Sucul de portocale și portocalele – 12 Beneficii

Timp de citire estimat: 8 minute


Sucul de portocale proprietati si beneficii

Multă lume asociază portocalele cu vitamina C şi fac asta pe bună dreptate. Astfel se consumă portocale și sucul de portocale deoarece un singur fruct de mărime medie aduce mai mult decât necesarul zilnic de vitamină al unui adult. Vitamina C ajută la formarea colagenului, esenţial pentru sănătatea pielii şi întăreşte sistemul imunitar. Ca antioxidant, vitamina C din portocale combate acţiunea radicalilor liberi, de aceea poate preveni apariţia anumitor cancere sau inhiba evoluţia acestora.

Printre diferitele specii de portocale se numără portocalele de Jaffa (originare din Orientul Mijlociu, portocalele de Jaffa sunt cultivate acum în toate zonele însorite ale planetei), mandarinele, portocala roşie sau malteză (portocalul mic roşu creşte mai mult în Italia), portocala fără sâmburi şi portocala amară de Sevilla, folosită de obicei la prepararea marmeladei.

portocale

Portocalele conţin şi alte două vitamine, din grupul B, tiamina şi acidul folic. Dar şi septurile membranoase ale portocalelor sunt utile din punct de vedere nutriţional, ele conţinând pectină, un tip de fibră alimentară solubilă, care se găseşte în majoritatea fructelor, mai ales în mere, lămâi şi coacăze roşii. Pectina în cantităţi mari poate scădea nivelul colesterolului sangvin. Membranele mai conţin de asemenea şi bioflavonoide, cu proprietăţi antioxidante.

De aceea, pentru a obţine maximum de beneficii de la aceste fructe, este mai bine să le mâncaţi ca atare. Dacă gătiţi după o reţetă care cere coajă de portocale pentru aromă, căutaţi fructe neceruite. In caz că nu găsiţi aşa ceva, spălaţi bine portocalele pentru a îndepărta ceara şi fungicidele.

Coaja confiată, uleiul esenţial şi pectina sunt câteva dintre produsele derivate din portocale. Portocalele pot fi consumate proaspete ca atare, sub forma de suc de portocale, marmelada, gem, sirop de portocale, jeleu de portocale, iaurt cu portocale, prajituri cu portocale…etc.

Cum se prepara suc de portocale natural

Pentru acest suc de portocale natural aveti nevoie doar de portocale, in functie de cantitatea dorita. Exista 2 posibilitati de a prepara suc de portocale – la blender cu tot cu pupla, sau stoarse pentru a obtine doar sucul. Acest suc de portocale are cea mai mare valoare nutritiva dupa ce a fost stors din portocale.

Prin incalzire, filtrare, condimentare sau fermentare, sucul de portocale pierde o mare cantitate de vitamine, in special vitamina C.  Acest suc de portocale poate fi diluat cu apa sau baut fara nici un adaos. Evitati adaosul de zahar sau indulcitori artificiali. Daca se doreste, poate fi consumat in amestec cu alte fructe sau legume.

Sucul de portocale beneficii

Sucul de portocale – 12 Beneficii pentru sănătate ale portocalelor

O portocală conține peste 170 de fitonutrienți diferiți și peste 60 de flavonoide, dintre care multe s-au dovedit a avea proprietăți antiinflamatorii, antitumorale și de inhibare a cheagurilor de sânge, precum și efecte antioxidante puternice.

Combinația dintre cantitatea mare de antioxidant (vitamina C) și flavonoide din sucul de portocale îl face unul dintre cele mai bune fructe care ajută la susținerea sănătății optime.

  1. Arterioscleroza: Consumul regulat de vitamina C din sucul de portocale întârzie dezvoltarea întăririi arterelor.
  2. Prevenirea cancerului: S-a descoperit că un compus din portocale numit liminoid ajută la combaterea cancerelor de gură, piele, plămâni, sâni, stomac și colon. Conținutul ridicat de vitamina C din sucul de portocale acționează și ca un bun antioxidant care protejează celulele de daunele provocate de radicalii liberi.
  3. Colesterol: Sinefrina alcaloidă găsită sub coaja de portocală poate reduce producția de colesterol de către ficat. În timp, antioxidantul luptă cu stresul oxidativ, care este principalul vinovat în oxidarea LDL-urilor din sângele nostru.
  4. Constipație: Chiar dacă portocala „are un gust acid”, are de fapt un efect alcalin în sistemul digestiv și ajută la stimularea sucurilor digestive, ameliorând constipația. Consumă astfel sucul de portocale pentru a scăpa de constipație!
  5. Susține reproducția de spermă în cazul bărbaților cu spermă deteriorată: O portocală pe zi este suficientă pentru ca un bărbat să-și mențină sperma sănătoasă. Vitamina C din sucul de portocală, un antioxidant important, protejează spermatozoizii de daune genetice care pot cauza un defect congenital.
  6. Boli de inimă: se știe că un aport ridicat de flavonoide și vitamina C reduce la jumătate riscul de boli de inimă. În acest sens, sucul de portocală este o sursă perfectă de vitamina C.
  7. Hipertensiune arterială: studiile au arătat că un flavonoid numit hesperidină din sucul de portocale poate scădea tensiunea arterială ridicată.
  8. Sistemul imunitar: Conținutul puternic de vitamina C din sucul de portocale stimulează celulele albe să lupte împotriva infecțiilor, construind în mod natural un sistem imunitar bun.
  9. Previne apariția pietrelor la rinichi: Consumă zilnic sucul de portocale pentru a reduce semnificativ riscul de formare a pietrelor de oxalat de calciu la rinichi.
  10. Piele: antioxidantul din sucul de portocale ajută la protejarea pielii de daunele radicalilor liberi despre care se știe că provoacă semne de îmbătrânire.
  11. Ulcer de stomac: Consumul de alimente bogate în vitamina C ajută la scăderea incidenței ulcerului peptic și, la rândul său, la reducerea riscului de cancer de stomac.
  12. Protecție împotriva infecțiilor virale: S-a demonstrat că abundența de polifenoli din sucul de portocale oferă protecție împotriva infecțiilor virale.

Alte rețete cu portocale

Portocalele sunt foarte bune pentru gustări, cât și pentru sucul de portocale. Totuși, aceste minunate fructe se folosesc în diverse rețete. Hai să descoperim câteva rețete cu portocale:

Cum se prepara jeleu de portocale acasa – Reteta

  • 12 portocale
  • 1 grapefruit
  • 1 lamaie
  • cardamom zdrobit
  • foi de gelatina
jeleu de portocale

Se zdrobesc bine toate fructele, se rade coaja de lamaie in suc si se pun intr-o cratita pe foc. Se adauga si cardamomul zdrobit si se amesteca. Focul se opreste inainte de a ajunge la punctul de fierbere. Pentru un jeleu 100 % se strecoara doar sucul (e optional) in care se adauaga gelatina dizolvata separat  dupa instructiunile de pe pachet.

Jeleul de portocale poate fi pus in forme si se orneaza cu felii de coaja de portocala caramelizate in apa fiarta cu zahar sau se lasa si se consuma simplu. Sau se trece prin zahar.

Dulceata de portocale

Se iau 2-3 portocale de marime medie. Se da coaja prin razatoare si se taie marunt cu un cutit ascutit. Portocalele cojite se pun in apa rece. Dupa o zi si o noapte se scot, se inteapa in cateva locuri cu un ac si se fierb in 3-4 ape cate 2 minute de fiecare data. Dupa fiecare fierbere se racesc cu apa rece. Portocalele fierte si racite se taie in 10-12 felii.

Daca este nevoie, fiecare felie poate fi taiata pe lat, in 2. In acelasi timp se scot si samburii. Feliile se pun inntr-un sirop racit, legat pe jumatate, facut din 1 kg de zahar la 300 g apa. Dulceata se fierbe la foc mic pana se leaga siropul. Cu 5 minute inainte de a fi gata, se adauga o lingurita de acid tartric si cojile de portocala rase. In dulceata se pot pune si nuci sau alune macinate nu foarte marunt.

Vin de portocale

Ingrediente: coji de la 6 portocale, 500 ml rachiu de secară sau de fructe, 2 litri vin alb, 700 g miere de albine.

Mod de preparare: cojile de portocală se taie mărunt, se amestecă cu rachiul de secară, se lasă la macerat 15 zile, apoi se adaugă vinul şi mierea şi se lasă din nou la macerat încă 7 zile.

După cele încă 7 zile vinul de portocale se filtrează şi se administrează câte 1 păhărel de 3 ori pe zi, cu 30 minute înainte de masă.

Cum se prepara vin de portocale acasa – video

https://www.youtube.com/watch?v=8I4VnEm7NmI

Portocalele – Contraindicatii

Unele persoane sunt alergicee la citrice şi pot avea erupţii cutanate după ce le consumă. Citricele au mai fost asociate cu migrenele la anumite persoane predispuse. Consumă în acest caz portocalele și sucul de portocale cu măsură pentru a vedea cum reacționează.

Datorită conținutului de zaharuri, fructele și sucul de portocale este contraindicat persoanelor cu afecțiuni cronice.

Sper sa va delectati in aceasta toamna si iarna ce urmeaza cu sucul de portocale, jeleu de portocale, dulceata si nu uitati sa mancati multe portocale!


Acest articol a fost actualizat recent pe

de către

cu tematica

Despre autor

Avatar Jorjette C

Păreri și impresii:

Un răspuns la „Sucul de portocale și portocalele – 12 Beneficii”

  1. Toate fructele contin vitamina c in cantitate mare, insa portocalele chiar sunt de luat in seama. Cred ca sunt printre putinele fructe care au ramas la stadiul de natural, ci nu au fost clonate cum sunt merele, perele si altele, in ziua de azi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *