Migdalul – crestere, ingrijire si fructificare la noi in tara

Migdalul (Prunus dulcis) este apreciat pentru miezul fructelor lui bogat in grasimi (33-70%), substante proteice (15-37%), hidrati de carbon (7-20%), saruri minerale si vitamine. Miezul migdalelor este foarte bun de consumat chiar dupa o perioada de pastrare foarte indelungata a samburilor (peste 11 ani) deoarece el nu rancezeste. Lemnul de migdal, fiind dens cu nuanta roscata si luciu atragator, cand este slefuit, se foloseste pentru confectionarea unor obiecte de arta.

Particularitati de crestere si fructificare a migdalului

Dupa forma si marimea frunzelor, migdalul se aseamana cu piersicul. El creste rapid in tinerete si formeaza mai multi lastari anticipati decat piersicul si de aceea ei raman de vigoare mai slaba. Mugurii sunt grupati cate 2-3 la un nod. Dintr-un mugur de rod apare o singura floare (ca la piersic).

Migdalul, avand sistemul radicular ceva mai profund decat al piersicului, rezista mai bine la seceta.

Migdalul rodeste pe aceleasi ramuri de rod ca si piersicul, dar buchetele de mai sunt reprezentate mult mai bine. Unele soiuri de midgal fructifica exclusiv pe buchete de mai. Ramurile de rod ale migdalului fructifica bine 4-5 ani, la piersic numai o singura data.

Mugurii vegetativi ai migdalului pornesc aproape cu totii in crestere, chiar daca lungimea ramurii anuale depaseste 1m, formand lastari numerosi si desi, deoarece si internodiile migdalului sunt mult mai scurte ca ale piersicului. Sub greutatea acestor lastari, ramurile anuale lungi se apleaca formand arcade chiar inainte de prima fructificare a pomilor. Pentru a preveni acest fenomen nedorit, ramurile anuale lungi se scurteaza cu 1/3-1/2 din lungime (cu aceasta ocazie li se normalizeaza si productia), eventual se raresc lastarii de pe ele. In final, migdalul realizeaza o vigoare si talie mult mai mari ca ale piersicului.

Unele soiuri de migdal (Ardechoise, Mari de stepa) infloresc inaintea piersicului, altele concomitent cu acesta (Burbank, Texas) sau chiar cu 3-6 zile mai tarziu (Ferragnes, Ai, Primorski), de aceea, pericolul brumelor nu este mai mare la migdal decat la piersic.

Soiurile de migdal fiind autosterile, trebuie plantate cate 3-4 intr-o parcela.

Florile la migdal fecundeaza in proportie mai redusa (22-88%) decat cele de piersic (56-90%). In plus, caderea fiziologica a fructelor la migdal este mai intensa (29-87%) decat la piersic (10-45%). Aceasta explica de ce migdalul rodeste mai slab ca piersicul, in aceleasi conditii de mediu si agrotehnica.

In primele 45 de zile dupa legat, cresterea migdalelor este rapida (realizeaza 95% din volumul final), iar a piersicilor mai lenta, de aceea migdalul are nevoie de ingrasaminte faziale, in prima etapa de crestere a fructelor (luna mai).

Varsta intrarii pe rod – migdalul produce primele fructe la 2-3 ani de la plantare, dar recoltele devin economice numai dupa 6 ani (fata de 3-4 ani la piersic).

Potentialul productiv – productia medie de migdale in coaja a unui migdal este de 1,5-2,5 kg la varsta de 5-6 ani, de 5-8 kg la etatea de 8-10 ani si de 10-15 kg dupa 12-15 ani. Migdalul traieste in medie 25-30 de ani, fiind de circa 2 ori mai longeviv decat piersicul. Unele exemplare de migdal pot atinge varsta de 70-80 de ani.

Tipuri de migdal

Exista doua feluri de migdali:

• cu miezul samburelui dulce
• cu miezul samburelui amar

Migdalii cu miezul amar se folosesc numai ca portaltoi. Miezul lor nu se poate consuma, intrucat contine multa amigdalina, substanta care sub actiunea fermentului emulsina din saliva, se transforma in acid cianhidric, care este foarte toxic. De aceea, consumarea a 10-20 seminte de migdale amare poate pune organismul omului in pericol. Pentru consum in stare proaspata se folosesc numai seminte de migdale dulci, care practic sunt aproape lipsite de amigdalina (aceasta imprima gust amar).

 Cerintele migdalului fata de factorii de mediu

Migdalul are cerinte mai mari fata de caldura si lumina decat piersicul insa este mai sensibil la ger. Mugurii lui de rod, cand se afla in repaus adanc, rezista pana la -20 sau -22 grade C.

Dintre speciile pomicole cultivate in tara noastra, migdalul este cel mai rezistent la seceta. In zonele de stepa uscata (Dobrogea, Baragan) necesita irigatie.

Migdalul se numara, alaturi de piersic si cires, intre speciile cele mai pretentioase la aeratia solului. Daca apa stagneaza la nivelul sistemului radicular, pomii pier subit. La un usor exces de umiditate apare gomoza (scurgerile  de clei). Avand o rezistenta mare la calcar, migdalul se comporta bine pe cernoziomurile carbonatice din Dobrogea. Zona lui de cultura se suprapune, in cea mai mare parte, cu a vitei de vie, piersicului si caisului.

In zonele nordice ale tarii noastre, in zonele montane si submontane, precum si in zona dealurilor inalte si chiar mijlocii, cultura migdalului nu prea reuseste.

Pentru gradina casei, sunt indicate soiuri de migdal de vigoare mai slaba, precoce, rezistente la ger si cu potential productiv ridicat.

Agrotehnica diferentiata a migdalului

Portaltoii. Migdalul se altoieste in mod curent pe migdal (dulce si amar) si pe corcodus, dar da rezultate bune si pe piersic. Cum corcodusul nu are afinitate suficienta, de aceea, pomii lastaresc de sub punctul de altoire – acesti lastari sa se suprime de indata ce apar.

Plantarea migdalului

Migdalul suporta greu transplantarea din pepiniera in livada, intrucat radacinile lui se refac anevoios, de aceea, sa fie scos cu radacinile cat mai lungi si sa se planteze in cel mai scurt timp (in ziua respectiva). Intrucat porneste de timpuriu in vegetatie, plantarea de toamna da rezultatele cele mai bune. Imediat dupa plantare se face fasonarea coroanei, ca si la piersic. Distantele de plantare sunt de 5-7 m intre randuri si  de 4-6 m pe rand.

Forme de coroana la migdal

Migdalul se conduce in vas, care se formeaza prin operatii in verde si taieri in uscat. Operatiile in verde se aplica in primii 3-4 ani de la plantare, cu scopul de a rari lastarii, care sunt prea desi si de a le dirija cresterea.

La migdalii tineri, ramurile se ingroasa repede si de aceea unghiurile de ramificare sa se corecteze inca din primul an sau in primavara anului al doilea. Soiurile de migdal care in tinerete formeaza putini lastari anticipati, isi mentin coroana suficient de rara. In schimb, ale soiuri de migdal formeaza lastari anticipati numerosi si subtiri, care trebuie rariti.

Taierea de formare a coroanei la migdal

Aceasta se diferentiaza de la un soi la altul, in functie de specificul lui de crestere. Unele soiuri formeaza coroane stranse si suficient de rare. La alte soiuri coroanele au tendinta sa creasca labartat, ramurile de schelet se arcuiesc prematur, incat ele trebuie scurtate deasupra unei ramuri anuale situata pe partea superioara, pentru a corecta directia de crestere.

Taierile de intretinere si fructificare se fac in fiecare an. Acestea sa se faca spre sfarsitul lunii februarie si inceputul lui martie, cand incep sa se umfle mugurii, dupa trecerea perioadei cu geruri mari.

Combaterea bolilor si daunatorilor – se face ca la piersic. Migdalul este rezistent la basicarea frunzelor (taphrina) si la afide, sub acest aspect comportandu-se mult mai bine decat piersicul.

Recoltarea migdalelor

Migdalele se recolteaza cand crapa bine mezocarpul (coaja verde care acopera samburele) si incepe sa se usuce. Daca culesul se face inainte de craparea mezocarpului, acesta se usuca pe sambure si nu se mai desface, iar miezul se zbarceste. Cand ating maturitatea, migdalele se tin bine pe ramuri, asa ca pot fi lasate pana se desface complet mezocarpul. Fructele care nu sunt observate la cules se mentin uneori pe pom pana in primavara. Recoltarea sa se faca pe timp senin, cand fructele sunt complet uscate, ca altfel mucegaiesc.

Imediat dupa cules, migdalele se separa de mezocarp si se intind in strat subtire, la soare, timp de 3-4 zile, pentru a se usca. Cele care nu se decojesc de mezocarp, se aseaza in strat gros de 30-40 cm, se stropesc cu putina apa, se acopera cu folie de plastic si dupa 2-3 zile se pot decoji. Decojirea se face cu atentie, deoarece la unele soiuri de migdale mezocarpul se desprinde impreuna cu stratul exterior al endocarpului, care este foarte fragil.