Copacul Vieții ~ Arborele Vieții ~ Pomul Vieții – simbolistică, origini și tradiții

Vrei să știi ce înseamnă Copacul Vieții, ce reprezintă Pomul Vieții? Copacul Vieții, Arborele sau Pomul Vieții este un copac mistic, magic, este un simbol sacru foarte bine cunoscut în multe culturi, ce datează din cele mai vechi timpuri. Diferite popoare și religii i-au atribuit diverse nume, fiecare popor având propriul copac al vieții în mitologia sa. Semnificația Copacului Vieții rămâne însă una și aceeași – sursă de viață, în fiecare cultură.

Ce reprezintă Copacul Vieții – Semnificație spirituală și origini

Simbolurile Copacului Vieții sunt cuprinse în toate aspectele copacului ca întreg, dar și în ale fiecărui element. Avem rădăcinile, trunchiul, ramurile, frunzele și fructele ce provin din același copac. Toate aceste părti ale arborelui îl reprezintă într-un mod simbolic.

Rădăcinile de la Copacul Vieții sapă adânc pământul, trunchiul este fundația, ramurile se întind către soare pentru a se hrăni cu energia vieții, frunzele colectează puterea și fructul o dăruiește.

Înțelegerea Arborelui Vieții vine din aspectele sale simbolice. Dacă ne uităm la simboluri, putem să extragem sensul din fiecare. În primul rand Copacul Vieții oferă suflarea vieții. Această suflare este reprezentată de natura spirituală a aerului, aceea de a inspira umanitatea.

Semnificația frunzelor a fost considerată a fi aceea de vindecare, datorită proprietăților pe care acestea le au. În acest caz, ne referim la procesul de vindecare nu numai din punct de vedere fizic, ci și spiritual sau emoțional.

Pomul Vieții simbolizează aspectele de hrănire a vieții, o hrănire atât la nivel fizic, cât și spiritual. Prin crengile sale, Copacul Vieții se întinde spre Soare pentru a se hrăni cu energie. În frunze este adunată toată această hrană care este prețuită prin transformarea sa în mâncare dătătoare de viață – fructul.

Istoria arborelui vieții

Simbolul arborelui vieții este străvechi. De fapt, acest simbol iconic este aproape la fel de vechi ca oamenii. Simbolul arborelui vieții a fost reprezentat în creștinism, Egiptul Antic, precum și în culturile budiste, africane, turcești și celtice. Deși aceste sisteme de cultură și teologie reflectă idealuri multiculturale, există idei unificatoare.Arborele vieții simbolizează de obicei o conexiune cu viața de apoi, rădăcinile ancestrale și divinitatea.

• Referințe creștine: În Biblie, grădina Edenului avea un copac interzis lui Adam și Evei. Ce copac celebru ar putea fi? Nimeni altul decât pomul vieții veșnice. Pomul vieții reprezintă, de asemenea, înțelepciunea și dragostea lui Dumnezeu.
• Cultura celtică: Celții prețuiesc copacii pentru legăturile lor spirituale cu familia, strămoșii și zeitățile. Arborele vieții reprezintă viața de apoi și legătura dintre pământ și cer. Legătura și afecțiunea față de copaci sunt atât de profunde, încât celții credeau că copacii actuali erau strămoșii lor, paznicii lumii de dincolo. Ca atare, arborele vieții în cultura celtică este sacru. În limba irlandeză, este cunoscut sub numele de „Crann Bethadh”.
• Egiptul Antic: În Egiptul Antic, ramurile arborelui vieții reprezentau cerurile și simbolizau abundența. Alternativ, rădăcinile care ajungeau în pământ reprezentau moartea.
• Cultura africană: Există un copac numit baobab, care este în general considerat arborele vieții. Arborele de baobab produce fructe în ciuda climatului uscat, prin urmare, este tratat cu reverență și stimă ridicată ca un dătător de viață și hrană.
• Budism: Buddha a ajuns la iluminare sub arborele sacru Bodhi. În cultura budistă, arborele vieții este un simbol al iluminării și al existenței.

După cum putem vedea, semnificația copacului vieții nu este una liniară. Diversele semnificații ale acestui motiv sacru sunt unice pentru fiecare cultură, dar sunt universal sacre.

Rădăcina este cea care sapă adânc în sufletul Pământului. Copacul Vieții cuprinde pământul cu rădăcinile sale și recunoaște solul ca fiindu-i mamă, cea care dă viață. În rădăcinile copacului Vieții și în ramurile acestuia sunt recunoscute originile – Mama Pământ și Tatăl Soare. Este o recunoaștere deplină a vieții, care îl susține, și a originii sale spirituale.

Simbolurile Copacului Vieții – Aer, Apă, Foc și Pământ
Puterile Copacului Vieții – vindecare, întinerire, hrană vie
Magia Copacului Vieții – telepatie, comunicare

Arborele Vieții și cele 4 elemente

Simbolistica Pomului Vieții și cele 4 elemente sunt interconectate. Focul, pământul, aerul și apa, toate își combină forța pentru a oferi puterea lor dătătoare de viață Copacului Vieții. De la Foc vine puterea soarelui care umple Copacul Vieții de lumină Vie.

Din Pământ vin nutrienții pentru rădăcini care își combină puterea cu soarele pentru a oferi hrana de care Copacul Vieții are nevoie pentru a întreține puterea sa de a da viață.

Din Apa vine puterea de a absorbi esența vitală a vieții care face ca fructele să crească și să-i aprovizioneze pe cei ce caută viață veșnică, prin puterea mistică a fructelor sale unice.

De la Aer, Copacul Vieții primește comunicarea cu mediul.

Copacul Vieții – simbol al nemuririi în cultura creștină

In Biblie se spune ca cine mananca din Copacul Vietii, acela va fi vesnic viu. Deoarece Adam si Eva au mancat din Pomul Cunoasterii, ei au devenit constienti de partea lor intunecata, ducand astfel la anularea sentimentului de nevinovatie. Le-a fost interzis sa manance din Pomul Vietii pentru binele lor, deoarece s-ar fi condamnat la constientizarea vesnica a propriilor neajunsuri. Acesta este motivul pentru care au fost alungati din Gradina Raiului, pentru a fi protejati in fata destinului. Copacul vietii este cel care iti arata totul. Mancand din fructele sale, poti sti adevarul.

Există mai multe interpretări ale simbolului arborelui vieții, cel mai popular reprezentând conexiunea și unitatea. Cu toate acestea, evoluția și profunzimea acestui design sunt multistratificate. Așadar, acest simbol ne inspiră:

• Conexiune: cercurile reprezintă conectivitate și incluziune. Rădăcinile copacului ajung adânc în pământ, în timp ce frunzele abundente se încarnează în sus. Arborele se prezintă ca piciorul, care conectează pământul și cerul, este un simbol al modului în care suntem cu toții conectați de cercul vieții.
• Putere: Dacă explorăm natura pentru simbolul perfect al puterii, ne gândim la calitatea neclintită a unui copac. Copacii sunt stâlpi de forță adânc înrădăcinați, supraviețuind adesea furtunilor și dezastrelor naturale. Este nevoie de forță profundă pentru a smulge un copac, motiv pentru care acest simbol reprezintă puterea și stabilitatea.
• Creștere: Copacii cresc încet de-a lungul a sute de ani. De la o sămânță minusculă la puieți până la maturitate completă, copacii sunt într-un ciclu continuu de creștere. Ca oameni, nu ne oprim niciodată să creștem, ci absorbim constant noi informații și cunoștințe.
• Renaștere: cu fiecare nou sezon, copacii se schimbă și tot se schimbă. Primavara, infloresc cu frunze, vine toamna și rămân fără frunze. Totuși, copacii sunt rezistenți și plini de viață. Ei cresc și se adaptează cu fiecare sezon, fiecare aducând o nouă oportunitate de schimbare. Ca oameni, îndurăm anotimpurile vieții noastre, la fel ca și copacii. A întoarce o nouă frunză înseamnă a accepta schimbarea.
• Familia: copacii reprezintă o conexiune, așa că nu este surprinzător faptul că folosim un arbore genealogic pentru a ne conecta moștenirea și strămoșii, cu fiecare ramură nouă reprezentând o nouă viață. Cercul reprezintă o continuare a strămoșilor, un ciclu de naștere și viață.
• Liniște: Natura este un paradis linistit. Ai fost la un picnic și te-ai bucurat de el la umbra unui copac mare? Cum te-a făcut să te simți? Copacii oferă adăpost, pace și liniște și evocă sentimente de calm și seninătate.

Bijuteriile reprezentative – Motive pentru a purta bijuterii cu simbolul Copacul Vietii

Purtând simbolul Copacul Vieții, vei dobândi cunoaștere și înțelepciune

Pomul Vieții este o sursă infinită de cunoaștere și înțelepciune. De asemenea, acest simbol sacru îți dezvăluie o conștientizare mai profundă asupra Sinelui și a celorlalți. Copacul Vieții îți dezvoltă intuiția.

Purtând bijuterii cu Copacul Vieții, vei avea parte de putere și stabilitate

Arborele Vieții te poate ajuta să-ți regăsești puterea interioară și stabilitatea. Orice bijuterie cu simbolul Copacul Vieții te poate inspira și incuraja, te poate ajuta să-ți regăsești încrederea în propria persoană.

În multe culturi, Pomul Vieții simbolizează nemurirea. În momentul în care te confrunți cu boala sau chiar cu moartea, Copacul Vieții îți inspiră speranță și îți alimentează puterea pentru a merge mai departe cu credință.

Copacul Vieții întărește conexiunea cu divinitatea

Când ești intr-un moment dificil sau pur și simplu când vrei să aprofundezi legătura ta cu divinitatea, Pomul Vieții te poate ajuta în acest sens deoarece el este simbolul ce reprezintă dragostea Lui Dumnezeu față de ceea ce a creat.

Copacul Vieții ca simbol consolidează legaturile de familie

Copacul Vieții reprezintă arborele genealogic, de aici și legătura sa cu relațiile din familie. Dacă vrei să-ți întemeiezi o familie sau să o consolidezi pe cea care o ai, simbolul Arborelui Vieții te sustine in acest sens. De asemenea, este un simbol al fertilității. Poartă bijuterii cu Copacul Vieții pentru a-ți consolida legătura cu familia.

Copacul Vieții – Simbol al abundenței și prosperității

Dacă ești în căutare de abundență, bogății, prosperitate, atunci Pomul Vieții, cu ramurile sale dătătoare de fructe sănătoase, cu rădăcinile adânci și semințe fertile, este o bijuterie potrivită pentru tine.

Iată doar câteva bijuterii reprezentative cu Copacul Vieții ce ar trebui să te inspire și poate chiar să îți amintească de frumusețea neprețuită a vieții:

Arborele lumii sau Copacul vieții în tradițiile, miturile și legendele românești

Arborele lumii sau Copacul Vieții se află în mijlocul Raiului și ni seprezintă cu capacitatea sa de a lumina ca Soarele. Copacul Vieții poate, însă, să crească și la marginea mării sau a lacului, adică la granița dintre pământ și apă, sau în mijlocul apei.

Ca in mitul oriental al arborelui Chaluppu, vidra isi fată puii la radacinile copacului vietii, in mijlocul acestuia locuieste sarpele, iar in varf soimul. Aceasta imagine ne aminteste de Yggdrasil, arborele cosmic al mitologiei germanice.

Arborele lumii unește lumea subpământeană cu cea pământeană și cu cerul

Copacul Vietii este acea axis mundi pe care urca tanarul sau omul batran din basm in ceruri. Primul gaseste curtea zanei cu care se va casatori, al doilea ajunge in Rai si primeste tot ceea ce doreste.

Un om avu un vis si invita pe vecinii lui pentru a i-l talmaci. El visase un lac inconjurat cu iedera, in mijlocul caruia se afla un mar. Printre crengile copacului zburau porumbei si turturele, iar pe tulpina se afla un inel. Oaspetii îi tălmăciră visul astfel: lacul este curtea gazdei, marul e stapanul casei, pasarile sunt fii si fiicele lui, iar inelul de pe tulpina e iubita lui sotie.

Redus la dimensiunile lui obisnuite, arborele semnifica viata si e pus pe aceeasi treapta cu omul.

Punerea pe același plan (om=arbore) nu are loc doar la nivel simbolic

In gandirea magica, arborele are, la fel ca oamenii, un psihic complex. Copacul Vietii îi avertizeaza pe oameni de pericolele care le stau in cale, se pot deschide si inchide, prin urmare omul se poate ascunde cand se afla in pericol.

Intr-un arbore șade fata care își pregătește zestrea de nunta, precum si femeia proaspat casatorita care canta un cantec despre norocul ei. Sub mar se gaseste patul familiei, iar parintii si copiii sunt impodobiti cu flori de mar. Sub copac tin sfat batranii, se sarbatoreste si se danseaza.

In obiceiurile calendaristice si ale vietii omului, copacul joaca un rol important. El aduce fertilitate (Sorcova, Plugusorul, Sf. Gheorghe, Armindenul, Rusaliile) sau ii satisface pe cei morti. In ziua de Sfantul Ilie, copiii scutura pomii fructiferi pentru ca fructele coapte sa cada pentru cei morti ca pomana.

Arborii pot prelua boli, daca cineva despica un arbust si trece pe cel bolnav de 9 ori prin aceasta despicatura, ingropand de fiecare data un covrig, o lumanare si un banut. In felul acesta, boala trece asupra copacului.

Miturile lumii cu Arborele Vieții menționate de Mircea Eliade în Tratat de istorie a religiilor

Cosmosul e văzut sub forma unui arbore uriaş. Întâlnim arbori sacri, rituri şi simboluri vegetale în istoria oricărei religii, în tradiţiile populare ale lumii întregi, în metafizicile şi misticile arhaice, ca să nu mai vorbim de iconografie şi arta populară. Vârstele acestor documente, ca şi culturile din care au fost ele culese, sunt extrem de diverse.

E de la sine înţeles că altul e contextul unui Yggdrasil, de pildă, sau al Arborelui Vieţii din Scriptură şi cu totul altul cel al „căsătoriei arborilor”, care se practică şi astăzi în India, sau al „Maiului” purtat ceremonial primăvara în satele europene. La nivelul religiozităţii populare, arborele ritual joacă un rol pe care simbolismul arborelui, aşa cum poate fi reconstituit după documentele paleo-orientale, îl implică de asemenea, dar care este departe de a epuiza toată bogăţia şi multivalenţa acestui simbolism.

În „cultele vegetaţiei” distingem următoarele grupuri:

• ansamblul piatră-arbore-altar, alcătuind un microcosm efectiv în straturile cele mai vechi ale vieţii religioase (Australia; China-Indochina-India; Fenicia-Egeea);
• arborele – imagine a Cosmosului (India; Mesopotamia; Scandinavia etc.);
• arborele-simbol al vieţii, al fecundităţii inepuizabile, al realităţii absolute;
• în relaţie cu Marea Zeiţă sau cu simbolismul acvatic (de pildă, Yakşa);
• identificat cu izvorul nemuririi (. Arborele Vieţii„) etc;
• arborele-centru al lumii şi suport al universului (la altaici, la scandinavi etc);
• legături mistice între arbori şi oameni (arbori antropogeni; arborele ca receptacol al sufletelor strămoşilor; căsătoria arborilor; prezenţa arborelui în ceremoniile de iniţiere etc);
• arborele-simbol al reînvierii vegetaţiei, al primăverii şi al „regenerării„ anului (de pildă, „Maiul” etc).

Această sumară şi desigur incompletă clasificare are, cel puţin, meritul de a atrage de la început atenţia asupra unor caractere comune tuturor documentelor. Fără a anticipa asupra concluziilor care se vor desprinde din analiza acestor documente, putem menţiona de pe acum faptul că arborele reprezintă – fie într-un mod ritual şi concret, fie mitic şi cosmologic, sau pur simbolic – Cosmosul viu, în necontenită regenerare. Viaţa inepuizabilă fiind un echivalent al nemuririi, arborele-Cosmos poate deveni, la un alt nivel, arborele „Vieţii-fără-de-moarte”.

Arborele Sacru – Pentru experienţa religioasă arhaică, arborele (sau, mai degrabă, anumiţi arbori) reprezintă o putere. Trebuie să adăugăm că această putere se datorează atât „arborelui” ca atare, cât şi implicaţiilor lui cosmologice. Pentru mentalitatea arhaică, natura şi simbolul coexistă. Un arbore se impune conştiinţei religioase prin propria lui substanţă şi propria lui formă, dar această substanţă şi această formă îşi datorează valoarea faptului că s-au impus conştiinţei religioase, că au fost „alese”, adică s-au „revelat”.

Arborele devine un obiect religios în virtutea puterii lui, în virtutea a ceea ce el manifestă (şi care îl depăşeşte). Iar această putere este, la rândul ei, validată de o ontologie: dacă arborele e încărcat cu forţe sacre, aceasta se datorează faptului că e vertical, că se dezvoltă, că îşi pierde frunzele şi le redobândeşte, aşadar că se regenerează („moare” şi „învie”) de nenumărate ori, că are latex etc. Toate aceste validări sunt derivate din simpla contemplaţie mistică a arborelui, ca „formă” şi modalitate biologică. Dar arborele sacru îşi dobândeşte adevărata sa validare numai prin subordonarea la un prototip – a cărui formă nu este neapărat de ordin vegetal.

El devine un arbore sacru în virtutea puterii lui, cu alte cuvinte: deoarece manifestă o realitate extra-umană, care se înfăţişează omului într-o anumită formă, rodeşte şi se regenerează periodic. Prin simpla sa prezenţă („puterea”) şi prin propria sa lege de evoluţie („regenerarea”), arborele repetă ceea ce este, pentru experienţa arhaică, întreg Cosmosul. Arborele poate deveni, fără îndoială, un simbol al Universului, formă sub care îl întâlnim în civilizaţiile evoluate. Dar pentru o conştiinţă religioasă arhaică, arborele este Universul, şi este Universul pentru că îl repetă şi îl rezumă, şi, în acelaşi timp, îl „simbolizează”.

Un arbore devine sacru, rămânând totuşi arbore, datorită puterii pe care el o manifestă: şi devine arbore cosmic, fiindcă ceea ce manifestă el repetă întru totul ceea ce manifestă Cosmosul. Arborele sacru devine simbolic fără să-şi piardă atributele sale formal-concrete (palmie-rul-curmal la mesopotamieni, stejarul la scandinavi, Asvattha şi nya-grodha la hinduşi etc.)

În civilizaţia pre-indiană de la Mohenjo-Daro, locul sacru era configurat printr-o incintă ridicată în jurul unui arbore. Asemenea locuri sacre se aflau pretutindeni în India în timpul propovăduirii lui Buddha. Textele pali menţionează adesea piatra sau altarul situate lângă un arbore sacru şi care alcătuiau osatura cultelor populare ale divinităţilor fertilităţii (Yakşa). Această asociere străveche a pietrei şi a arborelui a fost acceptată şi preluată de budism.

Arborele-sălaş al divinităţii – Momentul acestei treceri de la „locul sacru„ la un Arbore cosmic conceput în acelaşi timp ca „sălaş” al divinităţii este admirabil păstrat într-o incantaţie babiloniană, adesea tradusă de orientalişti: „în Eridu a crescut un Kiskanu negru, într-un ioc sfânt a fost el creat; Strălucirea lui e aceea a unui lapis lazuli sclipitor, el se întinde către apus, El este locuinţa lui Ea din îmbelşugata Eridu, Reşedinţa sa e loc de odihnă pentru Bau.”

Pomul Kiskanu prezintă toate atributele arborelui cosmic: se află în Eridu, deci într-un „centru al lumii”, într-un loc sfânt, adică în centrul realului. Prin splendoarea lui seamănă cu un lapis lazuli, simbol cosmic prin excelenţă.

Kiskanu poate fi considerat unul din prototipurile „arborelui sacru” babilonian, a cărui frecvenţă în iconografia vechiului Orient este semnificativă. Poziţia pe care o ocupă în acest spaţiu iconografic dovedeşte cu prisosinţă că „arborele sacru” pe care-1 întâlnim în aceste regiuni semnifică mai mult decât un simplu „cult al arborelui”, că el are un sens cosmologic foarte precis. Arborele este aproape întotdeauna însoţit de simboluri, embleme sau figuri heraldice, care îi precizează şi completează valoarea cosmologică.

De pildă, cel mai vechi document de care dispunem, fragmentul din vasul descoperit de misiunea Gautier la Mussian, înfăţişează un arbore schematizat înconjurat de romburi. În iconografia mesopotamiană, arborele este de obicei înconjurat de capridee, astre, păsări sau şerpi. Fiecare din aceste embleme are un sens cosmologic bine determinat.

Prezenţa astrelor alături de „arbore” ne indică, neîndoielnic, valoarea cosmologică a acestuia din urmă. Iconografia prezintă şi alte scene înrudite: o pasăre aşezată pe un pom, între capridee ; arborele-discul solar-oameni deghizaţi ritual în peşti, sau arborele-duhuri înaripate-discul solar.

Arborele Cosmic – Tradiţia indiană, încă în cele mai vechi texte , înfăţişează Cosmosul ca un arbore uriaş. În Upanişade această concepţie e precizată dialectic. Universul este un „arbore răsturnat”, având rădăcina împlântată în Cer şi ramurile întinse deasupra întregului pământ. Arborele cosmic ajunge să exprime nu numai universul, ci şi poziţia omului în lume.

„Se spune că există un smochin etern, cu rădăcina în sus şi crengile în jos, ale cărui frunze sunt imnurile vedice. Cel care-l cunoaşte, acela cunoaşte Veda. Crengile sale se întind în jos şi în sus; crescute din Tendinţe (gunas), au drept mlădiţe obiectul simţurilor; rădăcinile care coboară în jos sunt legate de fapte în lumea oamenilor. De aici nu i se vede forma, nici capătul, nici începutul şi nici cât ţine; tăind acest smochin cu rădăcini adânci, cu securea puternică a desprinderii de lume, Trebuie aflat tărâmul de unde cei plecaţi nu se mai întorc. Experienţa omului trăind în el şi care nu s-a desprins de el sunt simbolizate aici prin arborele cosmic.

Yggdrasil — Arborele Cosmic, însoţit fie de păsări, fie de cai, sau de tigri, se întâlneşte şi în China antică, confundându-se uneori, ca şi în alte regiuni, cu Arborele Vieţii. Yggdrasil este Arborele Cosmic prin excelenţă. Rădăcinile lui se înfing până în inima pământului, acolo unde se află regatul giganţilor şi Infernul. Lângă el se află fântâna miraculoasă Mâmir („meditaţia”, „amintirea”) unde Odhin şi-a lăsat unul din ochi drept zălog şi unde se reîntoarce neîncetat, ca să-şi împrospăteze şi să-şi sporească înţelepciunea.

Pe aceleaşi meleaguri, lângă Yggdrasil, se află fântâna Urd; acolo se adună zilnic zeii la sfat şi împart dreptatea. Cu apa acestei fântâni stropesc Nomele, arborele uriaş pentru a-i reda tinereţea şi vigoarea. Capra Heidrun, un vultur, un cerb şi o veveriţă sălăşluiesc în ramurile lui Yggdrasil; la rădăcina lui se află vipera Nidhogg, care încearcă să-1 doboare. Zilnic vulturul se luptă cu vipera.

Într-un document iconografic Maya, reprezentând un jaguar legat de Arborele Vieţii. La populaţiile arctice şi circumpacifice, Arborele cosmic – ale cărui ramuri se întind până în al treilea sau chiar până în al şaptelea cer – joacă un rol central, atât în mitologie cât şi în rituri. Este adesea pus în legătură cu strămoşul mitic, oamenii socotindu-se descendenţi ai unui strămoş născut dintr-un arbore.

În întreaga Africă şi în India, arborii cu latex sunt un simbol al maternităţii divine şi, ca atare, veneraţi de femei şi, totodată, căutaţi de duhurile morţilor care vor să revină la viaţă. Motivul zeiţă-arbore, completat sau nu de prezenţa animalelor heraldice, sa păstrat în iconografia indiană.

Pomul cunoaşterii — În mijlocul Raiului se aflau Pomul Vieţii şi Pomul Cunoştinţei binelui şi răului (Facerea 2,9), iar Domnul interzice lui Adam să guste din roadele acestuia din urmă, „căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!”. De ce nu pomeneşte Dumnezeu nimic de Pomul Vieţii? Oare să fie acesta doar un dublet al Pomului Cunoştinţei sau – aşa cum cred unii savanţi – Pomul Vieţii era „ascuns” şi nu devenea identificabil şi deci accesibil decât în momentul în care Adam şi-ar fi însuşit cunoaşterea binelui şi răului, adică înţelepciunea? Înclinăm către această a doua ipoteză.

Pomul Vieţii poate să dea nemurirea, dar nu este uşor de ajuns la el. Este „ascuns” – ca de pildă iarba nemuririi pe care o caută Ghilgameş în fundul oceanului; sau poate e păzit de monştri, ca merele de aur din grădina Hesperidelor. Coexistenţa celor doi pomi miraculoşi – acela al Vieţii şi acela al înţelepciunii – nu este atât de paradoxală pe cât pare la prima vedere. O regăsim şi în alte tradiţii arhaice; la intrarea dinspre răsărit a Cerului, babilonienii fixau doi arbori: acela al Adevărului şi acela al Vieţii, iar un text din Ras-Shamra ne spune că Alein acordă lui Ltpn înţelepciunea şi eternitatea, în acelaşi timp.

Şarpele împinge pe Adam şi Eva să mănânce din Pomul cunoaşterii, asigurându-i că roadele acestuia nu le vor aduce moartea ci îndumnezeirea. „Nu, nu veţi muri! Dar Dumnezeu ştie că, în ziua în care veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul” (Facerea, 3, 4-5). Oare omul va fi asemenea lui Dumnezeu numai pentru că va cunoaşte binele şi răul, sau pentru că, devenind atotştiutor, el va putea „vedea” unde se află Pomul Vieţii şi va şti cum se dobândeşte nemurirea?

Textul biblic e cât se poate de limpede. „Şi a zis Domnul Dumnezeu: Iată, Adam s-a făcut ca unul dintre noi, cunoscând binele şi răul. Şi acum nu cumva să-şi întindă mâna şi să ia roade din pomul vieţii, să mănânce şi să trăiască în veci!” (Facerea, 3, 22). Aşadar, omul nu putea dobândi îndumnezeirea decât gustând din roadele celui deal doilea pom: acela al Nemuririi. De ce l-a ispitit, atunci, şarpele pe Adam, îndemnându-l să guste din pomul cunoaşterii prin care nu putea dobândi decât înţelepciunea? În măsura în care şarpele prefigura spiritul răului şi, ca atare, era acela care se împotrivea nemuririi omului, el trebuia să „apere” Pomul Vieţii de apropierea acestuia.

Şarpele este obstacolul de care se loveşte omul în căutarea izvorului Nemuririi, a Arborelui Vieţii. Dar ispitirea şarpelui mai poate avea o explicaţie: el voia să dobândească nemurirea pentru sine (aşa cum a dobândit-o, de fapt, în miturile altor popoare) şi avea nevoie să descopere Pomul Vieţii, ascuns în mulţimea arborilor Raiului, pentru a putea gusta, el cel dintâi, din roadele lui; de aceea îl îndeamnă pe Adam să „cunoască binele şi răul”: prin înţelepciunea lui, acesta i-ar fi dezvăluit locul unde se afla Pomul Vieţii.

Pomul Vieţii este prototipul tuturor plantelor miraculoase, care învie morţii, vindecă bolile sau redau tinereţea etc. Astfel, pe muntele Oshadi se află patru ierburi minunate: „una din ele, iarbă de mare preţ, învie morţii, o alta face să iasă săgeţile din rană, o a treia cicatrizează plăgile.” . Iarba care învie morţii, este, fără îndoială, cea mai preţioasă. Dar mai e şi o „iarbă mare”, care are virtutea de a aduna la un loc părţile unui corp mort. Legendele chineze vorbesc de o insulă minunată, de unde corbii aduc o iarbă în stare să învie războinicii morţi de trei zile.

Adevăratul lemn al Crucii învie morţii, şi Elena, mama împăratului Constantin, pune slujitori să-l caute. Acest lemn îşi datorează eficienţa faptului că Crucea a fost făcută din Pomul Vieţii care fusese sădit în Paradis. În iconografia creştină, Crucea e adesea reprezentată ca un Arbore al Vieţii. Un număr considerabil de legende asupra lemnului Crucii şi călătoriei lui Seth în Paradis au circulat în tot cursul Evului Mediu, în toate ţările creştine. Ele îşi au originea în Apocalipsa lui Moise, Evanghelia lui Nicodim şi Viaţa lui Adam şi Eva.

Arborele-Axis Mundi — Adesea, în miturile şi legendele referitoare la Pomul Vieţii ara întâlnit implicată ideea că el se află în centrul Universului, făcând legătura între Cer, Pământ şi Infern. Amănuntul acesta de topografie mitică are o valoare cu totul specială în credinţele popoarelor nordice şi central-asiatice, dar şi presupune că originea este orientală (mesopotamiană). Altaicii ştiu, de pildă, că „în buricul Pământului creşte cel mai înalt arbore, un brad uriaş care-şi înalţă ramurile până la lăcaşul lui Bai-Ulgân”, adică până la Cer. Foarte adesea, arborele se află pe vârful unui munte, în centrul Pământului.

Tătarii abakan vorbesc de un munte de fier pe care creşte un mesteacăn cu şapte ramuri, fără îndoială un simbol al celor şapte etaje ale Cerului. În cântările şamanilor ostiaci vasjugan, arborele cosmic are, ca şi cerul, şapte trepte; el străbate toate regiunile cereşti şi îşi înfige rădăcinile în adâncurile subterane. Când se urcă la cer, în călătoria lui mistică, şamanul se caţără într-un arbore care are nouă sau şapte trepte. Cel mai adesea însă, el realizează această ascensiune pe un stâlp sacru, care are şi el tot şapte trepte şi care, desigur, e presupus a se afla în centrul lumii.

Stâlpul sacru şi copacul vieții sunt simboluri echivalente ale stâlpului cosmic care susţine lumea şi se află în mijlocul Universului. La altaici, zeii îşi leagă caii de acest stâlp cosmic, în jurul căruia se rotesc constelaţiile. Aceeaşi concepţie se regăseşte la scandinavi. Odhin îşi leagă calul de Yggdrasil. Saxonii numeau acest stâlp cosmic Irminsul – universalis columna quasi sustinens omnia.

Indienii cunosc de asemenea ideea unei Axe cosmice reprezentată de un Arbore al Vieţii sau un stâlp aflat în mijlocul Universului. În mitologia chineză, arborele miraculos creşte în centrul Universului, acolo unde ar trebui să se afle Capitala perfectă. El reuneşte al Nouălea Izvor cu cel de-al Nouălea Cer. Este numit „Lemn înălţat” şi se spune că, la amiază, tot ce se află lângă el şi stă drept nu poate avea umbră. Acest arbore cosmic se aseamănă cu Stâlpul susţinător al Lumii, „Axa Universului” a cosmologiilor altaice şi nord-europene.

Arborele, după aceste mituri, exprimă realitatea absolută în aspectul ei de normă, de punct fix, reazem al Cosmosului. Este punctul de sprijin prin excelenţă. De aceea comunicarea cu cerul nu se poate face decât împrejurul lui sau chiar prin copacul vieții.