Caltunasi sau condurasi (Tropaeolum majus) – plante medicinale anuale, comestibile. Popular se mai numesc condurul doamnei, coltunasi, lupidragi, antajicuri, antingicuri, baci, beci bobidragi, bostanei, butucasi, caputina, caltunasul-popii, ciocanasi, ciocarlani, cocosei, condurasii-doamnei, cupa oii, flori cu doua cozi, farfalai, flotosani, flostani, gurita-cucului, gurita leului, hantagic, labidragi, lopostani, lopostoni, lobadrag, nasturtii, nemtoaice, pintenasi, rostoponi, sultane, sultanele, tatine, tetine. Sunt plante cultivate in scopuri decorative prin gradini.
Planta este originara din America de Sud (Mexic, Chile, Peru). A fost introdusa in Europa in 1684 si cultivata, inclusiv in tara noastra, ca planta decorativa de gradina, mai apoi s-a folosit uneori in alimentatie si pentru combaterea scorbutului. In Peru, frunzele tinere sunt consumate ca salata.
In America de Sud, frunzele de caltunasi erau folosite ca dezinfectant natural, diuretic si antiseptic. Ajuta astfel la reducerea simptomelor congestiei toracice. Au fost folosite pentru ingrijirea ranilor si ca repelent natural. Frunzele erau folosite de incasi ca planta medicinala si ca adaos in salate.
CUPRINSUL ARTICOLULUI
Plantare – Cand se seamana condurasul
Condurasul prefera terenurile insorite, ferite de curenti, afanate, umede si nu prea fertile. Cultivat pe un sol bogat in elemente nutritive (ingrasamant cu gunoi de grajd) sau in conditii de semiumbra, are o crestere vegetativa luxurianta, in defavoarea florilor. In plus, florile cresc sub frunze.
Condurasul se inmulteste prin seminte. Semanatul se face direct in camp sau in ghivece. In camp distanta de semanat difera in functie de portul soiului. Semanatul se face in cuiburi sau in randuri. Distanta de semanat la soiurile pitice este de 30-40 cm, iar la cele urcatoare de 50-60 cm.
Momentul semanatului il constituie sfarsitul lunii aprilie, inceputul lunii mai. Semanatul in ghivece sau in rasadnita se face la inceputul lunii aprilie, urmand ca plantarea in gradina sa se faca in luna mai. Soiurile cu flori involute (rasucite spre interior) se inmultesc prin butasi. Acestia se recolteaza de la plantele mame sanatoase, viguroase, cu inflorire bogata.
Recoltarea se face in orele de dupa-amiaza, cand se inregistreaza in plante un surplus de substante asimilate. Butasii se inradacineaza in rasadnita si au nevoie de o aerisire buna. Substratul de inradacinare trebuie sa fie afanat, usor si permeabil.
Condurasul are soiuri cu port pitic in forma de tufa si soiuri cu port urcator. Din prima parte fac parte:
- Aurora, soi inalt de 30-35 cm, cu frunze verzi si flori roz galbene;
- Empress of India, cu flori rosii ca focul;
- goldball, cu flori involute.
Dintre soiurile cu port inalt fac parte: - Cameleon, palnta cu inflorire abundenta, care prezinta pe aceeasi ramura flori de culori diferite, de la galben pal la rosu brun.
Recoltare ~ Cand se culeg condurasii-doamnei
Planta se recolteaza in timpul infloritului. Se usuca la umbra. Pentru a fi consumate crude, frunzele de condurasi se culeg fragede si in timpul infloritului. Frunzele sunt o sursa excelenta de vitamina A, C și D, beta-caroten, fier, mangan și flavonoide.
Condurasul ~ Beneficii, utilizari terapeutice si administrare
Anumite substante din planta au actiune antibacteriana fata de anumiti germeni, au actiune expectoranta si diuretica. Au proprietatea de:
- a distruge microorganismele;
- la nivelul broniilor produce fluidificarea secretiilor si eliminarea lor prin expectoratii;
- la nivelul cailor urinare actioneaza ca antiseptic si mareste excretia si secretia de urina.
Condurasul este folosit in tratamentul bronsitelor, infectiilor gripale sau ale cailor urinare, in tratamentul cistitelor, pielonefritelor, pneumoniilor, etc.
Condurasul in tratamentele interne
Pentru combaterea scorbutului, emfizemului pulmonar, bronsitelor cronice, cistitelor, pielonefritelor, pneumoniilor, se consuma:
- suc proaspat obtinut prin zdrobirea partilor aeriene si stoarcerea lor. Se iau 2 linguri pe zi.
- tinctura de conduras, obtinute din planta taiata marunt si alcool de 70 de grade. Se pun ingredientele intr-o sticla inchisa la culoare si se lasa la macerat 6-8 zile. In acest timp se agita zilnic. Dupa ce se strecoara, se iau 2-3 lingurite pe zi.
Condurasul in remediile externe
Pentru combaterea caderii parului si stimularea cresterii lui, se foloseste:
- tinctura obtinuta din 100 g frunze si seminte de caltunas, 100 g frunze proaspete de urzica, 100 g frunze cimisir (Buxus sempervirens ) peste care se toarna 1/2 l alcool de 70 de grade. Se lasa 10-15 zile. Sticla se agita zilnic de 3-4 ori pentru a se uniformiza extractul. Se strecoara. Se fac frectii pe cap.
Condurasul in alimentatie ~ Retete cu condurasi
Florile si frunzele de caltunasi sunt comestibile. Frunzele tinere sunt consumate pe alocuri ca salata, iar bobocii florali si fructele inca verzi, conservate in otet, inlocuiesc caperele.
Prin zdrobirea plantei, tropeolina pe care o contine, se descompune punand in libertate glucoza si un ulei volatil cu gust intepator asemanator uleiului de mustar. Uleiul volatil are proprietati antiscorbutice.
Atat frunzele cat si florile au o aroma usor piperata, picanta si ofera o aroma unica salatelor. Frunzele sunt fragede, cu un gust usor dulceag, crud. Pot se recomanda a fi consumate crude, dar si in preparate gatite, insa e indicat sa fie adaugate in ultimele minute pentru a evita supragatirea.
Florile si frunzele se pot folosi in sosuri si macerate. Frunzele de condurasi pot fi folosite la fel ca cele de vita de vie la invelirea sarmalelor sau a altor umpluturi.
Florile sunt foarte bune si sunt adesea folosite pentru a decora salatele, prajiturile si alte preparate dulci.
Unt cu flori de condurasi
Foloseste acest unt pentru a aromatiza si pentru a da culoare legumelor, piure-urilor si a altor preparate. Incearca untul cu flori de caltunasi pe paine prajita, urmat de un gem de capsuni – un deliciu.
Ingrediente:
- 125g unt la temperatura camerei;
- aproximativ 10 flori de condurasi;
- 3-6 frunze de condurasi, fara tulpina.
- coaja de la o lamaie;
- sare dupa gust.
Se verifica florile si frunzele de insecte si se spala doar daca simti ca este necesar sau nu esti sigur de unde provine planta.
Se taie florile si frunzele foarte fin, fara sa se zdrobi prea tare. Cu un cutit bine ascutit se rezolva foarte bine.
Intr-un bol se amesteca bine untul cu o furculita sau cu o lingura de lemn. Se adauga coaja de lamaie (portocale/lime) si se amesteca pana se combina. Se adauga florile si frunzele de condurasi tocate si se amesteca bine in unt.
Untul obtinut se poate infolia si se pastreaza la rece pana cand se serveste. Pentru conservare, se pastreaza in congelator. In acest caz, inainte de servire, are nevoie de putin timp sa se incalzeasca si sa se inmoaie.
Sos pesto cu frunze de condurasi, busuioc si patrunjel
Ingrediente:
- o cana indesata cu frunze de condurasi;
- 1/2 cana de tulpini de condurasi;
- 15-20 frunze de busuioc;
- o lingura de frunze de patrunjel tocate;
- 4 catei de usturoi;
- 1/2 cana de seminte de pin/nuci/alune usor prajite;
- 7 linguri de supa de legume/ulei de masline;
- 1/2 parmezan vegan;
- 1/2 lingurita sare;
- 1/2 lingura de suc de lamaie;
- piper.
Se spala si se usuca frunzele de condurasi, busuioc si patrunjel. Se toaca grosier tulpinile de condurasi si cateii de usturoi.
Se adauga tulpinile de condurasi, nucile, usturoiul si 5 linguri de supa in procesatorul alimentar. Se amesteca usor si apoi se adauga fruzele de condurasi, busuiocul, patrunjelul si parmezanul. Se adauga restul de supa si se amesteca pana se obtine consistenta dorita.
Se pastreaza intr-un borcan sterilizat la frigider aproximativ o saptamana. Daca se prepara cu ulei de masline, se poate pastra la rece pentru mai mult timp.
Supa crema de condurasi ~ reteta vegana
Ingrediente:
- 2 cani de frunze de condurasi;
- 3 catei mari de usturoi decojiti;
- o cana de lapte de cocos;
- ulei de cocos;
- in varf de sare;
- piper.
Intr-o cratita se pune uleiul si se adauga usturoiul. Se pun si frunzele de condurasi, se amesteca si se lasa cam 1-2 minute sa se inmoaie .
Intr-un blender se adauga laptele de cocos, sare, piper si frunzele inmuiate. Se amesteca ingredientele pana se obtine o supa crema fina. Se serveste cu frunze si flori de condurasi.
Capere de condurasi
Acestea se folosesc ca substitut pentru capere – in salate, sosuri, maioneze, paste, ca muraturi, etc.
Pe masura ce pastaia devine matura, ea incepe sa capete o culoare rosiatica si samanta din interior incepe sa devina tare. Deci noi vrem pastai tinere. Se cauta pastaile verzi, care sunt mai mici si pe care le poti intepa cu usurinta cu o mica apasare de unghie.
Exista doua modalitati de a pregati caperele de caltunasi. O modalitate este de a le tine in saramura o scurta perioada de timp si apoi pastrate in otet aromat. O alta varianta este aceea de a le fermenta intr-o solutie sarata si apoi pastrate la frigider.
Se prepara o solutie de 50-60 g sare pentru fiecare litru de apa. Alege una sau doua din urmatoarele ingrediente sau foloseste aromele preferate:
- seminte de fenicul;
- seminte de coriandru;
- piper;
- usturoi;
- ardei iute;
- tarhon;
- coriandru proaspat;
- cimbru;
- rozmarin;
- foi de dafin.
Pentru varianta cu otet, se foloseste aproximativ 200 ml de otet de mere sau de vin pentru fiecare 100 g de pastai cu seminte.
Se despart pastaile duble sau triple. Se spala si se usuca daca este nevoie. Se scufunda intr-un bol in saramura. Se foloseste o farfurie sau un vas pentru a le mentine sub lichid sau intr-un borcan cu gura larga.
Pentru versiunea fermentata, se adauga arome sau condimentele preferate.
Se acopera cu un tifon pentru a tine insectele departe de capere. Aerul este important in procesul de fermentare. Se lasa la aproximativ 20 de grade pentru aproximativ 10 zile. Se amesteca in fiecare zi si poti incerca sa le gusti dupa primele 5 zile.
In momentul in care semintele sunt fragede asa cum doresti si au un gust bun, se adauga semintele cu arome si suficienta saramura intr-un borcan sterilizat. I se pune capacul si se pastreaza in frigider. Se pot utiliza oricand.
Pentru versiunea de conservare in otet, se lasa mai intai semintele in apa sarata aproximativ 24 d ore.
Se scurg apoi pastaile si se ususca pentru a elimina umiditatea care va putea dilua otetul.
Se pun pastaile cu seminte intr-un borcan sau mai multe, sterilizate. Se introduce unul sau doua arome si se pune capacul. Se lasa sa se matureze cateva saptamani inainte de utilizare. Se depoziteaza intr-un loc rece si intunecat.
Condurasi macerati in otet cu ierburi
Ingrediente:
- 2 cani de flori de condurasi;
- 1 cana de frunze de condurasi;
- 1/4 cana arpagic tocat;
- 2 crengute de rozmarin;
- 2 lingurite piper negru;
- 4 cani de otet de mere sau de otet de vin alb.
Se pun florile, frunzele, arpagicul, rozmarinul si boabele de piper intr-un borcan. Se adauga otetul. Se acopera cu capac. Se lasa la macerat 2-3 saptamani. Se strecoara printr-un tifon si se pastreaza intr-o sticla sau in borcan. Se depoziteaza intr-un loc rece si intunecat.
Diverse salate cu frunze si flori de condurasi
Salata verde cu flori comestibile si fructe
Ingrediente:
- 2 maini bune de frunze de salata;
- 6 flori de condurasi;
- flori de toporasi;
- petale de crizanteme comestibile;
- flori de limba mielului;
- petale de galbenele;
- o mana buna de zmeura;
- 4 lingurite otet de mere (aromat cu zmeura);
- ulei de masline sau un alt ulei presat la rece;
- 1 lingurita miere de albine;
- sare si piper dupa gust.
Salata de vara cu rucola si condurasi
Ingrediente:
- 2 cepe;
- 150 g rosii cherry taiate;
- 2 inimi de salata;
- 2 cani cu frunze de flori de caltunasi;
- 3-4 linguri bune de sos pesto de rucola;
- 2 lamai verzi;
- 5 lingurite de miere lichida;
- 3 lingurite mustar;
- 5 lingurite ulei de masline;
- sare;
- piper proaspat macinat.
Salata de castraveti cu flori de condurasi si galbenele
Ingrediente:
- 1 salata verde;
- 1 mana buna de rucola;
- 1 castravete feliat subtire;
- 2 linguri de ceapa verde tocata;
- 2 linguri de marar tocat;
- 2 maini de flori comestibile – flori de condurasi, dovlecel si galbenele;
- 4 linguri otet de mere;
- 1 lingurita de miere;
- 5 lingurite de ulei de floarea soarelui presat la rece;
- sare si piper dupa gust.
Salata cu caltunasi si alte flori comestibile colorate
Ingrediente:
- 1 radicchio sau cicoare rosie;
- o mana buna de frunze si flori de caltunasi;
- 1 mana de limba mielului, frunze si flori;
- frunze de busuioc;
- marar;
- suc de lamaie;
- sare si piper.
Salata cu flori de condurul doamnei
Ingrediente:
- 2 cepe;
- 2 lingurite mustar;
- 3 lingurite otet;
- 4 lingurite ulei;
- o legatura de arpagic;
- 300 g frunze de nasturel (Nasturtium offinale)
- 12 frunze de condurasi;
- flori de condurasi;
- 200 g frunze de papadie;
- frunze de busuioc, roinita si marar.
Salata cu flori de condurasi, fructe si branza
Ingrediente:
- 250 g salata mixta;
- 150 g capsuni taiati;
- 1 mana de flori de condurasi;
- 400 g branza de capra sau un alt tip de branza;
- 40 g migdale maruntite;
- 2 linguri otet;
- 2 linguri ulei de masline;
- 1 lingurita miere de albine;
- sare si piper.
Salata de primavara cu flori de condurasi si frunze de papadie
Ingrediente:
- 50 g frunze de salata verde;
- 1 andiva;
- 1/2 cicoare rosie;
- 1 mana frunze tinere de papadie;
- 1 mana de iarba grasa;
- 12 flori de condurasi pentru garniseala;
- 1 lingurita mustar;
- 1 lingurita suc de lamaie;
- 2 linguri otet de mere;
- 3 linguri ulei;
- 1 lingurita miere de albine;
- sare si piper.
Salata de sparanghel, teci de mazare, oua si condurasi
Ingrediente:
- 500 g sparanghel alb (sau verde);
- 4 oua fierte;
- 200 g pastai proaspete de mazare;
- 2 linguri otet;
- 1 lingurita mustar;
- 4 linguri ulei de nuca;
- flori de condurasi;
- sare.
Salata verde cu rosii, ciuperci si flori de condurasi
Ingrediente:
- 1 salata capatana;
- 1 ardei gras (rosu sau galben sau chiar amestec);
- 1 castravete feliat subtire;
- 100 g ciuperci;
- 150 g rosii cherry;
- 1 mana flori de condurasi;
- 1 mana flori de limba mielului;
- marar tocat;
- suc de lamaie;
- sare.
Flori de caltunasi umplute cu diverse creme
Florile de condurasi pot fi umplute cu diverse preparate – crema de branza, salata de vinete, guacamole de avocado, hummus, pasta de masline, etc.
Paine cu crema de branza sau unt, frunze si flori de condurasi
Condurasul – Contraindicatii si posibile efecte adverse
Nu se recomanda consumul de condurasi in caz de ulcere stomacale sau intestinale. Consumul acestei plante poate agrava ulceratiile.
De asemenea, este contraindicat consumul de condurasi in cazul afectiunilor renale care ar putea fi agravate.
Bibliografie:
- Universul plantelor – Prof dr. Constantin Parvu;
- Tehnologii – cadru pentru cultura plantelor medicinale si aromatice – Ministerul agriculturii – A.S.A.S. – Trustul Plafar Bucuresti.
Lasă un răspuns