„Aloe” derivă dintr-un cuvânt din vocabularul arab „Alua” care înseamnă „amar”, așa cum este într-adevăr sucul acestei plante! Această plantă a fost numită „Planta nemuririi” de către egipteni. În viața lor a fost atât de importantă, atât Aloe arborescens cât si Aloe vera, încât erau plantate la intrarea în piramide pentru a indica calea faraonilor către țara morților. În plus, aloe a fost folosită ca ingredient în prepararea balsamurilor pentru mumificare, ca în cazul faraonului Ramses II.
Cel mai vechi document în care se face referire la Aloe Vera pare să fie Papirusul Ebers (aproximativ 1500 î.Hr.), care se păstrează în prezent la Universitatea din Leipzig, în care sunt descrise 12 utilizări medicinale ale acestei plante, pentru vindecarea diverselor afectiuni interne si externe.
CUPRINSUL ARTICOLULUI
Câte soiuri de aloe există?
Genul botanic Aloe include aproximativ 350 de specii de pe întreaga planetă. Acestea sunt plante veșnic verzi, suculente, cu frunziș gras și flori alungite, cu nuanțe de culoare variind de la galben până la roșu stacojiu.
Toate speciile sunt foarte diferite între ele ca morfologie, dar foarte asemănătoare din punct de vedere al conținutului.
Datorită caracteristicilor lor, cele mai populare soiuri în domeniul plantelor medicinale, fitoterapeutice și cosmetice sunt Aloe barbadensis Miller (Aloe Vera) și Aloe Arborescens.
Ce soiuri de aloe sunt comestibile?
Potrivit articolului „Aloe vera: un ingredient valoros pentru industria alimentară, farmaceutică și cosmetică ” publicat în 2004, până în prezent au fost doar șase până la șapte specii din familia Aloe consumate de oameni ca ;i alimente sau produse farmaceutice, iar printre acestea se numără:
- Aloe vera Linne;
- Aloe barbadensis Miller;
- Aloe arborescens Miller (Tree Aloe, Torch Aloe, Candelabra Aloe, Krantz Aloe);
- Aloe saponaria Haw (babosa pintadinha);
- Aloe perryi Baker (Socratine Aloe).
Chiar dacă sunt mai multe specii comestibile, în acest articol pun accent pe soiurile cele mai cunoscute, Aloe arborescens și Aloe vera.
Principalele diferențe dintre Aloe Arborescens Miller și Aloe Vera Barbadensis
Planta de Aloe Arborescens este adesea confundată în mod eronat cu „verișoara” sa mai faimoasă, Aloe Vera (Aloe Barbadensis Miller). Important este să știm că ambele sunt plante medicinale și că gelul lor este folosit atât intern, cât și extern pentru a ameliora diverse afecțiuni, pentru a susține sănătatea organismului și pentru a preveni!
La prima vedere, acestea pot părea de fapt similare, dar atunci când sunt privite în detaliu, pot fi observate diferențe importante, cum ar fi:
- Frunze: frunzele de Aloe Arborescens sunt mult mai ușoare și mai puțin apoase (conțin mai puțină apă și, prin urmare, sunt mai concentrate în ingrediente active), în timp ce frunzele de Aloe Vera sunt mai umflate și mai mari (pot cântări până la 2 kg) dar, deoarece conțin mai multă apă, sunt mai puțin concentrate în ingrediente active.
- Flori: forile de Aloe Arborescens sunt roșii, în timp ce cele de Aloe Vera sunt galbene.
- Formă: Aloe vera se dezvoltă ca un cap și are o rădăcină inițială clar vizibilă, în timp ce aloe arborescens are o tulpină centrală haotică și este bogată în tulpini, iar rădăcina nu poate fi identificată.
ALOE VERA (Aloe barbadensis Miller)
Aloe Barbadensis Miller își datorează numele Insulelor Barbados. Este cunoscută de milenii pentru proprietățile sale medicinale. Este de fapt menționată în Vechiul Testament, în Evanghelii și în documentele antice care transmit folosirea plantei de Aloe printre popoarele chineze, indiene, arabe și egiptene.
Aloe Vera este o planta perenă, care are frunze verzi, cărnoase și suculente, foarte bogate în gel. Acest soi este cel mai comun și asta depinde de randamentul mare de gel și de viteza de dezvoltare a frunzelor sale mari, mai degrabă decât de un conținut mai mare de ingrediente active decât alte soiuri.
Una dintre principalele sale caracteristici este sucul său. Sucul de Aloe vera, extras din pulpa frunzelor, este un super concentrat unic în lumea beneficiilor pentru organism. În interior există peste 300 de nutrienți, inclusiv vitamine, polizaharide, monozaharide, carbohidrați, săruri minerale, enzime și aminoacizi.
Dacă dorești să afli mai multe informații despre proprietățile gelului de Aloe Vera, îți vă sugerez să citești acest articol dedicat!
ALOE ARBORESCENS (Aloe arborescens Miller)
Originară din Africa de Sud, Aloe Arborescens Miller este o plantă suculentă, cunoscută pentru numeroasele sale proprietăți fitoterapeutice. Găsim referiri la virtuțile sale terapeutice încă din Egiptul antic, unde era folosită pentru tăieturi și răni, arsuri și iritații ale pielii.
Aloe Arborescens are frunze lungi, în formă de lance, zimțate, spinoase, care se umflă și se dezumflă pentru a rezista chiar și la perioade foarte lungi de secetă. Deoarece este și o plantă xerofită (plantă adaptată să trăiască în medii caracterizate prin perioade lungi de secetă sau climat arid sau deșert), reușește să nu piardă apă datorită unui gel special auto-etanșant.
Există caracteristici substanțiale care diferențiază Aloe Arborescens de Aloe Vera. De fapt, trebuie să știi că Aloe Arborescens este mult mai concentrată în ingrediente active decât Aloe Vera, unele dintre ele fiind în cantități de 3 ori mai mari.
Aloe Arborescens, “verișoara” plantei de Aloe Vera
Aloe arborescens, în comparație cu Aloe vera, are frunze mai înguste. Tulpina ei lemnoasă și prezența mai scăzută a apei în frunză fac această plantă deosebit de rezistentă, chiar și în condiții climatice mai puțin favorabile.
Conținutul de gel este mai mic decât în soiul Aloe Vera, ceea ce înseamnă că diferența dintre cost și randamentul produsului este mai mică pentru cei care îl produc. Acesta este motivul pentru care Aloe Arborescens a găsit până acum o piață mai mică. Dar, după cum arată cea mai recentă bibliografie internațională, proprietățile sale fitoterapeutice sunt fără îndoială superioare celor ale plantei de Aloe vera.
Gelul de Aloe Arborescens – Compoziție chimică
După anii 1940, în urma rezultatelor pozitive din ce în ce mai frecvente obținute în urma utilizării acestei plante, au început cercetări intensive care au permis științei să stabilească cu precizie caracteristicile chimice și fizice ale plantei de Aloe Arborescens.
Această cercetare a crescut progresiv, cu scopul de a dezvălui fiecare secret despre compoziția complexă a moleculelor organice și ingredientele active individuale ale acestei plante. În prezent știm că frunzele de Aloe Arborescens conțin peste 200 de ingrediente active, în timp ce sucul său are în jur de 160 de ingrediente active.
Gelul de aloe arborescens a fost asociat de secole cu miere crudă, nepasteurizată. Amestecul de miere cu gel de aloe arborescens și-a câștigat o reputație binemeritată pentru ajutorul adus în cazul multor simptome și pentru susținerea funcției imunitare. Genul botanic de aloe se distinge prin arsenalul său nutrițional impresionant. În funcție de varietate, poate conține opt aminoacizi esențiali, multe vitamine, acid acetilsalicilic, colină, diferite forme de lipide și săruri minerale rare (inclusiv zinc, mangan, fier, germaniu, crom, magneziu, bor și seleniu).
Este important de reținut că acești nutrienți pot influența pozitiv diverse boli degenerative care afectează societatea modernă. Majoritatea consumatorilor văd efecte benefice notabile între două și șase luni de la administrarea regulată.
Din frunzele mature ale plantelor de Aloe Arborescens (trebuie sa aibă o vechime de minim 6/7 ani) se poate extrage un gel care se consumă pentru nenumăratele sale proprietăți și beneficii. În gelul de Aloe Arborescens, numit și sucul de Aloe Arborescens putem găsi, pe lângă conținutul normal de apă:
- Aminoacizi esențiali (7 din cele 8 elemente esențiale);
- Vitamine: A, B1, B2, B3, B6, B12, C, E, N, colina, niacina;
- Săruri minerale: calciu, fosfor, potasiu, fier, sodiu;
- Mangan, clor, magneziu, cupru, crom și zinc;
- Enzime;
- Polizaharide;
- Lignine și Saponine;
- Acid aloetic, antranol, antocel, aloe-emodin, izobarbaloin, acid crisofanic, aloe ulcină.
Toate aceste elemente sunt prezente în Aloe Arborescens într-un raport echilibrat, făcându-l un elixir al sănătății.
Vitamina B12 acționează ca un antianemic, fiind astfel indispensabilă în cazul oricîrui tip de dietă, chiar și în stilul de viață vegetarian sau vegan, sau in perioadele de convalescență. Vitaminele A, C și E conferă acestei plante o putere antioxidantă, capabilă să lupte împotriva modificărilor metabolismului, precum și împotriva radicalilor liberi.
De asemenea, planta de Aloe arborescens conține 20 de aminoacizi esențiali pentru om, importanți pentru regenerarea celulelor și țesuturilor, cunoscuți și pentru proprietățile lor analgezice și antiinflamatorii.
Fiind atât de bogată în vitamine, săruri minerale și substanțe foarte importante pentru organism, Aloe Arborescens are mult mai multe ingrediente active decât toate celelalte soiuri de aloe cunoscute și răspândite în lume.
Tabelul substanțelor active conținute în aceeași cantitate de plantă
ALOE VERA | ALOE ARBORESCENS | |
Calciu | 13 | 103 |
Magneziu | 13 | 69 |
Potasiu | 46 | 287 |
Sodiu | 24 | 23 |
Zinc | 0.6 | 0,5 |
Fier | 0.4 | 0,4 |
Mangan | 1,2 | 5,6 |
Seleniu | 19 | 20 |
Bor | 79 | 103 |
Cupru | 0,01 | 0,02 |
Proteine | 0 | 7,3 |
Pentru ce este bun și util gelul de aloe arborescens?
Gelul de Aloe Arborescens are proprietăți active și este util în tratamentul diferitelor afecțiuni, inclusiv:
- acid gastric;
- ulcer;
- gastrită;
- constipație;
- flatulență;
- roşeaţă;
- acnee;
- mătreaţă;
- reumatism;
- artrită;
- arsuri solare;
- mușcături de insecte;
- micoză;
- polipi uteri și intestinali, etc.
În plus, gelul de aloe arborescens este foarte eficient în contracararea efectelor secundare ale medicamentelor asupra sistemului digestiv și este, de asemenea, capabil să elimine din organism toxinele rezidente în țesuturi, stimulând metabolismul și echilibrul celulelor umane.
Pentru uz extern, pe de altă parte, este folosit în principal ca protecție împotriva razelor solare datorită puterilor sale calmante, hidratante și dermoprotectoare.
Sucul sau gelul de Aloe Arborescens – 42 de beneficii și proprietăți
Principalele proprietăți recunoscute în gelul de Aloe Arborescens sunt următoarele:
- Antioxidant;
- Antiinflamator;
- Analgezic;
- Anti-îmbătrânire;
- Antiviral, antibacterian și antifungic;
- Cicatrizant (de asemenea împotriva arsurilor);
- Purifiant și detoxifiant;
- Energizant;
- Regenerator;
- Restaurator;
- Întăritor;
- Hidratant.
Așadar, pe baza proprietăților, gelul conține substanțe antioxidante care pot ajuta la protejarea celulelor corpului de daunele cauzate de radicalii liberi. În plus:
- Are acțiune purificatoare: Sucul de Aloe arborescens poate ajuta la curățarea sângelui și la îmbunătățirea digestiei, favorizând eliminarea toxinelor din organism. Ajută la reglarea presiunii parțiale a dioxidului de carbon din sânge.
- Are proprietăți calmante: Sucul de Aloe arborescens poate fi de ajutor în calmarea pielii iritate și în calmarea arsurilor cauzate de arsurile solare.
- Reduce colesterolul: Contribuie la regularizarea întregului colesterol, cu o creștere a raportului HDL/LDL;
- Ajută în procesul de pierderea în greutate: Sucul de Aloe arborescens poate ajuta la pierderea în greutate datorită proprietăților sale de curățare și efect de sațiere.
- Are efecte anti-îmbătrânire: Sucul de Aloe arborescens conține substanțe antioxidante care pot ajuta la prevenirea îmbătrânirii premature a celulelor corpului.
- Îmbunătățește sănătatea pielii: Sucul sau gelul poate ajuta la menținerea pielii sănătoase și tinere datorită proprietăților sale hidratante și calmante.
- Are efect imunomodulator: Are o acțiune directă asupra sistemului imunitar, îmbunătățește apărarea imună împotriva infecțiilor acute;
- Stimulează reducerea trigliceridelor;
- Ajută la stabilizarea bilirubinei;
- Facilitează normalizarea acidului uric;
- Normalizează Na/K, Ca/Mg;
- Susține creșterea nivelului hemoglobinei;
- Îmbunătățește protecția sistemului hepatic, pancreatic și renal;
- Reechilibrează limfocitele în bolile infecțioase cronice.
Gelul de aloe arborescens are o mare putere de vindecare. Conține compuși care pot ajuta la accelerarea procesului de vindecare a rănilor și la reducerea riscului de infecție. De asemenea, se consideră că are nenumărate beneficii în caz de:
- Aciditatea stomacului, dureri de stomac și gastrită – Normalizeaza PH-ul, reduce fermenții și favorizează echilibrul florei bacteriene, îmbunătățind absorbția nutrienților și eliminarea deșeurilor.
- Halitoză – Reechilibrează funcțiile gastrice în cazurile de digestie slabă.
- Anemie – Îmbunătățește substanțial procesul de formare a sângelui.
- Apetit – Promovează stimularea mucoasei gastrice care activează hormonii ce reglează apetitul prin intermediul neurotransmițătorilor.
- Scleroză arterială – Un consum frecvent de suc de Aloe Arborescens ajută la refacerea țesutului compromis din artere.
- Aritmie cardiacă – Luat în special în momentele de schimbare a anotimpului, Aloe ajută la reglarea bătăilor inimii, datorită acțiunii ionilor, magneziului și calciului.
- Artrită – Datorită acțiunii sale puternice antiinflamatorii, are o putere mare de absorbție și este capabilă să reducă durerea și să restabilească motilitatea articulației inflamate.
- Artroză – Aloe este unul dintre cele mai puternice produse antiinflamatoare și analgezice, are o mare putere de absorbție și este un excelent adjuvant al tratamentului simptomatic al osteoartritei.
- Astm – Poate preveni și combate atacurile de astm.
- Bronşită – Datorită proprietăților sale antibacteriene, gelul Aloe Arborescens ajută la atenuarea inflamației bronhiilor și a întregului sistem respirator.
- Cancer – Rețeta cu Părintelui Zago (350 g gel aloe arborescens se amestecă în blender cu 500 ml miere de albine crudă și opțional 40 ml cognac) este cunoscută datorită cărților „Cancerul poate fi vindecat!” și „Aloe nu este doar un medicament… vindecă”. În această carte poți găsi povești și mărturii de la oameni care au vindecat cancerul, pe care călugărul le-a adunat și studiat. Până în prezent, știința nu a reușit să explice aceste evenimente și în prezent face noi experimente. Datele culese sunt foarte încurajatoare, dar acest lucru nu ar trebui să alimenteze false speranțe la pacienții cu boli terminale. În acest caz și nu numai, se recomandă o schimbare radicală a stilului de viață, o dietă cu hrană vie și cu un aport constant de suc de Aloe Aborescens și alți antioxidanți.
- Deficiența acizilor din stomac – Aloe poate echilibra funcțiile gastrice în cazurile de digestie slabă. Se iau două linguri de suc de aloe după mese.
- Eliminarea flegmei – Proprietățile antiinflamatorii, antibacteriene, imunostimulatoare atenuează producția de flegmă.
- Cistită – Adaugă una sau două linguri de gel de aloe într-un pahar cu apă sau suc de citrice în blender și se consumă dimineața pe stomacul gol. Ajută la reducerea inflamației vezicii urinare și la eliminarea treptată a cistitei.
- Colesterolul – Este excelent în prevenirea bolilor vasculare și coronariene, in plus stimulează curățarea și purificarea sângelui din ficat.
- Colită – Datorită acțiunii antiinflamatoare și detoxifiante, calmează, protejează și curăță intestinul. Ia o lingură cu jumătate de oră înainte de masă.
- Colită ulcerativă – Poate fi definit ca un modulator sau „activator” al sistemului imunitar.
- Diabet – Poate controla prezența zaharurilor în sânge și poate restabili nivelul corect atât în caz de hipoglicemie, cât și în caz de hiperglicemie. Tratamentul trebuie efectuat sub strictă supraveghere medicală. La prepararea gelului cu miere se recomandă folosirea mierii de salcâm.
- Digestiv natural – Ia una sau două linguri de gel omogenizat în suc de portocale cu o oră înaintea meselor, ajută la digestia regulată.
- Tulburări menstruale – Este un antidot pentru tulburările legate de menstruație și poate stimula recuperarea regulată a menstruației.
- Hemoroizi – Atât pentru prevenire, cât și pentru tratament, reglează activitatea intestinală și reduce inflamația vaselor de sânge, purificând sângele, prevenind apariția hemoroizilor.
- Enterită – Datorită proprietăților sale antibiotice, anti-fermentante și detoxifiante, normalizează activitatea intestinală.
- Hepatita A și B – Studii recente au arătat că datorită colinei hipoide, aloe este capabilă să trateze unele cazuri de hepatită A și B. Este însă necesar să se consulte medicul pentru a stabili cea mai potrivită terapie.
- Subțierea sângelui – Aloe ajută circulația sângelui, deoarece îl purifică și reduce riscul de accident vascular cerebral și tromboză.
- Insomnie – Luând una sau două linguri de miere cu gel de aloe cu 3 ore înainte de somn, ajută la vindecarea insomniei atât din motive fizice, cât și psihologice.
- Insuficiență hepatică – Îmbunătățește foarte mult elasticitatea și funcționalitatea celulelor hepatice.
- Supliment alimentar – Orice dietă modernă este săracă în nutrienți esențiali. Aloe Arborescens conține majoritatea aminoacizilor necesari, prin urmare, este un supliment alimentar excelent.
- Hipertensiune – Consumul regulat de suc de Aloe Arborescens normalizează presiunea (tensiune arterială ridicată sau tensiune arterială scăzută) în câteva săptămâni, purificând și fluidificând sângele într-un mod complet natural.
- Ischialgie – Daca nu este asociată cu o hernie de disc, aloe, foarte bogată în vitamine și minerale, poate fi utilă în refacerea dezechilibrului metabolic care a declanșat criza.
- Menopauza – Pentru a diminua disconfortul supărător frecvent al menopauzei, este indicat să iei o lingură de gel de Aloe Arborescens omogenizat în suc de grepfruit.
- Flatulență – Aloe Arborescens are proprietăți anti-fermentative și digestive. Pentru a evita atrofia excesivă (înghițirea aerului, acumulat în stomac), se recomandă să iei o lingură de amestec de gel cu miere după mesele principale.
- Urticarie – Această afecțiune dermatologică poate fi vindecată luând o lingură de suc înainte de mesele principale.
- Presiune înaltă sau scăzută a sângelui – După investigarea cauzei acestei tulburări, este întotdeauna util să luați suc de Aloe Arborescens, care purifică sângele prin reglarea fluxului.
- Psoriazis – Pentru această tulburare se recomandă aplicarea externă de Aloe cu creme specifice și administrarea orală de miere cu gel de două ori pe zi.
- Purificarea sângelui – Consumul regulat de Aloe Arborescens poate purifica sângele.
- Sciatică – Gelul Aloe Arborescens, foarte bogat in vitamine și minerale poate fi util în refacerea dezechilibrului metabolic. Se recomandă o lingură înainte de masă, de trei ori pe zi.
- Sclerodermie – Această boală autoimună rară, care poate afecta diverse țesuturi și organe, poate fi vindecată luând trei linguri de amestec cu gel pe zi.
- Scleroză multiplă – Aportul de gel de Aloe Arborescens de trei ori pe zi este util pentru a stimula metabolismul muscular blocat din cauza plăcilor diseminate în sistemul nervos central.
- Constipație – Sucul de Aloe Arborescens a fost folosit din cele mai vechi timpuri pentru tratamentul acestei tulburari, deoarece facilitează digestia corectă și stimulează contracțiile mușchilor intestinali. Se recomandă una până la trei linguri pe zi. În cazuri deosebit de dificile, se poate lua încă o lingură înainte de a merge la culcare.
- Tahicardie – Luat în special în perioadele de schimbare a sezonului, gelul Aloe ajută la reglarea bătăilor inimii, datorită acțiunii magneziului și calciului.
- Tiroidita – Tiroidita este un proces inflamator al tiroidei. Aportul de suc de Aloe Arborescens reduce și rezolvă problemele legate de tiroidă, fiind un excelent antiinflamator.
- Ulcer duodenal – Este recomandabil să iei o lingură de Aloe Arborescens timp de două/trei săptămâni cu jumătate de oră, chiar o oră înainte de masă.
Cum obținem gelul de Aloe arborescens?
Gelul de aloe îl putem obține de la o plantă de aloe pe care o creștem acasă, în ghiveci, deoarece temperatura zonei în care trăim nu ne permitem să cultivăm planta direct în grădină. Putem colecta gelul de aloe acasă, direct din frunzele plantei, dar este necesar ca planta să fi împlinit minim 3 ani de viață pentru a obține un gel de bună calitate.
Cu un cuțit ascuțit se taie o frunză de la baza plantei. Se clătește cu grijă frunza, se taie vârful, baza și marginile spinoase și se lasă la înmuiat 10 minute în apă. Mai apoi, cu un cuțit se îndepărteaza partea verde a frunzei, mai întâi pe o parte și apoi pe cealaltă și astfel se obține gelul. Dacă nu se dorește să se consume o frunză întreagă, este recomandat să se taie doar cât se folosește pentru a beneficia în permanență de prospețime.
În acest fel, frunza tăiată se va etanșa și va putea folosită data viitoare în stare proaspătă. e de preferat ca gelul de aloe să se consume doar în stare proaspătă, fără a fi păstrat prea mult timp, deoarece îți pierde din proprietăți.
Cum se consumă gelul de Aloe arborescens?
Pentru o mai bună asimilare și pentru un gust plăcut, una sau 2 linguri de gel de aloe se adaugă în blender alături de suc de grapefruit sau suc de citrice. Se omogenizează bine și se consumă imediat. Se prepară doar cantitatea necesară pentru a evita păstrarea la frigider.
Pentru a consuma pe perioadă îndelungată gelul de aloe, se macerează și se conservă în miere de albine, 350 g gel la 500 ml miere de albine.
Cum se utilizează gelul de Aloe Arborescens în cosmetică?
Gelul de Aloe Arborescens este un cosmetic multifuncțional, care poate fi folosit pentru față, corp și păr. Vitamina E, Vitamina C, oligoelementele antioxidante precum manganul și seleniul contracarează îmbătrânirea pielii și luptă împotriva radicalilor liberi.
- Mască de față – Se amestecă o lingură de gel de aloe arborescens și o linguriță de ulei de măsline obținut prin presare la rece;
- Tratament pentru conturul ochilor – Dacă ai ochii umflați sau cearcăne, pune gelul de aloe în recipientul pentru cuburi de gheață și apoi folosește-l ca o compresă rece pentru dezumflare.
- Scrub pentru corp – Cu puțină sare de Himalaya și o lingură de ulei de măsline amestecat cu gelul de aloe, obții un excelent scrub regenerant, astringent si purificator.
- Compresă antimătreață – Cu o oră înainte de șamponare se aplică sub formă de compresă pe scalp gelul de aloe;
- În caz de foliculită și iritații de după epilare – Aplică gelul de aloe după epilare pe zonele afectate pentru un efect calmant și vindecător asupra iritațiilor și foliculitei.
Gelul de Aloe arborescens – Contraindicații și posibile efecte adverse
După cum am aflat împreună, gelul de Aloe Arborescens este bogat în proprietăți fitoterapeutice, totuși există și unele contraindicații pe care să le luăm în considerare. Este normal ca, la fel ca toate plantele, să aibă unele efecte secundareă.
În primul rând, deși nu există studii specifice în legătură cu un posibil pericol al consumului de Aloe în sarcină, este totuși mai bine să nu o consumați în această perioadă. Același lucru este valabil și pentru perioada de alăptare, deoarece sucul de aloe poate da din amăreala sa în laptele matern. Datorită prezenței antrachinonelor, Aloe poate avea efecte laxative, uneori nedorite.
Tocmai datorită virtutilor sale purificatoare, poate fi responsabil și de crampe intestinale, așa ca este bine să nu depășești dozele recomandate.
Pe lângă cele spuse deja, este bine să ne amintim și de posibilitatea ca sucul de Aloe să interacționeze cu unele medicamente. Inainte de a lua medicamente, este deci recomandat să ceri sfatul medicului.
Cu toate acestea, nu sunt cunoscute efecte secundare privind utilizarea locală a gelului.
Cum să crești Aloe arborescens în ghiveci
Nu este nevoie de mult efort pentru a crește Aloe arborescens. Este o plantă cu creștere rapidă, care se va descurca în locuri foarte uscate și va tolera să fie neglijată mult timp după ce este stabilă. Se dezvoltă în climat temperat cald până la subtropical și poate rezista la îngheț moderat de până la -4 ° C .
Sol – Va crește într-o gamă largă de soluri, însă preferă soluri bine drenate, cu o textură lutoasă, îmbogățită cu compost, cu un pH al solului între 7,0 și 8,5.
Lumină – Preferă soarele plin, dar va tolera umbra ușoară.
Udare – Se udă rar pe parcursul anului și nu se udă iarna.
Hrănire – Se hrănește primăvara folosind un îngrășământ cu eliberare lentă, care are un conținut scăzut de azot. Nu supraalimenta deoarece aceste plante cresc în medii dure, cu niveluri scăzute de nutrienți.
Lasă un răspuns