Ienuparul ~ Proprietati, beneficii si remedii cu ienupar

Timp de citire estimat: 16 minute


La cules de ienupar beneficii pentru sanatate

Ienuparul, in latina Juniperus communis – este un arbore veșnic verde. Este un arbust conifer, rasinos, cu ace în loc de frunze. Fructele ienuparului, atunci când se coc, în al doilea sau al treilea an, sunt de un albastru spre negru. Popular, ienuparul se mai numeste anaperi, archiș, boabe de brad, bradisor, bradul ciumei, brazi pitici, butimoacă, cetină, feniar, ghimpăr, globurău, helimoacă, ialovăț, ienuper, inibahar, jinept, jip mic, jneapăn, molete, sinap, șolovăț, turtel.

Dacii ii spuneau turtrela. Din acesta a derivat mai tarziu numele de turtel, mentinut in unele localitati pana azi. Ienuparul se foloseste intern si extern, sub forma de ceai de ienupar, sirop, tinctura, ulei esential sau macerat.

Ienuparul – beneficii pentru sanatate

ienuparul fructe verzi de ienupar

Ienuparul, o plantă cu o simbolistică bogată și cu proprietăți medicinale recunoscute, a fost asociat în multe culturi cu numărul trei. Deși această asociere este mai degrabă de natură simbolică decât științifică, ea subliniază importanța acestei plante în istoria și cultura umană.

Galbulele, impropriu numite fructe, si uneori frunzele, au utilizare terapeutica in medicina umana si veterinara. Principiile active actioneaza diuretic, sudorific, expectorant, antitusiv, antispastic, stomahic, eupeptic. Se utilizeaza ienuparul in special ca diuretic, antiseptic al cailor urinare si balsamic. Administrarea indelungata provoaca iritatii renale.

Ienuparul se recomanda celor care sufera de artroza, in afectiuni neuromusculoreumatice, in tendopatii, miogeloze. Sucul concentrat de ienupar se prescrie copiilor ca tonic, in angine si raceli. Spirtul de ienupar se foloseste ca frectie in reumatism.

20 de beneficii remarcabile are ienupărului

  1. Ajutor în digestie – Ienupărul stimulează enzimele digestive, ajutând la descompunerea alimentelor.
  2. Are proprietăți diuretice – Ajută la eliminarea excesului de lichide, reducând balonarea și susținând funcția rinichilor.
  3. Este un bun antioxidant – Conține niveluri ridicate de antioxidanți care combate stresul oxidativ.
  4. Are efecte antiinflamatorii – Ușurează inflamația în organism, în special în articulații.
  5. Întărește sistemul imunitar prin proprietățile antimicrobiene.
  6. Diminuează problemele respiratorii – atenuează simptomele tusei și răcelilor atunci când este utilizat ca inhalator.
  7. Reglează nivelul zahărului din sânge – Susține un nivel sănătos de zahăr din sânge atunci când este consumat moderat.
  8. Ameliorează durerile – Are efecte analgezice, în special pentru disconfortul muscular și articular.
  9. Susține sănătatea pielii – Îmbunătățește afecțiunile pielii, cum ar fi acneea, eczemele și psoriazisul.
  10. Grăbește cicatrizarea rănilor – Accelerează vindecarea tăieturilor și arsurilor minore datorită proprietăților sale antiseptice.
  11. Susține reducerea stresului – Oferă un efect calmant atunci când este utilizat în aromoterapie.
  12. Stimulează pofta de mâncare – Îmbunătățește apetitul la persoanele cu obiceiuri alimentare haotice.
  13. Menține sănătatea inimii – Susține sănătatea cardiovasculară prin îmbunătățirea circulației sângelui.
  14. Ajută la detoxifierea ficatului – Susține funcția ficatului și ajută la detoxifiere.
  15. Bun pentru îngrijirea părului – Întărește părul și combate mătreața atunci când este aplicat local.
  16. Are acțiune antimicrobiană – Combate bacteriile și ciupercile, făcându-l un dezinfectant natural eficient.
  17. Bun pentru gestionarea greutății – Stimulează metabolismul și reduce retenția de apă.
  18. Susține sănătatea tractului urinar – Ajută la prevenirea și tratarea infecțiilor tractului urinar.
  19. Are efecte anti-îmbătrânire – Menține pielea tânără și reduce aspectul liniilor fine.
  20. Combate respirația urâtă – Acționează ca o apă de gură naturală, reducând dezvoltarea bacteriilor.

Cura cu ienupar – Beneficii, recomandari si administrare

Cura cu ienupar se tine 23 de zile. Boabele de ienupar se consuma pe stomacul gol. Se mesteca usor, incet, astfel incat substantele sa se asimileze treptat. În prima zi se consumă 4 boabe de ienupar, în a doua zi 5. Se adauga cate o boaba in plus zilnic. După ce ajungem la 15 boabe pe zi in a 12-a zi, doza se scade cu cate o boaba. In cea de-a 23-a zi se va ajunge din nou la 4 boabe de ienupar.

La cules de ienupar beneficii pentru sanatate - cura cu ienupar

Cura cu boabe de ienupar a relevat rezultate deosebit de favorabile în tratarea unui mare număr de afecţiuni:

  • boli renale şi genitale (litiază renală, cistită cronică, poliurie, uremie, albuminurie, hidropizie, uretrită gonococică, prostatită, edeme renale, leucoree, dismenoree) datorită proprietatilor diuretice, antiseptice şi dezinfectante. Efectul vindecător creşte în cazul combinării fructelor de ienupar cu planta de coada-calului şi matase de porumb;
  • boli pulmonare (bronsite cronice şi acute, catar pulmonar, răceli, tuse, infecţii pulmonare, fluidizarea secreţiilor bronşice, T.B.C. pulmonar), ca urmare a efectelor expectorante, antitusive, bactericide, sudorifice şi bronhodilatatoare;
  • boli ale aparatului digestiv (afecţiuni gastrointestinale, hepatită, pancreatită, ciroză hepatică, ascită, dischinezie biliară, litiază biliară, colici, enterocolite, crampe stomacale, balonări, diaree, dizenterie, vome, anorexie, hemoroizi, helmintiază), la care eficienţa tratamentelor este datorată proprietăţilor stomahice, gastrice, carminative, astringente, antispastice, aperitive, eupeptice şi tonice. Pentru a mări eficienţa se adaugă o linguriţă de pulbere de creţişoară şi coada-racului, care sunt puternic astringente şi absorbante;
  • tulburări nervoase (nevroze, alergii, migrene, depresii psihice, stări angoase, anxietate);
  • dereglari cardiovasculare (hipertensiune arteriala, ateroscleroza, bradicardie). In acest caz, ienuparul actioneaza ca hipotensiv şi depurativ la nivelul sangelui;
  • boli reumatismale cu acţiuni în spondiloză, lumbago, artroză şi gută;
  • afecţiunile metabolice (diabet zaharat, obezitate, celulită, dereglări hormonale, inclusiv reţinere de apă în ţesuturi);
  • în bolile canceroase, curele cu boabe de ienupăr, repetate de 2-3 ori pe an, cu pauze de 7 zile între ele, acţionează, cu rol adjuvant. Se recomanda cura în combaterea limfomului malign Hodgkin, în cancere genitale, pulmonare şi dermatice. Are efecte stimulatoare asupra sistemului imunitar !

Cura cu miere de ienupar

Se poate tine cura cu boabe de ienupar macerate in miere de albine cu lamaie! Se consuma cate o lingurita de miere in care s-au macerat boabele de ienupar dimineata, pe stomacul gol si inainte de pranz. Jumatate de ora dupa ce se ia mierea de ienupar nu se mananca.

Mierea de ienupar se poate prepara si prin amestecarea mierii cu tinctura de ienupar.

miere de ienupar cu lamaie- ienuparul macerat in miere

Anul trecut am preparat tinctură de ienupăr, însă pentru a o consuma cu mai multă ușurință am transformat-o într-un delicios lichior de ienupăr. Am diluat astfel tinctura de ienupăr cu apă și cu miere de albine. Se consumă câte un păhărel mic la nevoie sau în cure de câteva zile.

Ceai de ienupar ca tratament in uzul intern

Pentru tratarea bronsitelor cronice, enteritelor si enterocolitelor, se prepara:

  • infuzie din 2 lingurite de frunze de ienupar. Peste acestea se toarna o cana cu apa clocotita. Se lasa acoperita 15 minute. Se strecoara si se beau cate 4 linguri pe zi.

Ca adjuvant pentru tratarea diabetului, acneei, eczemelor, se foloseste:

  • infuzie din 1 lingurita galbule uscate la o ceasca de apa in clocot. Se lasa acoperita 15-20 de minute. Se strecoara. Cantitatea se bea in mai multe reprize, in timpul unei zile.

Pentru tratarea litiazei vezicale, afectiunilor pectorale, reumatismului, se recomanda:

  • infuzie din 2 lingurite de boabe de ienupar uscate. Peste boabe se toarna o ceasca de apa in clocot. Se acopera si se lasa 15-20 de minute. Se strecoara. Se iau 4 linguri pe zi la intervale egale de timp.

Pentru tratarea hepatitei epidemice, se face:

  • infuzie sau decoct din 2 lingurite mladite tinere maruntite la o cana (200 ml) de apa. Se bea intr-o zi, cate o lingura din ora in ora.

Pentru usurarea activitatii digestive prin excitarea sucurilor gastrointestinale, se bea:

  • decoct cu 5-10 galbule la jumatate de litru de apa. Cantitatea se bea in cursul unei zile.
  • infuzie din 2 lingurite galbule la cana. Se beau 2-3 cani pe zi, inainte de mese.

Pentru tratarea edemelor renale, edemelor cirotice, edemelor cardio-renale, se administreaza:

  • decoct diluat din 10-20 de galbule la 1 l de apa. Se beau 2 cani pe zi.
  • ceai de ienupar concentrat din 2 linguri boabe la cana. Se iau 3-4 linguri pe zi, cu actiune antiseptica.

Pentru tratarea gutei, se prepara:

  • decoct slab de ienupar din 10-20 de galbule la 1 l de apa. Se beau 2-3 cani pe zi
  • infuzie de ienupar concentrata cu 3-4 boabe de ienupar la o cana. Se iau 3-4 linguri pe zi.

Pentru tratarea hidropiziei (acumularea de lichid in tesuturile si seroasele organismului), se face:

  • infuzie de ienupar din 1 lingurita boabe la cana. Se bea in mai multe reprize in cursul unei zile.

Pentru activarea eliminarii din organism a produselor de dezasimilatie toxica prin diureza si transpiratie, se foloseste:

  • decoct diluat cu 10-20 de boabe de ienupar la 1 l de apa. Cantitatea se bea in cursul unei zile. Se recomanda in cure de primavara.

Pentru tratarea gripei, guturaiului, ca adjuvant, folosim:

  • infuzie din jumatate de lingurita de boabe de ienupar la cana. Se beau 2 cani de ceai de ienupar pe zi.

Pentru tratarea hepatitei cronice persistente, hepatitei medicamentoase si toxice, insuficientei hepatice, hepatitei cu citomgalovirus, steatozei hepatice, cirozei hepatice la alcoolici, hipertensiunii portale cu ascita initiala, varicelor esofagiene si gastrice, diabetului zaharat, hipercolesterolimiei, tulburarilor dispeptice, sindromului hepato-renal, glomerulonefritei, insuficientei renale cu retentie hidrica, pielonefritei cronice, nefrozei lipoide, obezitatii cu hepatopatie steatorica, cistitei recidivante, congestiei prostatice cronice, congestiei renale cronice, gutei, artritismului, poliartritei cronice evolutive, dismenoreei si leucoreei, arteriosclerozei, virozei recidivante persistente, mastitei si mastopatiei fibrochistice:

  • macerat de mladite proaspete de ienupar in solutie hidroglicero-alcoolica 1 DH. Se iau 30-50 de picaturi, de 3 ori pe zi.

Ienuparul in tratamentul extern

Pentru tratarea reumatismului, ca adjuvant:

  • decoct cu 100 g boabe de ienupar la 1 l de apa. Decoctul de ienupar se adauga in apa de baie.

Pentru tratarea nevralgiilor:

  • se fac frictiuni cu ulei de ienupar (solutie 1% in alcool) extras din boabe.

Pentru tratarea reumatismului

  • tinctura de ienupar din 10 g boabe uscate la 100 ml alcool concentrat. Se fac frictiuni pe locurile dureroase. Tinctura de ienupar poate fi folosita la prepararea unui unguent folosit in acelasi scop.

Pentru traterea reumatismului, gutei, pentru stimularea circulatiei periferice:

  • baie in apa cu temperatura de 37 grade la care se adauga aproximativ 10 l solutie de ienupar. Solutia se obtine prin fierberea a 3 kg de ramuri si 200 g boabe de ienupar la 10 l de apa.

Infuzie de ienupăr pentru un păr sănătos

Ingrediente:

  • 2 căni de apă
  • 1 lingură boabe de ienupăr uscate

Se fierbe apa și se adaugă boabele de ienupăr. Se lasă amestecul să fiarbă timp de 10 minute, apoi se răcește și se strecoară. Se utilizează infuzia pentru clătirea finală, după șamponare, pentru a întări părul și a reduce mătreața.

Baie cu ienupăr pentru detoxifiere

  • 1 cană sare Epsom
  • 10 picături de ulei esențial de ienupăr

Se umple casa cu apă caldă. Se adaugă sarea Epsom și uleiul esențial de ienupăr. Se stă în apă timp de 20-30 de minute pentru a relaxa mușchii, a detoxifia corpul și a întineri pielea.

Pentru tratarea gripei, guturaiului, tusei:

  • inhalatie cu aburi de ceai de ienupar, preparat din 2 lingurite de boabe la o cana de apa.
  • inhalatie cu cateva picaturi de ulei de ienupar intr-un vas cu apa fierbinte. Se inhaleaza profund.

Utilizări comune ale ienupărului

Fructele de ienupăr sunt extrem de versatile și au o gamă largă de utilizări, atât în bucătărie, cât și în alte domenii. Iată câteva dintre ele:

În bucătărie:

  • Ca și condiment – Fructele de ienupăr aduc o notă aromată și ușor amăruie preparatelor culinare. Sunt folosite frecvent în:
    • Marinate – Pentru carne de vânat, porc sau păsări.
    • Sosuri – În special pentru sosuri de vânat sau pentru a însoți preparate cu varză.
    • Preparate cu varză – Varza murată sau varza călită capătă o aromă deosebită cu adaos de boabe de ienupăr.
    • Preparate cu pește – Unele rețete de pește afumat sau marinat includ boabe de ienupăr.
    • Preparate de legume – Pot fi folosite în umpluturi pentru legume sau în preparate cu rădăcinoase.
  • Băuturi – Ienupărul este ingredientul principal în producția de gin. Aroma sa caracteristică conferă băuturii un gust unic și complex.
  • Conserve – Boabele de ienupăr sunt folosite pentru a aroma conservele de legume sau de carne.
  • Pâine – Se pot adăuga câteva boabe de ienupăr în aluatul de pâine pentru a obține o aromă deosebită.

În alte domenii:

  • Aromaterapie Uleiul esențial de ienupăr este folosit în aromaterapie pentru proprietățile sale purificatoare și revigorante.
  • Cosmetică – Extractul de ienupăr este utilizat în unele produse cosmetice datorită proprietăților sale astringente și antiseptice.
  • Medicină tradițională – Ienupărul a fost folosit de-a lungul timpului în medicina tradițională pentru tratarea diferitelor afecțiuni, precum reumatism, gută, probleme ale tractului urinar și afecțiuni ale pielii.
  • Pentru afumare – Lemnul de ienupăr este folosit pentru afumarea cărnii și a peștelui, conferind acestora o aromă specifică.

Important!! Deși ienupărul are numeroase beneficii, este important să fie consumat cu moderație chiar și sub formă de condiment. Consumul în cantități mari poate avea efecte adverse asupra rinichilor.

Ienuparul – Contraindicatii și posibile efecte adverse

Cura cu ienupar nu se prescrie in nefrita acuta si cronica, in nefroza, deoarece provoaca hematurie si chiar hemoragii intestinale.

Atentie!! Nici un preparat de ienupar nu se administreaza mai mult de 6 saptamani!

Ienupărul este contraindicat în următoarele cazuri:

  • Femeile însărcinate şi persoanele cu rinichii slăbiţi nu ar trebui să consume boabe de ienupăr! Intern, orice tratament cu aceasta planta poate actiona ca abortiv, prin provocare de contractii uterine.
  • Ienupărul poate scădea nivelul de zahăr din sânge. Persoanele care suferă de diabet trebuie să monitorizeze cu atenție nivelul de zahăr din sânge după ce consumă ienupăr.
  • Ienupărul poate irita tractul digestiv și poate provoca greață, vărsături, crampe abdominale sau diaree.
  • Ienupărul poate reduce tensiunea arterială. Persoanele care suferă de hipertensiune arterială trebuie să discute cu medicul înainte de a consuma ienupăr.
  • Ienupărul poate crește riscul de sângerare. Persoanele care urmează să fie supuse unei intervenții chirurgicale trebuie să întrerupă consumul de ienupăr cu cel puțin două săptămâni înainte de operație.

Efecte adverse ale consumului de ienupăr

Consumul de ienupăr poate provoca următoarele efecte adverse:

  • Greață, vărsături, crampe abdominale sau diaree – Acestea sunt cele mai frecvente efecte adverse ale consumului de ienupăr. Ele sunt cauzate de proprietățile diuretice ale plantei.
  • Reacții alergice – Ienupărul poate provoca reacții alergice la persoanele sensibile la plante din familia coniferelor. Aceste reacții pot include erupții cutanate, mâncărime, dificultăți de respirație sau chiar anafilaxie.
  • Alte efecte adverse – Ienupărul poate provoca, de asemenea, o serie de alte efecte adverse, inclusiv:
    • Dureri de cap
    • Tulburări de somn
    • Iritabilitate
    • Aritmie cardiacă
    • Vedere încețoșată
    • Durere sau umflături la nivelul ochilor

Utilizări magice ale ienuparului

Ienuparul ofera probabil una dintre cele mai vechi tipuri de tămâie folosite de vrăjitoarele mediteraneene. Fructele sale erau folosite cu cimbru de către druizi. Erau arse pentru viziuni. Ienuparul crescut pe lângă uşă sau poartă descurajează hoţii. Boabele mature de ienupăr pot fi înşirate în casă pentru a atrage iubire.

Bărbaţii folosesc fructele de ienupăr pentru a-şi creşte potenţa.

Ienuparul se arde ca şi tămâia. Astfel este folosit pentru: exorcism, protecţie, vindecare, dragoste. Uleiul esenţial de ienupăr este util pentru protecţie, purificare şi în amestecurile de vindecare.

Aromoterapie cu ienupar

Uleiul esenţial de ienupăr se foloseşte pentru acnee, dermatită, eczeme, căderea părului, hemoroizi, plăgi, tonic pentru tenul gras, acumulare de toxine, ateroscleroză, celulită, gută, obezitate, reumatism, răceală, gripă, infecţii, anxietate, tensiune nervoasă, condiţii legate de stres.

Ienuparul – Calităţi cheie: afrodisiac, purificator, depurativ, tonic, restaurativ, efect de compensare, de protecţie.

Surse:


Acest articol a fost actualizat recent pe

de către

cu tematica

Despre autor

Avatar Jorjette C

Păreri și impresii:

Un răspuns la „Ienuparul ~ Proprietati, beneficii si remedii cu ienupar”

  1. Avatar rosca ionut
    rosca ionut

    cat costa produsul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *