Catina alba (Hippophae rhamnoides) se întâlnește în stare sălbatică în bazinele Vrancea, Trotuș, Bistrița moldovenească și Buzău, pe valea Dâmboviței și a Teleajenului, precum și în Delta Dunării. În cultură, în țara noastră a fost introdusă de prin anii 70 – 80, fiind apreciată pentru fructele ei care sunt de 2 ori mai bogate în vitamia C decât măceșele.
Fructele de cătină albă sunt bogate și în alte vitamine (A, B1, B2, B6, B9, E, F, K, P), constituind o veritabilă polivitamină naturală. Ele conțin și alte substanțe (macro și microelemente, enzime) necesare pentru desfășurarea normală a proceselor biochimice și fiziologice din organismul uman, de aceea sunt utilizate în industria farmaceutică, precum și la prepararea de suc, vin și gem de cătina alba (amestecate cu prune sau cireșe) sau a uleiului de cătina alba.
Întrucât drajonează puternic, catina alba se utilizează pentru consolidarea terenurilor în pantă. Ea asimilează azotul atmosferic direct prin rădăcini și ameliorează solul. Având spini puternici și numeroși, formează garduri vii impenetrabile pentru animalele rozătoare, câini și oameni.
Particularități de creștere și fructificare ale cătinii albe
Catina alba crește ca arbust (tufă), având o înălțime de 1,5 – 2 m, uneori mai mult. Este o specie unisexuat – dioică (are plante cu flori femeiești și plante cu flori bărbătești). A fost identificat și un tip hermafrodit.
Cum se deosebesc plantele mascul de plante femela la catina alba
Plantele bărbătești sunt mai viguroase ca cele femeiești, au creșterile anuale mai lungi și mai groase, de culoare mai închisă. Florile bărbătești se găsesc pe ramurile anuale, fiind grupate în conuri scurte (5-6 mm), de culoare brună. Plantele femeiești au ramurile anuale cu muguri mici, bombați, așezați în spirală, uneori opuși, câte unul la un nod. Înfloritul are loc spre sfârșitul lunii aprilie.
Toate creșterile anuale ale cătinii albe sunt terminate cu spini puternici. Ramurile anticipate au tot formă de spini (este un arbust extrem de spinos care îngreuiază recoltarea fructelor). Pe ramurile de 2 ani se găsește câte un spin la fiecare nod, iar internodiile sunt foarte scurte (2-12mm, mai frecvent 5-8mm). În Delta Dunării a fost identificat un tip de catina alba fără spini.
Frunzele sunt lungi și înguste. Fructele sunt bace (bobițe) cu formă de butoiaș, mici (0,15 – 0,50 g), galben – portocalii. Ele au o codiță foarte scurtă (2mm) care face culesul și mai dificil. Fructele de cătină albă ajung la coacere între 15 august – 15 septembrie. Dacă recoltarea nu se face la timp, fructele pierd unele calități (unele crapă și pierd din suc).
Înmulțirea se face prin butași de rădăcină.
Distanțele de plantare sunt de 3X2m sau de 3X1.5m. Se plantează 8 plante femeiești la 2 plante bărbătești. În grădina casei, catina alba poate fi reprezentată de 2-3 plante femele și mascule amplasate în loc luminos și separate de alei asfaltate sau pietruite pentru a preveni extinderea drajonilor. Eventual, cătina se cultivă sub formă de gard viu.
Catina alba crește destul de repede. Plantele de 2 ani au o înălțime de 50-140 cm, iar diametrul tufei ajunge la 50-100 cm.
Catina alba cere locuri deschise, bine luminate și călduroase. Ea nu suportă umbra altor specii pomicole sau silvice. Plantele umbrite cresc slab, cele tinere pier, iar cele în vârstă se degarnisesc.
Catina alba este foarte rezistentă la ger (-50 grade Celsius) și la căldurile mari din vară. Reușește pe toate formele de relief și este total indiferentă la natura solului. Crește pe terenuri uscate, sărace, chiar lipsite de stratul de humus, pe soluri nisipoase, grohotișuri și prundișuri. Această plantă poate valorifica terenuri compacte, cu argilozitate mare, sărăturoase, pe care alte specii pomicole nu reușesc.
Cand si cum se planteaza catina
Puietii de catina se planteaza toamna dupa ce ies din vegetatie. Pot fi plantati pana in momentul in care pamantul ingheata si nu se mai poate lucra. De asemenea, catina se planteaza primavara, pana in momentul in care intra in vegetatie. In general ca planta, nu are nevoie de ingrijiri speciale.
Este in regula daca inainte de a planta copacei se pune gunoi ars sau compost in groapa sau nu este necesar?
Nu este indicat sa puneti gunoi in groapa s-ar putea arde radacinile. Este indicat sa puneti gunoi de grajd la suprafata gropi deasupra radacinilor dar asta din anul 2.
La ce adancime se planteaza catina?
Groapa de plantare se face cam de 40 cm adancime, dar efectiv radacinile vor veni la acoperite doar de 20 cm de pamant. Restul de 20 cm din groapa ii reumpleti cu pamant afanat pentru buna dezvoltare a radacinilor.
P.S. Daca vreti sa cumpărați puieți de catina alba, sunați la numărul din anunțul de mai jos, tot de la acest domn am cumpărat și noi:
Vand puieti de catina alba – Hippophaë rhamnoides la 4 lei buc. Sunt puieti pentru productia de fructe, cu inaltimea cuprinsa intre 40-80cm si grosimea maxima la colet 1 cm. Puieti masculi si femele, catina este planta dioica. Comanda minima este de 25 buc. La comenzi de peste 200 buc pretul este negociabil. Cantitate limitata. Livrare oriunde in tara prin Fan Curier, sau in functie de cantitate si destinatie pot efectua livrarea personal. Plata prin ramburs, la primirea coletului. Nu pot oferi factura. Pentru informatii si comenzi tel 0722516266 ing.silvic Neagoe Cornel sau email cornel1st@yahoo.com .
Lasă un răspuns