extraordinar!
În imaginea următoare avem în stânga vlăstari de floarea soarelui, în dreapta germeni de lucernă și o jumătate dintr-un minunat avocado!
De ce este recomandat să consumăm germeni și lăstari?
După cum ne spune Brian Clement, directorul de la institutul Hippocrate din SUA, germenii sunt plini de energie, vitalitate și cel mai important, frecvență electromagnetică. Au cea mai mare cantitate de fitonutrienți.
Sunt de minim 10 ori până la 30 de ori mai nutritivi decât semințele în sine, înainte de germinare. Tot el ne spune cum consumul de hrană vie nu doar hrănește corespunzător și construiește o anatomie și o structură celulară sănătoasă, ci extinde și accelerează potențialul conștiinței, pentru că tot ce gândești, acționezi și simți este încărcat electric.
Alimentele vii asigură astfel energia electrică. În urma consumului de germeni și lăstari, va crește frecvența electromagnetică a celulei, va crea un scut electromagnetic în jurul ei care previne deteriorarea radicalilor liberi. Astfel vei preveni moartea celulară, îmbolnăvirea și îmbătrânirea prematură!
15 beneficii ale consumului de germeni
Germenii sunt considerați a fi o sursă importantă de nutrienți și pot aduce numeroase beneficii pentru sănătatea noastră. Printre beneficiile aduse de aceste microplante se numără:
- Sunt o sursă bogată de vitamine și minerale: Germenii sunt o sursă excelentă de vitamine și minerale esențiale, cum ar fi vitamina C, vitamina K, vitamina B6, acid folic, calciu, fier și zinc. Aceste substanțe nutritive pot ajuta la menținerea unui sistem imunitar sănătos, la prevenirea anemiei și la susținerea sănătății oaselor și a dinților.
- Sunt o sursă bună de antioxidanți: Germenii conțin antioxidanți care pot ajuta la protejarea celulelor împotriva daunelor provocate de radicalii liberi. Acești antioxidanți pot ajuta, de asemenea, la prevenirea unor afecțiuni cronice, cum ar fi bolile de inimă, cancerul și bolile degenerative.
- Ajută la menținerea unui nivel scăzut al colesterolului: Consumul de germeni poate ajuta la reducerea nivelului de colesterol din sânge, ceea ce poate reduce riscul de boli de inimă.
- Sunt benefici pentru digestie: Germenii pot ajuta la îmbunătățirea digestiei și la menținerea sănătății intestinale. Acest lucru se datorează conținutului ridicat de fibre și de enzime digestive.
- Ajută la menținerea unei greutăți sănătoase: Germenii sunt o sursă bună de proteine și fibre, care pot ajuta la menținerea senzației de sațietate și la controlul greutății corporale.
- Îmbunătățesc sănătatea pielii: Germenii pot ajuta la menținerea unei pielii sănătoase și strălucitoare datorită conținutului lor ridicat de vitamina C și alte antioxidanți care pot ajuta la prevenirea daunelor provocate de radicalii liberi.
- Susțin funcția cognitivă: Conținutul de vitamina K din germeni poate ajuta la menținerea sănătății creierului și la îmbunătățirea funcției cognitive.
- Ajută la menținerea unui nivel adecvat de zahăr din sânge: Consumul de germeni poate ajuta la menținerea nivelului de zahăr din sânge, ceea ce poate fi benefic pentru persoanele cu diabet.
- Pot ajuta la reducerea inflamației: Germenii conțin compuși cu proprietăți antiinflamatorii, cum ar fi sulforafanul și lignanii, care pot ajuta la reducerea inflamației din organism.
- Pot ajuta la prevenirea bolilor de rinichi: Consumul de germeni poate ajuta la prevenirea formării pietrelor la rinichi și la protejarea sănătății rinichilor.
- Ajută la detoxifierea organismului: Germenii conțin clorofilă, care poate ajuta la eliminarea toxinelor din organism.
- Pot ajuta la menținerea sănătății sistemului cardiovascular: Consumul de germeni poate ajuta la menținerea sănătății sistemului cardiovascular, prin reducerea nivelului de colesterol din sânge și a tensiunii arteriale.
- Pot ajuta la prevenirea bolilor oculare: Germenii sunt o sursă bună de luteină și zeaxantină, care pot ajuta la protejarea sănătății ochilor și la prevenirea bolilor oculare, cum ar fi degenerarea maculară.
- Pot ajuta la menținerea sănătății sistemului respirator: Germenii conțin compuși cu proprietăți antiinflamatorii, cum ar fi quercetina și sulforafanul, care pot ajuta la menținerea sănătății sistemului respirator și la prevenirea afecțiunilor respiratorii.
- Pot ajuta la reducerea stresului oxidativ: Germenii conțin antioxidanți, cum ar fi vitamina C și E, care pot ajuta la reducerea stresului oxidativ din organism.
În general, consumul de germeni poate aduce multe beneficii pentru sănătatea noastră și poate fi o modalitate bună de a adăuga substanțe nutritive importante în dieta noastră.
Cum consumăm germenii și lăstarii?
Germenii se consumă ca atare. Pot fi adăugați în salate, pot fi consumați alături de alte alimente, dar în combinații cât mai simple. Sub nici o formă nu se gătesc!! Spun acest lucru pentru că am fost întrebată și vreau să mă asigur că s-a înțeles că se consumă ca atare, tocmai pentru a beneficia de substanțele nutritive care prin gătire s-ar distruge.
Chiar îmi amintesc la un moment dat cum Atena Negrescu, pe care te invit să o urmărești (îți las link aici) – este o promotoare a stilului de viață Hipocrate si consumă doar hrană vie de mai bine de 13 ani – spunea că dacă alegi să fierbi o sămânță și mai apoi o pui în pământ, din acea sămânță nu va mai iesi nimic pentru că acea sămânță este moartă.
Lăstarii la fel, se consumă ca atare, pot fi adăugati in salate, dar acestia mai pot fi si transformați în suc obținut prin presare la rece. În acest fel, din lăstari putem obține niște sucuri verzi extraordinare, sucuri care se consumă nu mai târziu de 15 minute după stoarcere. Germenii in schimb nu pot fi storsi.
Borcan pentru germinat semințe BIO
Germinatorul marca Germline
Comandă acest borcan special pentru germinat. Are un volum de 660ml, capacul din plastic rezistent, cu protecție la scurgere și cu picior de sprijin, este ușor de instalat și folosit.
Scapi de farfuriuțe sau tăvițe dacă scurgi bine surplusul de apă în chiuvetă.
L-am folosit câțiva ani fără probleme! Cine poate încerca, capacul se potrivește și la alte borcane mai mari!
În viitor o să îți arăt cum se obțin germenii pas cu pas. Voi prezenta întreaga procedura pentru a obtine germeni din seminte, oricand, in orice sezon, simplu, rapid, acasa!
În final, sunt foarte curioasă, te-ar interesa să integrezi germenii și lăstari, această hrană vie în stilul tău de viață? Ești pregătit să îți oferi această sursă de viață? Să știi că cele mai multe dintre aceste microplante au un gust extraordinar. Unele sunt puțin iuți, altele au un gust mai crud, depinde de aroma specifică fiecărei plante! Te invit să le încerci, alege vindecarea ta cu germeni și vlăstari.
Comandă seminte pentru germinat (BIO):
Denumire produs – gramaj | Sursă magazin online |
---|---|
Seminte de ridiche – 200g | Comandă |
Semințe de floarea soarelui 100 g | Comandă |
Semințe de lucernă 200 g | Comandă |
Semințe de schinduf 150 g | Comandă |
Semințe de grâu Spelta 200 g | Comandă |
Fasole mung 200 g | Comandă |
Linte verde 150 g | Comandă |
Muștar boabe 100 g | Comandă |
Semințe de trifoi roșu 150 g | Comandă |
Semințe de ceapă 50 | Comandă |
Semințe de broccoli 150 g | Comandă |
Semințe de creson 100 | Comandă |
Lasă un răspuns