Printre formele farmaceutice des folosite în medicina populară se numără preparatele farmaceutice obţinute prin extracţie şi îndeosebi soluţiile extractive apoase. După natura materiei prime utilizate, se grupează în : preparate biologice, când provin din produse de natură animală, şi infuzii, decocturi, tincturi şi extracte, obţinute prin extracţia produselor de natură vegetală.
Soluţiile extractive apoase au o durată de valabilitate foarte redusă şi de aceea se prepară şi se folosesc imediat. Soluţiile extractive alcoolice se pot păstra 1—2 ani, în timp ce extractele uscate sunt stabile.
În ultimii ani, studiul medicamentelor de extracţie a căpătat un nou avânt, datorită rezultatelor favorabile obţinute cu unele soluţii extractive, a căror acţiune complexă nu poate fi realizată cu substanţele active în stare pură.
Eficacitatea unui produs vegetal, respectiv a soluţiei extractive, nu se rezumă numai la activitatea principiului activ principal ci acţionează prin totalitatea principiilor active şi uneori prin însăşi substanţele balast, care influenţează activitatea principiilor active, putând să o mărească sau să o prelungească. Aceste constatări determină folosirea unor extracte din plante, chiar dacă farmaciile dispun de principiul activ principal sub formă de substanţă pură.
Cele mai multe produse vegetale suferă prin uscare şi conservare o serie de modificări care pot duce uneori la scăderea principiilor active şi deci a valorii lor terapeutice.
În multe cazuri, există o diferenţă netă între compoziţia produsului vegetal proaspăt şi a celui uscat. Imediat după recoltare, în unele produse vegetale au loc reacţii care micşorează cantitatea unor componente sau duc la alte componente care nu se aflau în produsul vegetal proaspăt. În aceste reacţii intervine în mod obişnuit umiditatea, care favorizează fenomenele de hidroliză, în timp ce produsul vegetal se veştejeşte şi nu este complet uscat, fiind accelerate de acţiunea enzimelor. Ca urmare a acestor reacţii au loc degradări, în prea puţine cazuri, prin conservare survine o creştere a cantităţii de pincipii active sau modificări favorabile activităţii lor terapeutice.
Multe produse vegetale suferă prin uscare modificări profunde. În produsele sau părţile de produs folosite scurt timp după recoltare încetează funcţiile vitale normale, adică ele devin produse “moarte”, în sensul că activitatea biologică este la început dezorganizată, apoi încetează, în produs având loc procese fizice, chimice şi enzimatice noi. Procesele enzimatice încep după ce produsul vegetal a pierdut un anumit procent din umiditatea sa şi planta s-a veştejit. Pe măsură ce pierderea de umiditate avansează, activitatea enzimatică scade, pentru ca în produsul vegetal uscat ea să înceteze;
Cu cât produsul vegetal se usucă mai repede, cu atât efectele reacţiilor enzimatice sunt mai reduse, iar dacă uscarea se face repede, la o temperatură mai înaltă, reacţiile enzimatice pot fi evitate în mare măsură, produsul vegetal fiind astfel stabilizat prin inactivitatea enzimelor cu ajutorul căldurii.
Alături de reacţiile enzimatice intervin însă şi alte procese fizice, chimice sau fotochimice, care de asemenea antrenează modificări, încât chiar un produs uscat şi bine conservat nu trebuie considerat că se păstrează neschimbat în timp. Astfel, produsele vegetale care conţin uleiuri eterice pierd parţial din principiile active prin volatilizare, oxidare şi polimerizare. Acest fenomen este mai pronunţat la frunze şi flori şi destul de redus la seminţele şi fructele intacte. Din acest motiv, produsele vegetale care conţin uleiuri volatile nu trebuie păstrate sub formă de pulbere.
Produsele vegetale care conţin vitamine, în special acid ascorbic (vit. C), pierd aproape în întregime vitamina la păstrare îndelungată. De asemenea, produsele vegetale cu taninuri se pot modifica prin oxidarea taninurilor la flobafene.
Un factor important în realizarea de soluţii extractive îl constituie gradul de mărunţire a produsului vegetal. Ca principiu general, produsele vegetale supuse extracţiei ar trebui să fie mărunţite cât mai mult, pentru a se asigura o extracţie completă, totuşi, în multe cazuri, acest proces de pulverizare avansat este nefavorabil fie prin faptul că îngreuiază filtrarea, fie că se extrag multe substanţe balast, care ulterior pot sedimenta. Din acest motiv, gradul de pulverizare trebuie ales în funcţie de natura produselor vegetale. Cele care au ţesuturi tari, cum sunt : scoarţele, rădăcinile, seminţele, se pulverizează mai fin decât cele eu ţesuturi friabile — florile, frunzele şi ierburile.
La păstrare, produsele vegetale pulverizate suferă mai puternic acţiunea factorilor externi decât cele întregi sau divizate în fragmente mari. De aceea, produsele vegetale sunt păstrate ca atare, iar pulverizarea se face numai înaintea extracţiei.
Dintre solvenţi, în cazul de faţă, apa se foloseşte cel mai mult, fiind un solvent polar foarte activ, îndeosebi faţă de majoritatea substanţelor anorganice şi o serie de compuşi organici — zaharuri, acizi, alcooli, fenoli, esteri, aldehide, amine, glicozide şi săruri de alcaloizi. Dispersează coloidal gume, taninuri, mucilagii şi albumine. Nu dizolvă amidonuri, celuloze, grăsimi, uleiuri volatile (parţial), răşini, hidrocarburi, vitamine liposolubile, alcaloizi liberi (cu excepţia colchicinei). Ca dizolvant apa prezintă şi avantajul că poate fi asociată cu acizi, baze, alcool, gli-cerină sau alte substanţe, mărându-i-se capacitatea de solubilizare faţă de unele substanţe active mai greu solubile. Din acest motiv, procedeul de extracţie a produselor vegetale cu apă diferă, în funcţie de natura substanţelor extrase. Spre exemplu, la produsele care conţin alcaloizi se recurge la o extracţie în mediu acid, în prezenţa acidului clorhidric, tartric, citric. La produsele vegetale cu saponine, extracţia se efectuează în mediu de bicarbonat de sodiu. Extracţia apoasă se face prin infuzie, decoct, macerare.
În funcţie de orientarea folosirii, soluţiile extractive se discută în două domenii:
Lasă un răspuns