Alimente interzise în post + 10 alimente recomandate

Timp de citire estimat: 13 minute


Alimente permise in post - ce mancam in post

Rânduite de Biserică pentru curăţirea noastră, posturile ne ajută, totodată să ne înfrânăm poftele şi ne ajută să scăpăm de multe din bolile trupului sau chiar ale sufletului. Așadar avem alimente interzise în postul care se dorește a fi o formă de abstinență. Postul adevărat ne înalţă mintea şi ne înaripează sufletul, însă este şi un remediu de echilibrare energetică. Postul este un bun prilej de a lua aminte la trupul şi la sufletul nostru în acelaşi timp, așadar nu ar trebui să ne focusăm pe acele alimente interzise în post, ci pe beneficiile postului.

Pentru început să vedem care sunt acele alimente interzise în post, iar mai apoi să trecem la cele permise. Totuși, să nu facem mare caz din acele alimente interzise în post și să ne bucurăm din plin de diversitatea de alimente de origine vegetală ce pot fi consumate în post.

Alimente interzise in post

Lista de alimente interzise în post nu este prea lungă pentru că include alimentele de origine animală – carnea, lactatele și ouăle. Așadar, alimente interzise în post sunt puține în comparație cu alimentele permise în post. Cu toate acestea, sunt mulți cei cărora le este foarte dificil să renunțe la aceste alimente interzise în post și asta din cauza obișnuinței, chiar și a dependenței de substanțe oferite.

Alimente interzise in post

De ce sunt aceste alimente interzise în post? Alimentele de origine animală nu au un efect benefic asupra noastră, nici asupra corpului, dar nici a psihicului sau a spiritului. Așadar, pentru a avea un moment de pauză și de refacere, avem această listă de alimente interzise în post.

Ideal ar fi ca aceste alimente interzise în post să le consumăm în afara postului cât mai puțin posibil spre deloc!! Cu toate acestea, fiecare alege ce dorește să experimenteze. Ca și efect psihologic, tocmai faptul că sunt aceste alimente interzise în post îl fac să fie mai dificil. Atunci când se interzice un lucru apare efectul invers de a ni-l dori mai mult.

Așadar, mă repet, să nu ne focusăm pe aceste alimente interzise în post, ci pe beneficiile postului!

Ție îți este greu să renunți la aceste alimente interzise în post?

Alimente naturale cu un conţinut bogat în enzime

Alimentele vegetale cele mai bogate în enzime sunt germenii de grâu și germenii în general, zarzavatul proaspăt, sucurile proaspete de fructe şi legume. Dintre legumele cu un conţinut crescut de enzime se pot aminti: broccoli, varză, sfecla, conopidă, varză albă, guliile, ridichile, sfecla roşie (frunzele şi rădăcina), dovleacul, ardeii, ciupercile, fasolea boabe, păstăile, lăstarii de floarea soarelui, hrișcă, soia şi loboda roşie.

Unele legume conţin o substanţă bogată în ioni de sulf – fitomina – recunoscută pentru acţiunea anticancerigenă. Fitominele au acţiune benefică la nivelul sistemului imunitar, scad colesterolul în sânge, previn ateroscleroza, au acţiune detoxifiantă. Fructe şi legume bogate în fitomine sunt soia, usturoiul, ceapa, pepenele galben, mazărea. De asemenea, şi fasolea, morcovul, ţelina şi conopida sunt recomandate în dietele celor cu sistem imunitar slăbit.

Ce mâncăm în perioada postului – 10 alimente recomandate

Dacă lista cu alimente interzise în post este scurtă, lista cu alimente recomandate în post este foarte lungă, având la dispoziție foarte multe ingrediente. Cu toate acestea, voi face o listă de 10 alimente importante din punct de vedere nutritiv în timpul postului.

Germeni – hrană vie pentru post

Dacă te întrebi ce sunt germenii, să știi că sunt semințe încolțite. Semințe de lucernă, de broccoli, fasole, linte, hriscă, pătrunjel, ridichi și lista poate continua. Acestea se pun la încolțit (e o procedură) și cam în 3-4 zile pot fi consumate. Germenii sunt plini de nutrienți, sunt hrană vie pentru organismul nostru! Sunt forma cea mai bogată de nutrienți pentru organismul nostru și sunt atât de simplu de obținut.

Avocado – aliment recomandat în post

Avocado este un aliment atât de hrănitor și de gustos ce se pliază foarte bine pentru perioada postului. Bogat în uleiuri sănătoase, este incredibil de sățios și sănătos. Poate fi consumat în diverse forme, însă recomand să fie mâncat doar proaspăt, să se evite folosirea lui la gătit pentru a păstra beneficiile.

Linte, fasole și năut – leguminoase pentru post

Aceste 3 ingrediente, deși nu fac parte din lista de alimente interzise în post, sunt foarte sățioase și pot înlocui carnea cu succes. Din acest motiv se recomandă germenii de linte, fasole și năut, dar și supele cremă, iahnia, hummusul, pasta de linte, etc. în timpul postului.

Consumă Nuci în Post

Nucile sunt diverse și sunt recomandate zilnic în post. Nucile normale, nucile pecan, de macadamia, alunele de pădure, de pământ, fistic, caju, toate acestea, în stare crudă, sunt super sănătoase și benefice.

Ciupercile sunt hrănitoare în perioada postului

Ciupercile ne sunt oferite de natură și sunt și acestea destul de diverse, așa că ne putem bucura în post de diversitate. Mănâncă ciuperci în post, dar evită consumul lor la cină deoarece au nevoie de ceva mai mult timp pentru digestie.

Fructele sunt pline de nutrienți

Fructele, deși se recomandă să fie consumate doar pe stomacul gol, adică ca și primă masă, sunt bogate în nutrienți și sunt cu atât mai sănătoase cu cât sunt consumate fără să fie amestecate între ele. Lista de fructe este foarte mare, așa că alege în funcție de disponibilitate, preferințe, dar și în funcție de nevoile corpului.

Consumă Rădăcinoase în zilele de post

Consumă rădăcinoase în post pentru a te bucura de o textură aparte, de a beneficia de influența benefică a pământului. Morcov, păstârnac, pătrunjel, sfeclă roșie, toate acestea sunt perfecte pentru perioada postului.

Avocado morcov germeni de ridiche sfecla rosie 1

Mănâncă semințe de dovleac și floarea soarelui crude în post

Semințele de dovleac și cele de floarea soarelui sunt bogate în ulei, la fel ca și nucile, motv pentru care ar trebui integrate în stare crudă în post. Așadar, consumă semințe de floarea soarelui în post, îți vor oferi o stare de sațietate.

Alege frunze și legume verzi în post

Frunzele și legumele verzi sunt bogate în nutrienți, sunt pline de clorofilă, dein acest motiv ar trebui în timpul postului să se consume cât mai multe legume verzi și frunze în stare crudă.

Urzicile, măcrișul, spanacul, frunzele de salată, dovleceii, broccoli și lista poate continua – toate acestea pot fi consumate în post, aducând beneficii pentru corp.

Produsele apicole sunt excelente în perioada postului

Bucură-te de minunăția din produsele apicole în special în post! Polenul crud este bogat în minerale, este o adevărată hrană pentru corp și pentru suflet. Mierea de albine este nu doar un îndulcitor, dar și doza perfectă de energie, iar propolisul este un foarte bun antibiotic.

Soia – aliment recomandat in post

Soia este originară din Asia şi a fost aclimatizată în Franţa în jurul anilor 1700. Conţine substanţe proteice, lipide, lecitine, glucide, magneziu, fosfor, potasiu, sulf, vitaminele A, B1, B2, D, E, F, răşină, celuloză. Lecitinele conţin acizi graşi nesaturaţi, oleic, linoloc şi linoleic. Purificate şi concentrate, lecitinele respective se numesc “fosfolipide esenţiale” şi fac parte din componenţa unor medicamente care protejează ficatul.

Soia este un aliment complet, foarte digestibil, energetic, remineralizant, echilibrant celular. Cu toate acestea, cea mai bogată nutritiv formă de a fi consumată este cea de germeni. Făina de soia este de patru ori mai bogată în azot decât făina de grâu şi de cinci ori mai bazată în hidraţi de carbon. Soia este folosită în peste 50 de preparate  alimentare; necesarul zilnic de proteine pentru un adult poate fi asigurat de 200 g de soia. Atenție însă la boabele de soia modificate genetic!

Adevăratele alimente medicament folosite în timpul postului: porumbul, orezul, lintea, mazărea, conopida, varza, fulgii de cereale, sfecla – au acţiune anticancerigenă, sunt recomandate în obezitate, insomnii, afecţiuni dermatologice, renale.

Postul ca perioadă de eliminare a toxinelor

Postul favorizează metabolismul în sensul eliminării toxinelor, stimulează funcţia renală şi cea hepatică.

Postultrebuie particularizat în funcţie de vârstă, ocupaţie şi starea sănătăţii. În timpul postului, curelor de slăbire, alimentaţia poate fi îmbunătăţită cu suplimente nutritive. Acestea sunt preparate naturale recomandate în egală măsură oamenilor sănătoşi cât şi celor cu diferite afecţiuni, ele fiind un mijloc terapeutic complementar favorabil vindecării şi menţinerii stării de sănătate.

tipuri-de-post

De câte tipuri pot fi posturile?

În multe culturi spirituale, postul, în special postul negru, era de o mare însemnătate pentru purificarea corpului cât şi pentru purificarea spiritului.  În grupările esenienilor şi nazarienilor existau oameni care practicau posturi severe de 40 de zile.

Postul este binefăcă tor atât bolnavilor, cât şi oamenilor sănătoşi. De aceea este bine să se postească, dar fiecare după posibilităţi. După felul în care este ţinut, se cunosc mai multe tipuri de post:

  • postul negru sau postul aspru – atunci când nu se mănâncă şi nu se bea nimic în ziua sau în timpul cât se posteşte;
  • postul mijlociu –  acel post care reduce mâncarea la o singură masă pe zi, de obicei luată în jurul orei 15:00, când se mănâncă numai puţină pâine şi apă;
  • postul cu apă – în care timp de una sau mai multe zile se consumă doar apă;
  • postul de mâna a treia – acela când creştinii mănâncă mâncare fiartă o dată pe zi, cu cumpătare;
  • postul de mâna a patra – când creştinii mănâncă mâncăruri de post fierte, de două sau de trei ori pe zi;
  • postul îngăduitor – în care creştinii mănâncă mâncăruri cu ulei ori cu peşte şi beau puţin vin;
  • posturile generale – cele patru posturi de peste an, ajunurile şi cele trei zile ale săptămânii, luni, miercuri şi vineri, când creştinii sunt datori să se înfrâneze la mâncărurile gătite cu carne;
  • posturile locale  – se fac de credincioşii unei anumite localităţi pentru izbăvirea de primejdii sau nefericiri ce îi ameninţă sau îi bântuie;
  • posturile care se ţin de fiecare credincios în parte, pentru pietate, făgăduinţă, canon sau alte trebuinţe folositoare.

Să ai un post cu leac!

Ce apa bem in postul cu apa

Postul cu apă de 35 de zile

“A fost o experiență dificilă, dar foarte valoroasă. Am învățat multe despre mine și despre lume.”


Acest articol a fost actualizat recent pe

de către

cu tematica

Despre autor

Avatar Jorjette C

Păreri și impresii:

2 răspunsuri la „Alimente interzise în post + 10 alimente recomandate”

  1. Ma numesc Magyara Rudolf Leonard, am 24 de ani si bani prea putini pentru a-mi permite medicamentele necesare tratarii afectiunilor de care sufar. Nu am pe nimeni, am crescut, de la un an, in mai multe case de copii din Sibiu, iar de la 18 ani sunt pe drumuri. Acum dorm la un adapost de noapte din Sibiu si nu pot munci pentru ca medicii mi-au interzis efortul fizic. Sufar de ciroza hepatica, ulcer, leucemie si scolioza toracica si am nevoie, lunar, de medicamente in valoare de aproape cinci milioane de lei pentru a putea urma tratamentul prescris de medici.
    Ma adresez oamenilor cu suflet si credinta in Dumnezeu sa ma ajute pentru a putea continua acest tratament. Cei care doresc, ma pot ajuta cu mici donatii in contul deschis la BCR : RO36RNCB0231088855520001 (lei). Va rog ajutati-ma! daca nu, pot sa mor!

    E-mail: rudolfleonard13@yahoo.com Telefon: 0757205495

    Va multu mesc anticipat.

    Boala, disperare, durere, neajutorare si cate sinonime ar putea descrie situatia acestui om. In jurul nostru in fiecare zi mor oameni. Mor sau traiesc cu o frica teribila de moarte din cauza indiferentei noastre. ÃŽn fiecare zi semenii nostri duc poveri grele in sufletele lor. Cine dintre noi este gata sa intinda o mana de ajutor??? Nu pot sa ajut acest om financiar, dar vreau prin acest anunt sa sesizez pe cei care nu stau cu mana intinsa si pot sa puna ceva deoparte ca sa contribuie la aceasta nevoie.
    Dumnezeu spune ca: religiunea curata si neintinata inaintea Lui consta in cercetarea vaduvelor si orfanilor in necazurile lor. (Iacov 1). Tu ce faci in acest sens. Contribuie si tu la salvarea lui Rudolf. Am aflat despre situatia lui de la el, cand a lasat mesajul de mai sus intr-un comentariu pe acest blog. 0757205495

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *