Uscarea plantelor medicinale – faze importante ale procesului

Uscarea plantelor medicinale s-a practicat de către oameni din timpurile cele mai îndepărtate, iar procedeele folosite în acest scop au fost şi sunt în permanenţă perfecţionate. De la uscarea plantelor în poduri sau sub grinda teraselor, astăzi se pot folosi și uscătoarele electrice. Vom încerca în acest scop să ne referim la uscarea plantelor medicinale în mod natural. Uscarea plantelor medicinale într-un mod natural s-a dovedit a fi cea mai eficientă modalitate, urmărind totuși câteva specificații de ordin tehnic ce vor duce la o calitate superioară de produs vegetal destinat fitoterapiei.

Citește aici despre procedeul corect de recoltare a plantelor medicinale.

Uscarea plantelor medicinale urmărește doi factori mai importanţi: temperatura şi lumina.

La plantele care conţin uleiuri volatile depăşirea temperaturii la uscare de 40° duce la pierderea acestor substanţe. Prelungirea uscării la temperaturi scăzute şi în condiţii necorespunzătoare de aerare duce la brunificarea şi mucegăirea produsului vegetal. Aceleaşi efecte le are şi aşezarea produsului în straturi groase. Există însă alte specii care cer dimpotrivă temperaturi ridicate ce vor duce la inactivitatea proceselor enzimatice (de exemplu măceşele).

Lumina directă este contraindicată pentru frunze şi pentru florile colorate, cărora razele UV le distrug pigmenţii. Rădăcinile şi florile albe se usucă însă în condiţii foarte bune tocmai la lumină directă.

• 

• 

• 

• 

Uscarea plantelor medicinale – Procedeu descris pentru fiecare parte vegetala în parte

Uscarea plantelor medicinale în aer liber şi la soare se foloseşte cu predilecţie în cazul rădăcinilor şi rizomilor, a unor fructe şi seminţe, şi chiar a unor flori (cele albe de exemplu). Acest mod de uscare se poate folosi cu succes în regiunile calde şi mai secetoase ale ţării. În regiunile de munte şi de deal uscarea plantelor medicinale la umbră este cea mai recomandabilă, podurile caselor, magaziilor, şoproanelor acoperite cu tablă sau ţiglă şi bine aerisite corespund cel mai bine acestui scop. Pentru uscarea naturala a plantelor medicinale se pot folosi şi unele încăperi ale casei, respectând cerințele minime legate de aerisire și umiditatea atmosferică potrivită procedeului prevăzut.

Uscarea plantelor medicinale trebuie făcută imediat după recoltare. Uscarea se efectuează în strat subţire. Organele vegetale colectate se pot așeza pe rame de lemn prevăzute cu site de sârmă sau tifon. Produsele vegetale recoltate pot fi așezate pe tifon, dar în cazul altor materiale se recomandă un strat suplimentar de hârtie (coală albă este ideal).

Vârfurile florale şi florile trebuie uscate cu mai multă atenţie pentru a-şi păstra culoarea. În cazul când uscarea partilor vegetale colectate se face direct la soare, ele se vor acoperi cu hârtie. Materialul pus la uscat, exceptând frunzele şi florile, se întoarce zilnic, prin această operaţie evitându-se încingerea şi înnegrirea lui, ceea ce ar determina o pierdere a cantităţii de principii active.

Practica a demonstrat că frunzele şi florile pot fi socotite suficient de uscate când foşnesc la atingere, iar părţile subterane, ramurile şi scoarţele se rup cu zgomot la îndoire.

Trebuie precizat să nu se usuce în acelaşi timp şi în acelaşi loc (încăpere sau pod) plante sau organe de plante medicinale puternic mirositoare cu altele lipsite de miros, deoarece acestea din urmă vor lua mirosul celor dintâi. De asemenea să nu se usuce plantele medicinale netoxice alături de cele toxice.

Experienţa a mai arătat că un produs vegetal poate fi socotit de bună calitate când îşi păstrează după uscare culoarea, mirosul natural, rămâne întreg, nefărâmiţat şi neamestecat cu alte specii sau cu impurităţi şi corpuri stăine.

Uscarea plantelor otrăvitoare trebuie făcută cu cea mai mare grijă, în încăperi care se pot încuia şi cu totul separat de plantele neotrăvitoare. După terminarea uscării încăperile vor fi bine curăţate, iar gunoiul ars.

Cum se usucă rădăcinile?

După ce au fost pregătite, curăţate şi spălate, eventual tăiate, rădăcinile se pun la uscat, de preferinţă în uscătorii artificiale, însă în lipsa acestora, rădăcinile se pot usca, pe vreme frumoasă, în aer liber, întinse la soare, pe rogojini sau saci, ori în încăperi bine aerisite.

Rădăcinile sunt complet uscate atunci când dacă sunt îndoite se rup cu un zgomot sec. Atunci când rădăcinile se usucă în uscătorii artificiale, temperatura din încăpere va fi la început în creştere, iar către sfârşitul operaţiunii va deveni staţionară. În nici un caz, temperatura nu trebuie să scadă, deoarece scăderea temperaturii provoacă mucegăirea rădăcinilor chiar în uscătorii.

Cum se usucă frunzele?

Frunzele se usucă în încăperi bine aerisite (în poduri sau magazii), întinzându-se în straturi subţiri. Pentru ca uscarea plantelor medicinale să se facă în condiţii cât mai igienice, se recomandă ca duşumeaua încăperii să fie acoperită cu hârtii curate. Frunzele se pot usca şi în aer liber, pe rame speciale, acoperite cu hârtie, pentru a se feri de acţiunea directă a razelor solare, care le decolorează uşor.

Ramele care servesc la uscare au dimensiunea aproximativă de 1 m lungime, 60 cm lăţime şi au părţile laterale confecţionate din şipci, iar fundul din plasă de sîrmă sau grătare de nuiele. Înainte de a fi puse la uscat, frunzele care eventual sunt lipite între ele trebuie desfăcute, pentru a se evita înnegrirea lor. Această operaţie se face prin vînturarea lor cu mâinile.

Frunzele sunt bine uscate atunci când îşi pierd elasticitatea, iar dacă sunt prinse între două degete, nervura mediană se rupe cu un zgomot specific.

Cum se usucă iarba (“herba” sau partea superioara – ierboasă)?

Iarba se usucă în încăperi bine aerisite, întinsă în straturi subţiri, păstrând aceleaşi condiţii de igienă ca şi la frunze. Se poate usca şi în aer liber, aşezată pe rame speciale, acoperite cu hârtie, pentru a se evita decolorarea.

Iarba este bine uscată atunci când îşi pierde elasticitatea în aşa fel, încât dacă este prinsă între două degete se rupe uşor.

Cum se usucă florile?

Operaţia este dificilă şi trebuie făcută cât mai repede, pentru ca florile să nu-şi piardă culoarea naturală şi să rămână întregi.

În general, florile se usucă în poduri, întinse pe hârtii în straturi foarte subţiri. Se pot usca şi în aer liber, eventual pe rame suprapuse, cu condiţia să nu fie expuse direct razelor soarelui, care le decolorează. Pentru a evita decolorarea, rama de deasupra se acoperă cu hârtie. Există totuşi flori, cum sunt cele de soc şi de lumânărică, care se usucă la soare, dar sub supraveghere.

În timpul uscării, florile nu trebuie atinse sau întoarse, deoarece aceste operaţii produc pătarea lor.

Cum se usucă fructele şi seminţele?

Fructele se usucă, de preferinţă, în uscătorii artificiale. Pe timp uscat şi călduros se pot usca şi în aer liber, întinse în straturi subţiri pe hârtii sau rame.

Uscarea seminţelor, operaţie mai puţin dificilă decât a celorlalte părţi din plantă, deoarece umiditatea lor este mică, se face în poduri sau în aer liber ; se recomandă a fi, din când în când, lopătate (întoarse).

Cum se usucă scoarţele?

De preferinţă uscarea scoarţei se face în uscătorii artificiale. În lipsa acestora, pe timp frumos, uscarea se poate face şi în aer liber. Scoarţele sunt considerate uscate, când se rup cu un zgomot sec.

Cantitatea aproximativă obținută după uscarea plantelor medicinale

În general, 1 kg produs vegetal uscat se obţine din: 3—5 kg rădăcini proaspete, din 2—3 kg scoarţe, din 4—6 kg frunze sau iarbă (herba), din 5—9 kg flori, din 1,300—1,500 kg seminţe, din 2—9 kg fructe şi din 1,100—1,300 kg muşchi (licheni). Datele diferă în funcţie de plantă, regiune şi anotimpul în care se face recoltarea.

Bibliografie recomandată despre recoltarea plantelor medicinale

• Prof. dr. doc. D. Gr. Constantinescu, Farm. dr. Elena Hațieganu, Plantele medicinale (proprietățile lor terapeutice și modul de folosire), Editura medicala, București, 1979, pag. 25
• Dr. farm. Ștefan Mocanu, Farm. Dumitru Răducanu, Plantele medicinale tezaur natural în terapeutică, Editura militară, București, 1986, pag. 35