Funcţia aparatului urinar este de eliminare a reziduurilor din organism rezultate în urma proceselor care au loc la nivelul celulelor. Întârzierea eliminării produşilor secundari ai metabolismului celular are efecte nocive asupra organismului.
La nivel subtil, rinichiul eliberează energiile grosiere sau subtile – de origine eterică, emoţională sau mentală, realizând echilibrul în plan fizic şi energetic. Reziduurile emoţionale care nu sunt eliminate pot bloca fluxul normal energetic provocând tulburări ale aparatului urinar, însă lipsite de substrat organic. Aceste blocaje pot distorsiona felul în care percepem realitatea şi raporturile cu ceilalţi.
La nivelul renal sunt eliminate reziduurile hidrosolubile care au rezonanţa apei: inerţie, tristeţe, depresie; şi a pământului – nevoia de suţinere în plan material, afectiv, social.
În afecţiunile inflamatorii ale rinichiului , căilor urinare şi ale vezicii urinare se recomandă o alimentaţie bogată în orez, paste făinoase, ceaiuri, sucuri de fructe şi sucul de roşii. În afecţiunile cu retenţie de produşi azotaţi – uree şi acid uric – sunt interzise proteinele de origine animală.
În litiaza oxalică se evită legumele bazate în oxalaţi ca spanacul, tomatele şi sfecla, produsele care conţin zaharuri rafinate, cafea şi cacao.
În litiaza fosfatică se evită cafeaua, conservele din carne, condimentele şi apele minerale alcaline. Este permis însă consumul de lapte, iaurt, unt, peşte proaspăt, paste ăinoase, legume şi fructe proaspete. Consumul de lichide este limitat la numai doi litri pe zi.
Fitoterapie pentru rinichi
Plantele folosite în afecţiunile renale au acţiune diuretică, antiinflamatoare, depurativă şi astringentă.
Coada calului, Equiseti herba, conţine saponozide, flavonozide, dioxid de siliciu, alcaloizi, rezine şi acizi organici. Planata având rezonanţa apei şi a pământului, are efect diuretic şi remineralizant.
În plan subtil întăreşte emoţionalul, elimină tristeţea, tendinţa de izolare, conferă siguranţă, rezistenţă, imunitate, voinţă şi încredere. În plan fizic consolidează ţesutul conjunctiv prin creşterea sintezei de colagen
Cozile de cireşe şi vişine, Cerosi stipites, conţin flavonoide, saponine, săruri de potasiu, taninuri şi proantocianidoli. Sunt eficiente în afecţiunile urinare inflamatorii, infecţioase şi litiazice, în afecţiunile urinare reumatismale ca boala artozică şi guta, în cazurile de retenţie hidrosalină de natură cardiacă, renală sau hepatică.
Merişorul, Folium vitis idaea, conţine arbutozidă, flavone, tanini, acid chinic, saponine care îi conferă acţiune antiseptică, antiinflamatoare şi diuretică foarte eficientă în afecţiunile tractului uro-genital de natură infecţioasă.
Pentru alcalinizarea urinei se recomandă administrarea simultană de bicarbonat de sodiu. În plan subtil favorizează conturarea personalităţii şi reduce influenţele exterioare.
Alte terapii complementare recomandă
Gemoterapia recomandă în afecţiunile rinichilor mlădiţe de ienupăr, muguri de frasin, muguri de mesteacăn pufos şi muguri de pin.
Aromoterapia vine şi ea cu esenţele aromatice ale unor plante pentru a ajuta organismul bolnav: ienupăr, eucalipt, levănţică, pin, cimbru, muşeţel, bergamot.
Lasă un răspuns