Uleiuri medicinale se pot obţine, exceptând metoda industriala, prin două metode simple, uşor de realizat acasă: prin macerarea sau prin infuzarea plantelor în ulei comestibil.
Cel mai indicat de folosit ca bază pentru uleiurile medicinale, este uleiul de măsline, dar poate fi folosit şi uleiul de floarea soarelui, porumb sau soia.
Uleiurile medicinale se folosesc pentru uz extern, dar şi intern. Simplu sau în amestec cu alcool. De exemplu pentru reumatism se pot face fricţionări cu soluţie din 1-2 picături de ulei la 100 ml alcool. Se foloseşte ulei volatil de mentă, pin, levănţică şi coriandru în amestec cu tincturi de ardei iute, muguri de plop şi enupăr.
Uleiuri medicinale elaborate la rece – prin macerare
Uleiurile obţinute prin macerarea plantelor se numesc uleiuri medicinale elaborate la rece. Durata de extracţie a substanţelor active este de 4-6 săptămâni, şi se folosesc în general florile. Se obţine astfel, ulei de muşeţel, sunătoare, levănţică, rozmarin, ulei de mentă, ulei de busuioc, ulei de salvie, ulei de cimbru şi alte plante. Se folosesc pentru tratarea rănilor greu vindecabile şi a arsurilor, cât şi pentru hidratarea pielii.
Pentru calculi biliari se foloseşte un amestec de 5g ulei volatil de brad, 5 g ulei volatil de jneapăn, 5g ulei volatil de mentă şi 75 g ulei de floarea soarelui. Se iau câte 5 picături de 3 ori pe zi pe zahăr sau în puţină apă înainte de masă. În cazul colicilor se iau 30-40 picături deodată. Se poate repeta după 15 minute.
Pentru Zona Zoster se fac badijonări ale locului dureros de 2 3 ori pe zi cu un amestec de ulei volatil de citronella-1g, ulei de levănţică- 1g,ulei de busuioc-2 g, ulei de salvie- 2 g,ulei de cimbru- 1g,ulei de rosmarin- 2g, ulei de jneapăn – 1g şi alcool de 90%- 90g, alternativ cu comprese cu infuzie obţinută din plante. Tratamentul local se asociază cu vitaminoterapia naturală în special vitamina C, cu săruri de magneziu şi cu microelemente (cupru, argint, aur).
Uleiuri medicinale obtinute la cald – prin infuzare
Uleiurile obţinute prin infuzarea plantelor se numesc uleiuri medicinale obţinute la cald. Modul de obţinere este asemănător cu infuzarea plantelor cu apă, doar că vasul în care se pun plantele şi uleiul nu se aşează direct pe foc, ci pe baie de aburi. Se depozitează în spaţii răcoroase şi întunecoase (sau in recipienti din sticlă brună).
Cum sa prepari acasa uleiuri medicinale
Uleiuri medicinale pot fi preparate în două moduri, după cum am spus și mai sus: folosind planta medicinală macerată la cald în ulei sau folosind uleiurile esenţiale sau tincturile (la rece).
- Uleiuri medicinale folosind planta medicinală macerată la cald . În 500 ml ulei presat la rece se pune pe abur la înfierbântat. În acest ulei se introduce o mână bună de plantă uscată sau verde tocată. Se lasă pe baia fierbinte 10 minute. Se lasă până se răceşte (aproximativ 12-24 ore) apoi se strecoară. Uleiul medicinal astfel obţinut se păstrează în sticle de culoare închisă, la rece.
- Uleiuri medicinale folosind uleiurile esenţiale (volatile) sau tincturile (la rece) . La 250 ml ulei presat la rece se picură 3-4 picături de ulei esenţial sau tinctură. Se agită bine apoi se păstrează la fel ca uleiul presat la cald în sticle închise la culoare şi la rece.
Lasă un răspuns