Noaptea de Sanziene – traditii, obiceiuri si superstitii romanesti

Timp de citire estimat: 10 minute


te invit sa culegi plante medicinale - coronita de sanziene si flori medicinale

În noaptea de 23 spre 24 iunie, în fiecare an, magia reînvie în sufletele noastre, ale tuturor celor care ştim ce înseamnă Noaptea de Sanziene. Chiar cu câteva zile înainte avem parte de un alt eveniment important. Pe 21 iunie trecem în solstiţiul de vară şi ne bucurăm de cea mai lungă zi a anului, această zi fiind dedicată Soarelui.

Din moşi strămoşi au rămas poveşti legate de această seară magica de Sanziene, au fost păstrate ritualuri care se mai practică şi în prezent. Macar sa ne reamintim ce traditii tineau stramosii nostri in aceasta noapte, sa aflam in ce superstitii credeau si cum se bucurau. Noaptea de Sanziene este un prilej de sarbatoare, de voie buna si bucurie!

În noaptea de Sanziene se spune că îţi poţi afla destinul, îţi poţi visa ursitul, punându-ţi sub pernă flori de sânziene, frumoasele flori galbene cu un miros destul de puternic şi totuşi subtil. În această seară se iese la cules de plante magice. Plantele, pe parcursul nopţii, în special ferigile, iarba fiarelor, mătrăguna şi altele, capătă puteri care ne sunt necunoscute şi care ajută nu doar la vindecare, ci şi la protecţia celui care le poartă şi la aflarea unor taine ascunse.

In noaptea de Sanziene – se culeg plante medicinale

Pe 24 iunie se culeg plantele medicinale inflorite in aceasta perioada, despre care se spune că în ziua de Sânziene sunt la potenţa lor maximă. Se culeg in special florile de sânziene (citeste despre beneficiile florilor de sanziene) care sunt simbolul acestei zile şi care îi protejează pe cei ce le poartă.

culege plante medicinale in noaptea de sanziene - flori de sanziene

Plante de leac pentru sanatate si frumusete disponibile in aceasta perioada: musetel, cicoare, coada soricelului, lavanda, sunatoare, cretusca, coada calului, isop, galbenele, tintaura, verbina, busuioc, menta, roinita, cimbrisor, trifoi rosu, trifoi alb, traista ciobanului, vindecea, etc.

Noaptea de Sanziene, aşa cum este şi noaptea de Paşte, cum este noaptea de Sfântul Gheorghe sau de Sfântul Andrei, este prielnică pentru descoperirea comorilor. Se spune că în noaptea de Sanziene, deasupra comorilor ascunse se va vedea o lumină. Dacă este ascuns aur va apărea o lumină gălbuie, dacă este altceva va apărea o lumină argintie.  Mai mult, se spune despre comorile care sunt blestemate, că lumina ce apare deasupra lor este violetă.

Dragaica, in credintele populare, este o femeie sfanta, care decide asupra destinului animalelor si care protejeaza campurile. Ea e stapana florilor.

Dragaica e si numele florii de sanziana. Ziua acestei plante este 24 iunie, ziua in care Soarele danseaza pe cer. Unii spun ca aceasta ar fi ziua de nastere a Fecioarei Maria sau a Sfantului Ioan Botezatorul. Oricum, e sarbatorita in mod diferit de la o regiune la alta.

Traditii, credinte si obiceiuri romanesti pentru noaptea de Sanziene

În satele din România încă se păstrează aceste tradiţii vechi. In noaptea de Sanziene se culeg florile de sanziene, se culeg plante medicinale. Există încă multe alte rituri despre care mulţi dintre noi nici nu ştim. La bunicii mei, în fiecare an în noaptea de Sânziene se fac mai multe focuri. La fiecare foc se adună câte un grup de oameni care stau şi sărbătoresc această noapte magică de Sanziene. Cei mai curajoşi sar peste foc, în timp ce ceilalţi mai puţin curajoşi îşi povestesc câte una, alta, sau se bucură de energia  acestei nopţi.

Se crede că cei care au curajul să sară prin foc în noaptea de Sanziene se vor purifica şi că în următorul an vor fi apărați de boli, de spiritele rele şi vor fi fericiti. 

Superstițiile despre florile de Sânziene și despre noaptea de Sânziene fac referire la:

  • Puterea vindecătoare a florilor: Se crede că florile de Sânziene au puteri vindecătoare și pot fi folosite în tratamente tradiționale pentru diverse afecțiuni.
  • Protecția împotriva forțelor malefice: Se spune că florile de Sânziene țin departe spiritele rele și aduc noroc și protecție celor care le poartă sau le pun în case.
  • Previziuni despre dragoste: Noaptea de Sânziene este considerată o noapte magică pentru dragoste. Se crede că dacă o fată pune sub pernă flori de Sânziene și are un vis cu un băiat, acesta va deveni iubitul ei.
  • Ritualuri de purificare: În noaptea de Sânziene, se practică diferite ritualuri de purificare. De exemplu, persoanele pot să se scalde în ape curgătoare sau să sară peste foc pentru a scăpa de ghinioane și energii negative.
  • Puteri magice ale ierburilor: Se spune că ierburile culese în noaptea de Sânziene au puteri magice și pot fi folosite în diferite vrăji și farmece.
  • Vrăji pentru frumusețe și fertilitate: Se crede că în noaptea de Sânziene, fetele pot face diferite vrăji și farmece pentru a-și păstra frumusețea și pentru a deveni fertile.
  • Ritualuri de îndrăgostire: În noaptea de Sânziene, se practică diferite ritualuri și vrăji pentru a atrage iubirea și pentru a-ți descoperi sufletul pereche.
  • Protecția împotriva farmecelor: Se spune că persoanele care poartă flori de Sânziene sunt protejate împotriva farmecelor și vrăjilor malefice.
  • Puterile magice ale apelor: Se crede că apa din izvoare sau râuri în care au fost puse flori de Sânziene are puteri magice și poate fi folosită în diferite scopuri, cum ar fi vindecarea sau farmecele de dragoste.
  • Predictii meteorologice: Se spune că în funcție de cum arată florile de Sânziene sau de cum cad petalele lor, se pot face predicții despre vremea viitoare.

Noaptea de Sanziene in Transilvania …

Sanzienele erau culese, de cele mai multe ori, de copii sau de femei varstnice. Din florile de sanziene se impleteau cununi pentru fiecare membru al familiei. Cununile sau coronitele erau aruncate, cate una, pe acoperisul casei, rostindu-se de fiecare data numele celui caruia ii era destinata. Daca o cununa de sanziene ramanea pe acoperis, era semn ca celui caruia i-a fost destinata ii merge bine. Daca, dimpotriva, cadea, faptul prevestea nenoroc sau moarte.

Ce se intampla in noaptea de Sanziene in Moldova …

Dupa informatiile oferite de D. Cantemir in Descriptio Moldaviae, in regiunile din estul tarii se obisnuia odinioara ca fetele din satele invecinate sa o aleaga Dragaica pe cea mai frumoasa dintre ele. Ea primea o coronita din spice de grau, panglici si baticuri colorate, dar si cheile de la hambare. Se alcatuia un convoi, care era condus de Dragaica. Se mergea mai intai pe campuri, iar apoi prin sate. Fata mergea dansand, iar in fiecare sat avea loc un dans comun.

Noaptea de Sanziene în sudul Romaniei …

In sudul Romaniei, in noaptea de Sanziene se alcatuiau grupe de doua, patru, sase sau noua fete. Ele erau imbracate in haine albe, impodobite cu sanziene. Uneori se imbracau in haine barbatesti si purtau coase si un steag cu usturoi in varf. Cantecele si dansurile lor sub forma de cruce ocroteau recolta, dar si animalele si oamenii impotriva bolilor. Pentru aceasta erau rasplatite cu bani, fructe sau miere.

ritualuri românești de Sânziene

  1. Rugăciuni și incantații: În noaptea de Sânziene, se spune că cerul este deschis și că rugăciunile și incantațiile rostite în această perioadă au puteri speciale. Oamenii se adună în jurul focurilor și recită rugăciuni specifice sau incantații pentru a obține protecție, sănătate și noroc.
  2. Saltul peste foc: Este obiceiul de a sări peste focul de Sânziene, considerat a avea puteri purificatoare și de protecție. Persoanele care fac acest salt se așteaptă să fie ferite de ghinioane și energii negative.
  3. Culesul și punerea de flori de Sânziene: În această noapte, fetele și femeile merg în câmp și culeg flori de Sânziene, pe care le pun sub perne pentru a avea vise premonitorii legate de dragoste sau pentru a-și găsi sufletul pereche.
  4. Punerea de coronițe de flori: Se obișnuiește să se facă coronițe din flori de Sânziene și să le punem în păr sau să le așezăm pe umeri. Se crede că aceste coronițe aduc noroc și protecție împotriva spiritelor rele.
  5. Băi și curățenie: Noaptea de Sânziene este considerată o noapte de purificare și regenerare. Oamenii fac băi cu flori de Sânziene sau plante medicinale pentru a-și curăța trupul și sufletul de energiile negative.
  6. Focuri și petreceri în aer liber: Oamenii se adună în jurul focurilor de Sânziene și petrec până târziu în noapte. Se dansează, se cântă și se împărtășesc bucate tradiționale. Focul are rolul de a îndepărta spiritele rele și de a aduce energie și vitalitate.
  7. Tăierea și legarea de cununițe: Fetele și femeile își taie fire de iarbă și flori de Sânziene și le leagă în cununițe sau buchete. Acestea sunt puse la ușa casei sau atârnate de porți pentru a aduce noroc și prosperitate în gospodărie.
  8. Ferestrele și ușile deschise: Se crede că în noaptea de Sânziene, spiritele bune trec prin ferestre și uși deschise și aduc binecuvântări. Astfel, oamenii își lasă ferestrele și ușile deschise în noaptea de Sânziene pentru a primi energia pozitivă a acestor spirite.
  9. Împrumutul de lucruri: În noaptea de Sânziene, se crede că lucrurile împrumutate vor aduce noroc și vor fi binecuvântate. Oamenii își împrumută între ei obiecte de valoare sau simbolice, precum bijuterii sau haine, pentru a primi energia pozitivă a Sânzienelor.
  10. Săritul peste apă: Un alt obicei în noaptea de Sânziene este săritul peste apă sau peste un pârâu. Se crede că acest act aduce curățenie și puritate sufletească și că ajută la îndepărtarea energiilor negative.
  11. Cântecul și dansul în jurul focului: Oamenii se adună în jurul focului și cântă cântece speciale de Sânziene. Aceste cântece sunt considerate magice și pot atrage fericirea și norocul. De asemenea, se dansează în jurul focului într-o manieră ritmică și energică.

Acestea sunt câteva dintre ritualurile românești asociate cu noaptea de Sânziene. Este important de menționat că aceste tradiții pot varia în funcție de regiune și comunitate, iar unele dintre ele pot fi adaptate sau reinterpretate în prezent.

Daca stii vreun ritual care se facea sau poate inca se mai practica in noaptea de Sanziene, te rog impartaseste-l cu noi. Doar transmitand-ul mai departe, pastram vie traditia pe care stramosii nostrii au trait-o, si unii dintre noi alaturi de ei!

Te invit la cules plante medicinale in ziua de Sanziene!


Acest articol a fost actualizat recent pe

de către

cu tematica

Despre autor

Avatar Jorjette C

Păreri și impresii:

5 răspunsuri la „Noaptea de Sanziene – traditii, obiceiuri si superstitii romanesti”

  1. Avatar Maria
    Maria

    Multi nu cred in treaba asta cu plantele in special doctorii sunt foarte sceptici eu crd ca au o putere d vindecare aparte si sunt in sinea lor un leac puternic impreuna cu auto sugestia.

    1. Avatar Jorjette C
      Jorjette C

      Medicii stiu doar ceea ce au fost invatati, foarte putini sunt cei care fac ceva in mod natural.

      Ceea ce mancam – in proportie mare sunt plante, asa ca plantele au un motiv pentru care exista. Toate plantele sunt lasate cu un motiv si toate au capacitati nemaipomenite, doar ca noi, pe cele mai multe nu le stim, dar asta nu inseamna ca trebuie sa ne pierdem increderea in puterea lor. Plantele medicinale sunt o posibilitate pe care trebuie sa o pretuim cat de mult putem pentru ca ele fac mult mai mult decat toate medicamentele oferite de medici. Pastilele pe care le comercializeaza sunt cele mai multe pe baza de plante – ce poate fi mai bun decat planta in sine, asa cum o gasim in natura?

      Eu prefer plantele medicinale pe care le culeg cu manuta mea (si pe cele culese de altii), sunt sigura de efectele lor “miraculoase”. Efectele cred eu ca sunt firesti, miraculos este faptul ca acum le redescoperim!

  2. Avatar Miva
    Miva

    Da, așa se zice, că puterea plantelor de leac este maximă în această zi… sau noapte…

  3. Avatar Michael Dorween
    Michael Dorween

    ce puteti spune despre nuilusele de alun … ? , referitor la aceasta noapte …

    1. Avatar Jorjette
      Jorjette

      Din câte am înţeles, în ziua de Sânziene se pun ramuri de alun pe la icoane, pe la ferestre atât pentru protecţia casei cât şi pentru a membrilor familiei. Nuielele de alun au un potenţial crescut de protecţie împotriva vrăjitoarelor. Cam asta este ceea ce ştiu, însă o să văd ce mai aflu. O să-i întreb pe bunicii mei poate mai ştiu ei ceva. O să revin cu poze cu focul din noaptea de sânziene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *