În ce priveşte aspectul cantitativ al necesarului de proteine este de luat în considerare remarca nutriţioniştilor spanioli (cei cu studiile de anatomie şi fiziologie comparată) care au arătat că ulcerul, gastrita, diabetul sunt o consecinţă directă a încărcăriitubului digestiv cu o cantitate prea mare de proteine; ei au arătat că se foarte bine aprecia cantitatea maximă de proteine pentru care a fost proiectat organismul după conţinutul acestora în laptele matern, şi că procentul ce nu trebuie depăşit este 2,5%.
Este interesantă remarca legată de asemănarea raportului dintre proteine / lipide / glucide (1/2/4 ), existent atât la laptele matern, cât şi în legume şi fructe. De aici la concluzia asemănării mediului intern al lactatelor, legumelor şi fructelor cu mediul intern – sanguin, dar mai ales limfatic uman – nu este decât un pas, care trebuie confirmat sau nu prin studii aprofundate. În acest fel, proteina carnată nu-şi mai găseşte locul în această ecuaţie.
Henry Bieler în lucrarea sa despre puterea vindecătoare a alimentelor naturale, specifică la un moment dat: Putem învăţa multe dacă observăm înţelepciunea naturii în problema nevoilor în proteine ale organismului.
Viţelul se dezvoltă foarte repede cu laptele de la mama–vacă, bogat în proteine de calciu şi de albumină. Iedul creşte mai puţin repede şi laptele de capră este, deci mai puţin bogat în proteine. Creşterea sugarului este, încă şi mai lentă iar laptele mamei sale este cel mai sărac în proteine din toată specia mamiferelor. Pe măsură ce omul avansează în vârstă, nevoile sale de proteine devin mai puţin importante, cu excepţia cazurilor de rănire, de boală sau de epuizare când se impune o creştere temporară.
Excesul de proteine poate exercita acţiuni tumorigene prin produsele de metabolism. Astfel, aminele formate reacţionează cu nitriţii formând nitrozaminele, cu un efect cancerigen demonstrat. Produşii de metabolism ai triptofanului exercită de asemenea un efect cancerigen. Epidemiologul W. Friz din fosta R. D. Germană menţionează că, statistic, numărul îmbolnăvirilor de cancer la muncitorii din industria cărnii este mai mare decât media populaţiei.
Aceiaşi autori, legat de îmbogăţirea alimentelor cu aminoacizi sintetici, arată următoarele :Un exces de aminoacizi poate influenţa negativ asupra valorii biologice a produselor. Harper şi Benevenga menţionează că aportul mărit de aminoacizi poate avea efecte negative ca urmare a trei acţiuni distincte: raport neechilibrat între aminoacizi, antagonismul între unii aminoacizi şi toxicitatea unora dintre ei.
Cercetările de durată făcute pe oameni cu administrare deaminoacizi echivalenţi unei raţii proteice ideale, au demonstrat că nu se obţin rezultate fiziologice echivalente. În aceste condiţii, îmbogăţirea proteinelor cu aminoacizi liberi ca metodă de ridicare a valorii biologice rămâne însă o problemă în discuţie. La aceste aspecte fiziologice se adaugă şi preţul din ce în ce mai mare al aminoacizilor puri obţinuţi prin sinteza chimică şi prin biosinteză.
Se susţine, de asemenea, că proteinele animale de tip carnat sunt absolut indispensabile dezvoltării intelectuale şi necesare muncii intelectuale. Potrivit acestor afirmaţii ar rezulta că animalele carnivore sunt mai “intelectuale” decât animalele ierbivore şi frugivore. Este greu de susţinut, în acest sens, că-i mai inteligent un tigru decât o maimuţă, sau un leu decât un cal. S-a remarcat, în acest sens, că medicamentele pentru întărirea capacităţii de muncă intelectuală, a memoriei, a activităţii psihice sunt realizate cu extracte din plante.
Acidul glutamic care se extrage din melasa obţinută din sfeclă stă la baza multor preparate de stimulare a funcţiilor amintite. Mai este de amintit şi de conţinutul de fosfor a numeroase legume şi fructe: castanele, coacăzele, piersicile, cinara, orzul, vinetele, varza, spanacul, mazărea, morcovul, sfecla, polenul.
În ceea ce priveşte necesitatea proteinelor animale pentru eforturile fizice, munca grea, aceasta de asemenea, pare a fi o “idee fără acoperire”, după cum se exprimă Georges Barbarin, în lucrarea sa, “Les Clefs de la Sante”:
Carnea n-are nimic de-a face cu dezvoltarea forţei musculare. Mistreţul care este vegetarian este mai robust decât porcul care mănâncă de toate. Elefantul, rinocerul, boul, calul, se hrănesc numai cu ierburi şi vegetale. Acele persoane care pretind că pentru vigoarea lor corporală este indispensabilă carnea, sunt ca acei alcoolici care rămân atoni fără paharul lor de băutură.
Cum ar putea fi uitate marile valori energizante ale grâului încolţit (şi ale tuturor cerealelor germinate şi încolţite), a nucilorşi alunelor, castanelor, seminţelor de floarea-soarelui şi dovleacului, a măslinelor, mierii, polenului, pentru a nu aminti decât pe cele mai importante.
După cum se ştie, unul din rolurile de bază ale vitaminei E, tocoferolul (vitamina “fertilităţii” cum mai este denumită), pe lângă acela de menţinere a bunei funcţionări a ţesutului muscular şi nervos, a metabolismului general, îl are şi pe acela de asigurare a funcţiei secuale, a funcţiei de reproducere.
Cum această vitamină este prezentă în majoritatea fructelor şi legumelor crude, este o absurditate a afirma că o alimentaţie naturală nu este capabilă să asigure această bună funcţionare menţionată mai înainte. Mai mult de atât, este demonstrat de nutriţioniştii crudivori, că prin tratament termic au loc pierderi destul de importante ale acestei vitamine, inclusiv în alimentele de origine animală, astfel încât alimentaţia omnivoră cu mâncăruri tratate termic este cea care riscă să conducă la unele carenţe ale acestei vitamine.
Lasă un răspuns