Aglica ca plantă medicinală ~ 11 beneficii + contraindicații

Ascultă acest articol:

Aglica (Lat. Filipendula vulgaris), din familia Rosaceae, este o planta medicinala erbacee, perena, pe care o intalnim in toata tara. Se gaseste cu usurinta in zona de silvostepa – etajul fagului, pe pajisti, coaste insorite, stepe, poieni, luminisuri de paduri sau prin tufisurile rare.

Popular, planta se mai numeste aglice, aglici, agliș, agrice, anglică, balabon, barba-caprei, cârtițe, coada-mielului, ferecă albă, ferece albă, feregea alba, ferigea albă, ferițe, firigea albă, iarba-cuforolor, iglice, mărgăritar, mărcuțele, smeoaie, tetrici albe, turtiță albă.

Radacinile plantei sunt adventive, lung-fusiforme, tuberizate, pornite dintr-un rizom subtire. Tulpina de aglica este simpla, rar ramificata. Creste inalta pana la 80-90 de cm. Frunzele sunt penate, cu numeroase foliole, pana la 40 de perechi. Florile sunt albe-galbui sau roz-palide, placut mirositoare. Infloresc in lunile mai-iulie si uneori chiar si mai tarziu.

Cand înflorește și când se culege aglica

Planta înflorește în România în perioada cuprinsă între lunile iunie și august. În această perioadă, planta dezvoltă flori albe frumoase și parfumate, care sunt caracteristice aglicii.

Florile, planta intreaga sau numai radacinile se culeg pe timp frumos. Se usuca la umbra, in camere bine aerisite sau in poduri. Dupa ce se usuca, se pastreaza in saci textili sau in pungi de hartie. Radacinile se pot recolta cand se folosesc.

Culegerea aglicii se face de obicei în timpul înfloririi sale, când principiile active din plantă sunt în concentrație maximă. Aceasta poate varia în funcție de zona geografică și de condițiile climatice specifice. De regulă, se recomandă culegerea florilor și a părților aeriene ale plantei înainte ca acestea să înceapă să se ofilească complet.

Asemănări și deosebiri cu Crețușca (Lat. Filipendula Ulmaria)

Planta de aglica poate fi adesea confundata cu planta de cretusca. Cu toate acestea, aglica prefera zonele foarte uscate, in timp ce cretusca prefera zonele umede. Mai multe detalii despre asemanarile si deosebirile dintre planta de aglica si cretusca, citeste in articolul acesta!

Inflorescenta speciei medicinale (Crețușca) se aseamana cu cea a speciei inrudite, Filipendula vulgaris sau hexapetala (aglica), care este mult mai raspandita in flora spontana din România. Aglica in primul rand este o planta a campurilor si a pajistilor, ii place solul acid si loturos, iar Cretusca este gasita mai mult pe marginea iazurilor sau a locurilor cu apa pentru ca ii plac solurile umede. Radacinile de aglica au ingrosari tuberiforme, spre deosebire de cele filiforme la Crețușcă.

Frunzele sunt fine, bazale, asemanatoare cu cele de feriga, iar cele de cretusca sunt mai mari, cu forme bine definite. In timp ce cretusca ajunge pana la 120-150 cm, aglica atinge inaltimi de pana la 60-90 cm. Polifolicula cu fructe este nerasucita la aglica si in spirala la Crețușcă.

Utilizarea terapeutică a plantei de aglica – constituienti si proprietati

Planta de aglică (Filipendula vulgaris) conține o varietate de constituienți, inclusiv:

1. Acid salicilic: Substanța activă principală din aglică, care are proprietăți antiinflamatorii, analgezice și febrifuge.
2. Taninuri: Compusi cu proprietăți astringente, care ajută la reducerea inflamației și la vindecarea țesuturilor.
3. Flavonoide: Compuși antioxidanți cu proprietăți antiinflamatorii și imunomodulatoare.
4. Glicozide: Substanțe organice care au diverse efecte farmacologice și pot avea proprietăți antiinflamatorii și diuretice.
5. Uleiuri volatile: Componente volatile care contribuie la aroma și gustul plantei și pot avea efecte antimicrobiene și antiinflamatorii.
6. Saponine: Substanțe cu proprietăți antimicrobiene și antiinflamatorii.
7. Acid elagic: Un compus polifenolic cu proprietăți antioxidante și antiinflamatorii.

Acești constituenți conferă aglicii proprietăți terapeutice și beneficii pentru sănătate. Este important să menționăm că concentrația și proporțiile acestor compuși pot varia în funcție de diferiți factori, cum ar fi zona geografică, condițiile de creștere și stadiul de dezvoltare al plantei.

Florile si mai ales radacinile de aglica au importanta terapeutica in medicina umana traditionala. Principiile active pe care le contin plantele de aglica intervin astringent, emolient, diuretic, antiasmatic, antihemoroidal, antidezinteric. Aglica este folosita intern pentru ameliorarea astmului, hemoroizilor, combaterea durerilor postnatale si durerilor testiculare, marirea diurezei, iar extern in ameliorarea eczemelor si hemoroizilor.

Rădăcina este antihelmintică și lithontripică. Este utilizată în tratamentul epilepsiei, pietrelor la rinichi și vezicii urinare, a secrețiilor genitale și a viermilor intestinali.

In secolele XVI-XVII, radacina si planta intreaga sau numai radacina erau folosite in litiaza renala, gusa si epilepsie. In unele tari, planta a trecut drept remediu etnoiatric in blenoragie, hidropizic, helmintoza (tenie), afectiuni pulmonare si ca tonifiant. (1)

Planta de aglică în alimentație

Frunzele tinere de aglică se consumă crude sau fierte. Se pot adăuga în salate și supe. Rădăcina de aglică se poate consuma la fel, crudă sau gătită. Are un gust mai degrabă amar, chiar astringent. Cu toate acestea, rădăcina este un aliment consumat mai degrabă în perioada de foamete, este folosită doar în vremuri de sărăcie.

Farmacologie sau utilizari in farmaceutica ale plantei de aglica

Planta este bogată în compuși fenolici și i se atribuie acțiune antiinflamatorie, antireumatică și diuretică.

Planta de aglică (Filipendula vulgaris) are diverse utilizări în domeniul farmaceutic, datorită compușilor activi pe care îi conține. Iată câteva dintre utilizările sale:

1. Antiinflamator: Aglica conține compuși cu proprietăți antiinflamatoare, cum ar fi acidul salicilic, care poate fi folosit în prepararea medicamentelor antiinflamatoare.
2. Analgezic: Datorită efectului său analgezic, planta poate fi utilizată în formularea medicamentelor pentru ameliorarea durerilor, inclusiv a durerilor de cap sau a durerilor musculare și articulare.
3. Antipiretic: Unele substanțe din plantă pot ajuta la scăderea febrei, fiind utilizate în medicamentele antipiretice.
4. Diuretic: Planta are proprietăți diuretice, putând fi utilizată în formularea medicamentelor diuretice pentru a stimula eliminarea excesului de apă din organism.
5. Antioxidant: Conține compuși antioxidanți care pot ajuta la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ și a daunelor oxidative. Aceste proprietăți pot fi utilizate în formularea medicamentelor sau suplimentelor antioxidante.
6. Astringent: Extractele de aglică pot avea efecte astringente, putând fi utilizate în prepararea medicamentelor sau produselor cosmetice pentru a ajuta la strângerea și tonifierea pielii.

Ceaiul de aglică – 11 Beneficii pentru sănătate

Se recomandă ceaiul de aglică pentru:

1. Reducerea inflamațiilor: Ceaiul conține compuși cu proprietăți antiinflamatorii, care pot ajuta la reducerea inflamațiilor în organism.
2. Atenuarea durerii: Anumite substanțe din plantă pot acționa ca analgezice naturale, ajutând la ameliorarea durerilor de diverse tipuri.
3. Scăderea febrei: Consumul de ceai poate ajuta la scăderea temperaturii corpului în caz de febră datorită conținutului de acid salicilic sau aspirină naturală.
4. Relaxarea musculară: Conține compuși care au efecte relaxante asupra mușchilor, contribuind la calmarea spasmele musculare.
5. Stimularea digestiei: Ceaiul poate promova digestia și poate ajuta la reducerea simptomelor neplăcute asociate cu problemele digestive.
6. Are efect diuretic: Consumul de ceai de aglică poate stimula eliminarea excesului de lichide din organism, ajutând la detoxifiere și purificare.
7. Susținerea sănătății sistemului urinar: Substanțele din plantă pot ajuta la prevenirea infecțiilor urinare și a formării pietrelor la rinichi, menținând astfel sănătatea sistemului urinar.
8. Protecție antioxidanta: Planta conține compuși antioxidanți care protejează celulele de stresul oxidativ și de daunele provocate de radicalii liberi.
9. Susținerea sănătății cardiovasculare: Consumul de ceai poate contribui la menținerea sănătății inimii și a sistemului cardiovascular prin reducerea inflamațiilor și a tensiunii arteriale.
10. Stimularea sistemului imunitar: Unele substanțe din plantă pot stimula sistemul imunitar, ajutând organismul să lupte mai eficient împotriva infecțiilor.
11. Îmbunătățirea stării de bine: Consumul de ceai poate ajuta la relaxarea și reducerea stresului și anxietății, promovând o stare generală de bine și calm.

Este important să menționăm că beneficiile consumului de ceai de aglică pot varia de la persoană la persoană, iar consumul trebuie făcut cu moderație. De asemenea, este recomandat să consultați un specialist înainte de a începe un tratament cu ceai de aglică, mai ales dacă se consumă și alte medicamente.

Cum se prepară ceaiul de aglică?

1. Se adună frunzele și florile de aglică proaspete sau se folosesc uscate. Se pot culege plante din grădină din locurile în care crește, sau le poți achiziționa din magazinele de plante sau de produse naturiste.
2. În cazul frunzelor și florilor proaspete, se spală bine frunzele și florile cu apă curată pentru a elimina eventualele impurități.
3. Pune aproximativ 1-2 lingurițe de plantă într-o cană.
4. Încălzește apă filtrată până aproape de punctul de fierbere.
5. Toarnă apa fierbinte peste plantă și acoperă cana cu un capac sau un ceainic.
6. Lasă ceaiul să se infuzeze timp de aproximativ 5-10 minute pentru a permite eliberarea substanțelor benefice.
7. După ce s-a infuzat suficient, strecoară ceaiul folosind un filtru sau o sită.
8. Se poate consuma ceaiul de aglică cald sau rece, în funcție de preferințe.

Este important să urmezi instrucțiunile de preparare și dozajul corect pentru a beneficia de proprietățile plantei în mod adecvat.

Se poate prepara ceai de aglică la rece! Se pune planta la infuzat în apă rece și se lasă astfel la macerat timp de 8-12 ore, după care se poate consuma! În acest mod, proprietățile plantei rămân nealterate!

Poze cu planta medicinală Aglica

Contraindicații și posibile efecte adverse

Consumul de Filipendula vulgaris poate avea anumite contraindicații și precauții, care trebuie luate în considerare. Iată câteva dintre ele:

1. Alergii sau sensibilitate la plantele din familia Rosaceae: Persoanele care sunt alergice sau sensibile la alte plante din familia Rosaceae, cum ar fi trandafirii sau măceșele, ar trebui să evite consumul de aglică sau produse care conțin această plantă.
2. Interacțiuni medicamentoase: Anumite componente ale aglicii pot interacționa cu medicamentele, inclusiv anticoagulantele. Deoarece planta conține acid salicilic, care are efect de subțiere a sângelui, consumul excesiv sau în combinație cu medicamente anticoagulante poate crește riscul de sângerare excesivă. Este recomandat să consultați medicul înainte de a o utiliza în cazul în care luați medicamente anticoagulante.
3. Probleme digestive: Filipendula vulgaris poate provoca iritații ale tractului digestiv la anumite persoane sensibile. Este recomandat să fie consumată cu precauție în cazul persoanelor cu probleme gastrointestinale sau ulcere.
4. Sarcină și alăptare: Nu există suficiente cercetări pentru a evalua siguranța consumului de aglică în timpul sarcinii și alăptării. Prin urmare, este mai bine să evitați consumul acestei plante în aceste perioade sau să solicitați sfatul medicului.

Este întotdeauna important să fii atent la orice reacții adverse sau efecte nedorite în urma consumului de aglică și să consulți un medic înainte de a utiliza plante medicinale sau suplimente în scopuri terapeutice. Este posibil ca această plantă să nu fie potrivită pentru toate persoanele și să existe situații individuale care necesită precauții suplimentare.