Ciumafaia sau Datura stramonium (Fam. Solonaceae)
Descriere. Tulpina, înaltă până la 1,50 m este bogat ramificată în partea superioară, fără spini şi fistuloasă ; poartă frunze mari dispuse altern, de un verde închis, ovale sau oval-triunghiulare, peţiolate, cu marginea inegal sinuat-lobată cu lobi ascuţiţi. Florile albe, solitare, regulate, pentamere, scurt pedunculate, sunt uneori cu caliciu tabular, dilatat la bază, cu 5 dinţi în partea superioară, iar corola, în formă de pâlnie, este alcătuită din 5 petale unite ; adroceul format din 5 stamine înserate pe tubul corolei. Fructul este o capsulă mare, ovoidală, la început verde, prevăzută cu numeroşi peri, apoi de culoare brună, având în interior numeroase seminţe mici de culoare brun-inchisă la completa lor maturitate.
Locurile de creştere. Ciumafaia este o plantă anuală, erbacee, robustă, ce trăieşte în locuri necultivate şi cultivate, pe lângă locuinţe şi pe maidane.
Recoltare. Se recoltează frunzele (Folium Stramonii) cu peţiol, în timpul înfloririi. Atenţie la recoltare, produsul fiind toxic.
Principii active. Alcaloizi printre care : atropina, hiosciamina şi scopolamina.
Ciumafaia – Acţiune farmacologică
Prezenţa scopolaminei în cantităţi mici îi conferă acţiune calmantă asupra sistemului nervos central. Acţiunea parasimpaticolitică se exercită asupra musculaturii netede şi asupra celei bronşice.
Întrebuinţări. Ca antiastmatic, antispasmodic şi parasimpaticolitic.
Notă : Fiind toxică, ciumafaia se foloseşte numai la indicaţia medicului. Seminţele de ciumafaia îngurgitate pot provoca halucinaţii şi alte reacţii adverse de nivel psihic şi fizic. În cantităţi mari (mai mult de un fruct), semintele de ciumafaia pot provoca şi moartea, prin stop cardio respirator sau atac de cord.
Preparare şi utilizare. Sub formă de decoct 0,5—1 g la 200 ml apă ; se ia pe parcursul a 24 de ore. Sub formă de pulbere, ca atare, 0,05 g pentru odată sau 0,2—0,6g pentru 24 de ore.
Ciumafaia – Tratamente din tradiţiile populare
Frunzele crude de ciumafaia sau pălite in foc, se puneau pe răni şi tăieturi, bube sau buboaie, ca să tragă puroiul. Apa de pe frunze se folosea contra durerilor de ochi. Cu decoctul frunzelor se spălau umflăturile, iar cu ele se făceau oblojeli. Se fierbeau şi se puneau în legături contra durerilor de gât. Se mai utiliza ciumafaia contra durerilor de picioare şi a reumatismului. Plămădită în alcool se întrebuinţa contra vătămăturii.
Etimologia cuvântului. Cuvântul Datura provine din neoindianul dhattura — măr spinos ; după alţii ar proveni din persanul tatula = fructe ţepoase. Cuvântul Stramonium ar proveni de la denumirea mexicană dată acestei plante — Tlapatl-Stramonio.
Lasă un răspuns