Ceaiuri pentru tuse ~ Peste 50 de remedii naturiste pentru gat

Timp de citire estimat: 9 minute


Ridiche neagra cu miere pentru tuse remedii naturale pentru tuse

Ca tot suntem in sezonul rece si cum raceala si gripa ne cam dau tarcoale, m-am gandit ca ar fi indicat sa-ti pun la dispozitie o lista destul de vasta cu leacuri, tratamente naturale si ceaiuri pentru tuse seacă sau productivă. Incep cu cateva decocturi si ceaiuri pentru tuse si pentru intreg sistemul respirator, dar tin sa precizez ca acestea sunt recomandate si in alte afectiuni.

Ceaiuri pentru tuse si pentru afectiuni ale sistemului respirator

Se folosesc diverse plante medicinale pentru a prepara ceaiuri pentru tuse. Acestea se pot folosi simple sau in amestec.

Amareala (Polygala amara) – Pentru tratarea urmatoarelor afectiuni: bronsita, tuse de diverse etimologii, astm, reumatism, ca expectorant, emolient, diuretic, se face o infuzie din o lingurita de planta uscata maruntita peste care se toarna o cana de apa clocotita  (200 ml). Se lasa acoperita 15-20 de minute, se strecoara si se bea in 5-6 reprize pe zi.

Pentru atenuarea acceselor de tuse convulsiva, se prepara un decoct din 2 lingurite pulbere de planta sau planta uscata, bine maruntita, la o cana de apa clocotita  (200ml). Se lasa sa fiarba 2 minute, se ia de pe foc si se lasa acoperit 10-15 minute. Se strecoara si se bea la nevoie cate o lingura.

Pentru calmarea tusei, calmant nervos si pentru stimularea digestiei prin excitarea glandelor intestinale se consuma vin tonic, pregatit din 90 g de radacina uscata si maruntita la o jumatate de litru de vin bun. Se fierbe 10 minute, se lasa la racit 1-2 ore, se strecoara si se bea cate o lingura de mai multe ori pe zi. Dozele trebuiesc respectate, in cantitate mai mare devine vomitiva si purgativa.

Anasonul ( Pimpinella anisum) apare si el pe lista de ceaiuri pentru tuse. Pentru tratarea de raceala, raguseala, tuse, dureri de cap se prepara un decoct din 3-4 g fructe la o cana de apa. Se lasa sa fiarba 5-6 minute, dupa care se strecoara. Se beau 2-3 cani pe zi.

Ceai de cimbrisor (Thymus serpyllum) pentru tuse

Pe lista de ceaiuri pentru tuse introducem si cimbrisorul. Pentru tratarea bronsitei, astmului bronsic, laringitei, traheitei, tusei convulsive si spastice, se consuma:

  • infuzie din 1-2 lingurite de planta la o cana (250 ml) cu apa clocotita. Se lasa acoperita 15 minute, se strecoara si se beau 2 cani pe zi;
  • infuzie din 2-3 linguri pulbere planta la o cana (250 ml) cu apa clocotita. Se lasa acoperita 30 de minute. Se strecoara si se iau 2-3 sau 3-4 linguri pe zi. In caz de tuse seacă, se poate bea o lingura la 2 ore.
  • cimbrisor macerat in miere de albine (vezi aici reteta).
Ceai de cimbrisor de camp pentru tuse

Pentru tratarea tusei la copii, se face ceai din 1 lingurita amestec parti egale pulbere de cimbrisor si scai vanat (Eryngium planum), la o cana (250 ml) de apa clocotita. Se lasa 10 minute, se strecoara si se indulceste cu miere. Se bea cate o inghititura de mai multe ori pe zi.

Ceai de Cimbru (Thymus vulgaris)

Daca tot vorbim de ceaiuri pentru tuse, nu putem uita cimbrul. Pentru tratarea tusei asmatiforme si a bronsitei, se prepara:

  • infuzie din o lingurita de pulbere planta la o cana cu apa in clocot. Se lasa acoperita pentru 10-15 minute. Se beau 2 cani pe zi;
  • infuzie din 2-3 linguri pulbere planta la o cana cu apa fierbinte. Se lasa acoperita 10 minute. Se iau 2-3 linguri pe zi. Are actiune expectoranta, calmeaza spasmele cailor respiratorii.

Ceai de Ciubotica cucului (Primula verris) 

Ciubotica cucului se foloseste si ea in ceaiuri pentru tuse. Pentru tratarea tusei de diverse etiologii, rinitelor, rinosinuzitelor, pneumoniei (adjuvant), a gripei, astmului bronsic:

  • infuzie din 1-2 lingurite de flori la o cana (250 ml) de apa clocotita. Se lasa acoperita 15 minute, se strecoara si se beau 2-3 cani pe zi;
  • decoct din 1-2 lingurite pulbere de rizom si radacina la o cana (250 ml) cu apa. Se adauga un varf de cutit de bicarbonat de sodiu, se fierbe 5-10 minute. Se strecoara si se beau 2-3 cani pe zi.

Remedii naturale pentru tuse – leacuri din batrani

Tratament cu Hrean pentru tuse (Armoracia lapathifolia)

Pentru tuse seacă sau chiar și tuse productivă, se foloseste radacina de hrean rasa si amestecata cu miere de albine. Se lasa 5 – 10 ore sa se plamadeasca intr-un loc cald. La nevoie se ia cate o lingurita.

Sirop de ceapa cu miere de albine pentru tuse seacă si dureri de gat

Se alege o ceapa mai mare, i se taie coada si se face o gaura, exact ca si la ridiche. Se pune miere de albine si se lasa cateva ore sa se patrunda mierea de albine cu sucul de ceapa. Se consuma cate o lingurita, ori de cate ori este nevoie.

Sirop de ridiche neagra pentru tuse seacă

Pentru tratarea bronsitelor cronice, tusei, raguselii, se consuma suc de ridiche neagra, o jumatate de pahar, amestecat cu o jumatate de pahar de miere de albine. Se pastreaza la frigider. Copiii iau 1-2 lingurite de 3 ori pe zi, adultii 1-2 linguri de 2 ori pe zi.

Pentru calmarea tusei, se recomanda sirop de ridiche neagra. Ridichea se taie in 2 jumatati egale. In fiecare jumatate se face o gaura adanca , folosindu-se o lingura cu marginile mai ascutite. Se umple cu miere de albine. Se lasa 6 ore, dupa care se bea siropul rezultat si se mai umple o data. Operatia se face dimineata pentru a bea la pranz siropul format, si la pranz pentru a bea siropul seara, iar seara pentru siropul de dimineata. Doua zile, maximum 3 zile de tratament cu sirop de ridiche neagra sunt suficiente.

Ridiche neagra cu miere pentru tuse remedii naturale pentru tuse

Fagurele cu miere – un tratament natural pentru tuse

Un alt super aliment recomandat pentru afectiunile gatului, pentru tuse si alte afectiuni ale sistemului respirator este unul preparat de albinute.

Fagurele de albine este un remediu natural care inglobeaza o intreaga farmacie. Acesta este recomandat pentru multe alte afectiuni.

Fagurele cu miere se mesteca 15-20 de minute pentru a se absorbi incet toate substantele active. Astfel se asimileaza foarte bine, treptat, beneficiile ce se gasesc in ceara de albine si in celelalte elemente prezente. Prin masticatie, proprietatile fagurelui cu miere isi exercita efectele chiar de la nivelul dintilor, gurii si a gingiilor.

În cazul în care nu ai în casă fagure, poți să foloseștie miere de albine cu tinctură de propolis. În timpul răcelilor, a gripei, se recomandă un consum mai frecvent de miere de albine cu propolis. Așadar, dacă te-ai ales cu o tuse seacă sau productivă, consumă cam la fiecare 3-4 ore câte o linguriță de miere de albine cu propolis. Mierea cu propolis nu se înghite direct, ci se ține cât mai mult în gură pentru a se duce ușor pe gât pentru a-l vindeca și pentru a omori bacteriile și virușii de pe întreg traseul.

Fagure cu miere de albine

Alte tratamente naturale si ceaiuri pentru tuse uscată sau productivă

Urmatoarele plante medicinale pot fi folosite cu succes in ceaiuri pentru tuse: boz, brancuta, cinstet, coada soricelului, iasomie, isop, izma creata, leustean, levantica, nalba mare, nalba de cultura, plamanarica, podbal, lumanarica, rozmarin, salcam, schinel, scanteiuta, scorus de munte (fructe), smochin (frunze), sovarf, sofranel, trifoi rosu, unguras, urzica.

Cum se prepara si se administreaza remediile naturale si ceaiurile pentru tuse seacă sau tuse productivă:

  • brustur dulce – decoct din 10 g planta maruntita la 1 l de vin natural. Se fierbe 10-15 minute la foc mic, se lasa acoperit 2-3 ore, se strecoara si se ia cate o lingurita pe zi.
  • cervana – decoct din 1 lingurita planta uscata maruntita la o cana cu apa. Se fierbe 2-5 minute la foc mic, se strecoara si se consuma 2 cani pe zi, cu 10 – 15 minute inainte de masa.
  • coada calului – decoct din 4-5 lingurite de planta maruntita la 1,5 l de apa. Se fierbe 10-15 minute, se strecoara si se bea pe tot parcursul zilei,
  • crin alb – decoct din 10 g bulbi proaspeti sau 30 g bulbi uscati la o cana cu apa. Se fierbe 10-15 minute, se strecoara si se beau 2 cani pe zi,
  • fereguta dulce – decoct din 10 g pulbere rizom la 500 g apa. Se beau 3 cesti pe zi,
  • iarba mare – decoct din 4 linguri radacina maruntita la o cana, se fierbe 20 de minute, se iau 2-4 lg pe zi,
  • iedera – tinctura  obtinuta din 25 g frunze tocate la 100 ml alcool 70 grade – se lasa la macerat 10 zile, se folosesc 25-50 picaturi pe zi,
  • limba cainelui – decoct din 1 lingurita pulbere radacina la o cana,
  • migdal – decoct din 50 g coaja la 1 l de apa,
  • nap – radacina consumata ca atare,
  • narcise albe – infuzie din 1 lingurita de flori uscate si maruntite, fara receptacul ,
  • orz – decoct din 2 linguri de boabe la 1 l de apa, se fierbe 30 de minute,
  • ovaz – decoct din 1 lingura de boabe de ovaz la o cana cu apa,
  • porumbar – decoct din o lingurita fructe la o cana, se fierbe 20 de minute, se beau 2-3 cani pe zi,
  • roua cerului – tinctura din roua cerului uscata si maruntita peste care se toarna alcool, sa depaseasca cu 1 cm nivelul plantelor. Se macereaza 10 zile, se trecoara si se administreaza 10 picaturi de 3 ori pe zi la copii si 15-20 de picaturi de 3 ori pe zi la adulti
  • sapunarita – decoct din 2 lingurite pulbere  de rizom si radacina la o cana, se fierbe 10-15 minute, se bea pe parcursul unei zile,
  • strugure – cura de struguri, 1-2 kg pe zi,
  • stevie – consumata ca atare in salate,
  • tataneasa – decoct din 1-2 lingurite cu pulbere de radacina la 1 l de apa. Se fierbe pana scade la jumatate, se lasa la racit 15-20 de minute, se strecoara si se beau 2-3 cani pe zi,
  • toporasi – decot din 1 lingura cu pulbere de rizomi si radacini la o cana de 250 ml apa. Se fierbe 5 minute, se lasa acoperit 15 minute, se strecoara si se bea caldut. Pentru tratarea tusei cu efect expectorant, calmant, diuretic, usor laxativ, se recomanda 1-2 cani pe zi, indulcite cu miere.
  • trei frati patati – decoct din 2 linguri de planta la o cana cu apa. Se fierbe 5 minute, se strecoara, se indulceste cu miere si se beau 2 cani pe zi pentru tuse cu secretie muco-purulenta,
  • telina – 100g suc dimineata inainte de masa,
  • usturoi – consumat ca atare, zilnic, minimum 2-3 catei,
  • visin – se consuma 500 – 1000g visine zilnic
  • volbura – decoct din 1 lingura pulbere de planta la o cana de 200 ml de apa. Se fierbe 5 minute, se strecoara, se bea cald.

Toate aceste ceaiuri pentru tuse se pot folosi in orice sezon, sunt insa cateva remedii (visinele si strugurii) ce sunt disponibile proaspete doar in anumite perioade ale anului.

Sa ne pastram sanatosi cu aceste leacuri si ceaiuri pentru tuse!


Acest articol a fost actualizat recent pe

de către

cu tematica

Despre autor

Avatar Jorjette C

Păreri și impresii:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *