La începutul secolului trecut, naturalistul francez F. F. Virey, cunoscut și ca medic veterinar, considera că animalele si plantele medicinale erau prima relație spre vindecare. Primii doctori în medicină au fost animalele. El se sprijinea pe observații personale, dar și pe informațiile cuprinse în vestita operă Historia naturalis ( în zece volume ) a lui Pliniu cel Bătrân (24-79 e.n.) unde sunt prezentate multe situații în care animalele și plantele medicinale au fost observate în acțiune.
Animalele și plante medicinale cu care se tratează singure:
Uliul (Accipiter), când simte că i-a slăbit vederea, își umezește ochii cu secreția unui neam de lăptucă sălbatică, numită în știință Tragopogon (Urospermum) picroides. Zgârâie tulpina cu ghiarele pentru a produce latexul vindecător.
Rândunicile tratează afecțiunile oculare în cazul când acestea apar la pui, cu sucul galben-portocaliu al plantei numită rostopască sau iarbă-de-negi (Chelidonium). De altfel, în medicina populară, și astăzi, planta e folosită în acest scop deși medicina modernă o recomandă pentru alte suferințe.
Nevăstuicile se imunizează împotriva mușcăturii șerpilor veninoși mâncând virnanț sau rută (Ruta graveolens), o plantă greu mirositoare ce conține un ulei eteric și glicozidul rutină.
Cerbii răniți au fost găsiți rumegând frăsinel (Dictamnus albus). S-a constata că scoarța tulpinii acestei plante aromatice este tonică și stimulentă, iar uleiul ei volatil este un puternic bactericid. Ei mai consumă când sunt răniți și busuioc sălbatic (Galinsoga parviflora).
Râsul când este rănit, își prepară din anumite plante, pe care le „rumegă” în prealabil, un fel de terci pe care îl aplică pe răni întinzându-l cu ajutorul limbii, și care joacă rolul unui pansament suigeneris.
Porumbeii sălbatici, gaițele, mierlele și potârnichile folosesc drept purgativ, frunzele de tulchină sau scamonă (Daphne blagayana), iar turturele și găinile, păpădia (Taraxacum officinale).
Câinii și pisicile mănâncă iarbă înrourată când vor să își curețe pântecele. Se spunea că atunci când câinele are dureri de cap consumă frunzele unei graminee cunoscută sub numele de iarba-câinelui (Cynodon Dactylon).
În cazuri asemănătoare, pisicile se tăvălesc peste cătușnică, rudă bună cu salvia și cimbrul, numită și iarba-mâței (Nepeta cataria), plantă înzestrată cu substanțe aromatice.
Vulpile se lăcomesc uneori la momelile cu otravă. Atunci consumă boabe de dalac (Paris quadrifolia) numite și poama-vulpii, a căror acțiune vomitivă ar putea constitui un antidot.
Alte plante medicinale din lumea animalelor:
- Broaștele țestoase își vindecă mușcăturile cu cucută (Conium maculatum).
- Mistreții mănâncă iederă și urșii mătrăgună, fiind medicamente pentru ei.
- Vulturul caută să folosească geode când nu-și poate depune ouăle decât cu greutate.
- Șarpele mănâncă molură când năpârlește și vrea să-și limpezească vederea.
Animalele si plantele medicinale pe care le folosesc când sunt bolnave
Când sunt obosite sau fac lungi călătorii în căutarea locurilor de păscut, unele ierbivore din regiunile tropicale și subtropicale ale Africii, Americii și Asiei, consumă frunze de cafea, matte, guarana, cola, kassine și ceai, arbori, arbuști sau liane care cuprind substanțe stimulatoare ale sistemului nervos (cafeină, teobromină). Înainte ca să fie consumate de localnici aceste animale si plante medicinale deja erau într-o relație!
Ursulețul leneș sau ursulețul marsupial din Australia este un animal monofag, hrănindu-se în exlusivitate cu frunze de eucalipt, copac în care își petrece toată ziua. În mod obișnuit el consumă frunze tinere și fragede care sunt mai puțin toxice. Însă când este bolnav, el consumă cu prudență și câte o frunză bătrână și tare, bogată în substanțe cu efect dezinfectant, fapt cunoscut de medicii rezervațiilor unde supravețuiește acest marsupial ocrotit.
Este un fapt verificat experimental, animalele si plantele medicinale în combaterea paraziților intestinali. De pildă, câteva din speciile care hibernează mănâncă spre sfârșitul verii, plante cu acțiune dezinfectantă pentru tubul digestiv, cum ar fi pelinul (Artemisia absinthum) și leurdă sau usturoiul de pădure (Alliuum ursinum) a căror acțiune fitoncidă și vermifugă este recunoscută.
Ierunca sau cocoșul-de-mesteacăn (Tetrastis bonasia) consumă, în timpul iernii (primăvera timpurie), amenți (mâțișori) de mesteacăn, care curăță tubul digestiv de tenii și de alți paraziți intestinali.
Sute de astfel de observații au dus la concluzia că medicina populară și farmacologia primitivă s-au inspirat din aceste manifestări ale instinctului de apărare și conservare manifestat de animale. Animalele si plantele medicinale au fost o importantă sursă de inspirație pentru omul primitiv, dar nu unica, deoarece uneori se găsea în fața unor situații când doar propria lui experiență trebuia să decidă asupra plantelor presupus utile.
Era și firesc căci la oameni unele plante medicinale au efect diferit decât la animale. De exemplu valeriana la animale (în special tigri și pisici) este excitantă, în timp ce la om este sedativă. Fructele de mătrăgună, bine tolerate de păsări, dar produc omului prin ingerare tulburări grave. Osul lemnului (Sarothamnus scoparius) este toxic pentru om, din cauza sprateinei, în timp ce pentru iepuri și căprioare el constituie hrana de bază în timpul iernii!
Bibliografie despre animalele si plantele medicinale
- Istoria Naturala de Pliniu cel Bătrân – Wikipedia
- Remedii medicinale care au fost imprumutate de la animale: traducere în engleză de John Bostock (1855), Volumul VIII, Cap. 41
- Animale care se tratează singure (auto medicația), articol stiințific realizat de Academia Națională de Științe din USA: sursa PNAS
- Zoofarmacognosia – Comportamentul animalelor de a se auto medicamenta – Wikipedia
Lasă un răspuns