Maghiran – Cultivare, utilizari, beneficii, proprietati + 4 retete

Maghiranul (Majorana hortensis) este o planta aromatica medicinala erbacee, anuala in conditiile tarii noastre si perena in tarile mediteraneene.  Tufa globuloasă de maghiran, asemeni unei grămăjoare de confeti catifelate cenuşiu-verzui, trece adesea ne­observată, semnalându-se doar prin parfumul suav şi delicat. Cei care l-au cunoscut, îl îndrăgesc şi nu se mai pot lipsi de el. Maghiranul este considerat a fi simbolul modestiei şi discreţiei. Popular se mai numeste si maderan, maioran, mărgăran, mederean, megerean, mighiran, pupi.

În industria parfumurilor se află pe primele locuri, depăşit doar de trandafir şi levănţică, care au însă neapărată ne­voie de tovărăşia sa, pen­tru că le temperează şi le îmbină armonios pe amândouă, adăugându-le gingă­şie, distincţie şi eleganţă.

Multe regiuni ale lumii îşi dispută maghiranul. Unii spun că patria lui trebuie căutată în Africa de nord. Orientul, unde este la mare cinste din cele mai vechi timpuri şi Europa meridională, care-l foloseşte cel mai in­tens şi unde creşte cel mai bine se pretind fie­care patria celei mai fin, înmiresmate plante aro­matice. Primul care l-a bo­tezat cu denumirea lui de azi a fost vestitul Albert Magnus, în secolul al XIII-lea, ceea ce atestă vechimea lui pe aceste meleaguri.

Informatii generale despre planta de maghiran ~ Caracteristici

Este o plantă condiment măruntă, nu mai înaltă de 30—50 cm, cu tulpini subţiri şi fine, dar care cresc drepte şi graţioase. Ele se ramifică foarte mult şi poartă numeroase frunze mici, rotunjite, dispuse două câte două. Toată planta are un aspect catifelat, acoperită fiind cu un puf fin, scurt şi des, ca şi frunzele, care-i dă un colorit pastelat, verde-cenuşiu. Florile mici, crem-albicioase, stau adunate în bucheţele sferice, ca nişte pompoane minuscule, protejate cu gingăşie de bractee cu marginile aduse în sus în chip de cupă.

Seminţele sunt foarte mici (intră 4000—5000 într-un gram) sferice sau uşor alungite, de culoare cafenie, mai mult sau mai puţin închisă. Din 100 de seminţe răsar aproximativ 60 plante, şi această facultate germinativă durează 2—3 ani.

Maghiranul – Cultivare, ingrijire si inmultire

Ca să crească bine, maghiranul are nevoie de un sol uşor, însorit şi fertil, dar nu îngrăşat prea de curând cu gunoi. Deoarece e sensibil la frig, se sea­mănă la sfârşitul lui aprilie. Recomandat este să se producă mai întâi răsad de maghiran si sa se transplanteze in gradina. Odată ce planta s-a în­firipat, creşte rapid şi la începutul lui iunie se pot recolta primele frunze. Din iulie pînă în septem­brie, maghiranul înfloreşte într-una.

Deşi peren, nu rezistă afară în timpul iernii, fapt pentru care în cultură e anual. Dacă se scot plantele toamna, cu pământ pe rădăcini şi se plantează la ghiveci, primăvara pot fi readuse în câmp. În felul acesta pot vegeta ani de-a rândul. Practicarea acestor operaţii la un număr mai mare de plante este însă anevoioasă. Mai uşor este să se tundă toamna lăstarii tineri şi să se pună la înrădăcinat, plantaţia refăcându-se primăvara cu aceşti butaşi (vezi mai multe informații despre cultivare si creștere).

La noi in tara, maghiranul are conditii ecologice de cultura in judetele Neamt, Braila, Giurgiu, Teleorman, Buzau, Bihor, sudul Doljului.

Cand se culege maghiranul

Maghiranul se culege in timpul infloritului. Partile aeriene ale maghiranului se recolteaza prin taierea tulpinilor cu cel putin 5-6 cm deasupra solului. Planta se usuca la umbra in poduri sau in camere bine aerisite, in strat subtire. Nu se pastreaza prea mult deoarece se pierde uleiul volatil. In 8 luni continul de ulei volatil scade la 30% din valoarea initiala.

Maghiranul in medicina naturista ~ Tratamente cu maghiran

Partile aeriene ale plantei au utilizari terapeutice in medicina umana traditionala. Principiile active din planta stimuleaza digestia, ajuta la eliminarea gazelor din tubul digestiv, mareste pofta de mancare, calmeaza colicile gastrointestinale, maresc diureza.

Ceaiul de maghiran – Beneficii pentru sanatate

Ceaiul aromatic de maghiran ajută la digestie, ameliorează flatulenţa, răcelile şi durerile de cap, calmează nervii si migrenele, uşurează menstruaţia.

Pentru tratarea colicilor gastrointestinale, gastritelor hipoacide, insomniei, balonarilor abdominale, stimularea poftei de mancare, calmarea sistemului nervos, se prepara un ceai de maghiran din 1 lingurita de planta la 200 ml apa clocotita. Se lasa acoperit 15-20 de minute. Se strecoara. Se beau 2-3 cani de ceai pe zi. Pentru stimularea poftei de mancare se bea cate o cana de ceai cu 30 de minute inainte de masa.

Pentru combaterea migrenelor, insomniei si ca stimulent digestiv, se consuma o infuzie preparata din 5 g de maghiran uscat maruntit sau pudra de planta la 100 ml apa clocotita. Apa se toarna peste planta in cana. Se lasa acoperita 30 de minute. Se filtreaza. Se ia cate o lingurita la 2-3 ore.

Calmant in nevroze, pentru combaterea durerilor abdominale si eliminarea gazelor se face un decoct de planta. Se adauga 1-3 lingurite de pulbere planta uscata la 250 ml cu apa rece. Se lasa 10 minute, apoi se fierbe 15 minute la foc mic. Se strecoara. Se beau 1-2 cani pe zi.

In disfunctiile glandelor mamare, se prepara un amestec de 40 g maghiran, 20 g fructe de anason, 30 g fructe de chimion si 10 g fructe de fenicul. Se face un ceai din o lingurita amestec la o cana de apa. Se beau 2 cani de ceai pe zi.

In anorexie, se recomanda o infuzie din o lingurita maghiran uscat la o cana cu apa. Se beau 2 cani de ceai pe zi, inainte de mese.

Părţi folosite: frunze, tulpini şi flori.

Foloseste maghiran in cosmetica naturista

Pentru intretinerea tenului, se prepara un ceai de maghiran din 1 lingura planta la 200 ml de apa in clocot. Se lasa acoperit 20 de minute. Se strecoara ceaiul. Se spala fata, folosindu-se un tampon de vata sau se aplica comprese calde.

De asemenea, pentru cosmetica tenului se prepara o crema cu extract de maghiran.

Maghiranul in aromaterapie

Uleiul esenţial este distilat din frunze şi din vârfurile înflorite ale plantei. Uleiul esential de tarhon este antioxidant, antiviral, facilitează spasmele, stimulează circulaţia locală şi reduce îmbătrânirea pielii. Uleiul esenţial de maghiran se utilizează pentru degerături, vânătăi, ticuri nervoase, artrită, dureri musculare şi rigiditate, entore, astm, bronşită, răceli, tuse, colici, constipaţie, dispepsie, flatulenţă, amenoree, sindrom premenstrual, dureri de cap, hiperteniune arterială, insomnie, migrene, tensiune nervoasă, condiţii legate de stres.

Calităţi cheie: anafrodisiac, luat în doze mari stupefiant, cefalic, sedativ, restaurativ.

De altfel maghiranul, cea mai plăcut parfumată dintre toate plantele aromatice, este de mult cunoscut şi iubit ca plantă de apartament. Gingăşia acestui membru al familiei mentei, ca şi mireasma fină a frunzelor sale, îl fac un oaspete permanent şi agreabil al casei. Proaspete sau us­cate ele dau un parfum de o delicateţe neasemuită ceaiurilor, băuturilor răcoritoare, sosurilor, friptu­rilor, mâncărilor din carne sau legume, preparatelor din ouă, brânzeturilor, supelor, ghiveciurilor, sala­telor, chiar şi deserturilor.

Maghiranul in ritualuri ~ Utilizări magice

Cu o infuzie de maghiran, mentă şi rozmarin se stropeşte în jurul casei pentru protecţie. Acest ritual are efect şi în cazul protejării diferitelor obiecte. Planta aduce fericirea unei persoane deprimate. Nuanţele de violet şi maghiranul sunt purtate în timpul lunilor de iarnă ca o amuletă împotriva răcelilor. Cultivat în grădină formează un scut de protecţie împotriva spiritelor negative. Se foloseşte în ritualurile pentru dragoste, protecţie, fericire, purificare şi curăţire.

Maghiranul este o incomparabilă planta aromatica

Frunzele de maghiran au un gust dulce, mai picant decât frunzele de oregano. Este o planta condiment destul de populară în bucătărie – folosită în salate, sosuri, brânzeturi şi în obţinerea lichiorurilor.

Planta este pe drept cuvânt considerată ca zâna bună a artei culinare. Încercaţi să adăugaţi puţin maghiran ori­căruia din alimentele enumerate şi veţi vedea că el are într-adevăr puterea magică de a înviora şi scoate din anonimat mâncarea cea mai modestă sau lipsită de orice savoare. Alături de busuioc este inegalabil şi de neînlocuit pentru crearea fondului aromatic la fripturi, în sosuri şi tocături din carne. Are însuşirea rară de a redresa gustul şi parfumul oricărui preparat culinar, punându-i în valoare ca­lităţile şi estompându-i defectele.

Câteva frunzuliţe de maghiran în ceaiul de dimineaţă, redau buna dispoziţie şi vă fac să pri­viţi viaţa cu alţi ochi. Un ceai călduţ de maghiran, îndulcit cu puţină miere, băut seara, eventual com­binat cu câteva flori de tei, câteva fire de busuioc şi 2—3 frunze de mentă, dă o senzaţie de uşurare în stomac şi creează o stare plăcută de somnolenţă euforică. Nu degeaba scria botanistul John Gerard, încă în 1597 că “măghiranul este bun pen­tru cei prea înclinaţii spre oftat”.

Rețete în care maghiranul înnobilează gustul mâncărurilor simple

Nici o altă plantă aromatică nu are, în aceeaşi măsură cu maghiranul proprietatea de a înnobila preparatele cele mai banale dar foarte apreciate pentru că sunt consistente şi gustoase, cum sunt cârnaţii de casă, caltaboşii, toba, lebărul. De aceea, în Germania, patria cârnaţilor şi mezelurilor de casă, i se spune Wurstkraut — aromă pentru cârnaţi.

În cele ce urmează vă punem la dispoziţie câteva idei de reţete mai puţin banale în care maghiranul se pre­zintă în lumina sa cea mai favorabilă.

Frigănele cu maghiran

Ingrediente : 6 felii de pîine albă, 1/2 litru lapte uşor în­dulcit, 2 ouă, 1 ceaşcă ulei, 1 linguriţă maghiran, sare.

Preparare. Pâinea se înmoaie în lapte, dar nu prea mult. Se bat ouăle cu sarea şi măghiranul. Feliile se scot cu furculiţa, pe rând, din lapte, se scurg puţin şi se trec prin ou. Se prăjesc apoi pe o parte şi pe alta, până se rumenesc. Se ţin calde şi se ser­vesc cu sote de mazăre.

Alivanca cu maghiran

Ingrediente : 600 g brânză de vacă, 5 ouă, 6 linguri smân­tână, 3 linguri mălai, 3 linguri făină, 1 lingură unt, 2 lin­guri pesmet, 1 lingură maghiran, 1 linguriţă sare.

Preparare. Brânză, bine scursă, se amestecă cu măghiranul şi smântâna. Se omogenizează bine. Se încorporează mălaiul, făina, pesmetul, sarea. Se adaugă gălbenuşurile şi albuşurile spumă. Se unge o tavă lungă (de cozonac), cu unt şi se umple cu această compoziţie. Se coace până se rumeneşte şi când la clasica încercare cu paiul acesta iese curat, se răstoarnă pe un platou şi se serveşte cu smântână.

Cartofi Batate cu maghiran

Ingrediente : 2 ceşti batate tăiate felii, 1 ceapă tăiată peş­tişori, 1 ceaşcă mazăre proaspătă sau din conservă, 1/3 litri zeamă în care a fiert mazărea, 1 linguriţă pudră de ma­ghiran, 1 lingură margarină sau ulei, 1 linguriţă zeamil, sare, boia dulce de ardei.

Preparare. Se pun legumele cu lichidul şi gră­simea într-o cratiţă. Se presară cu sare şi maghiran, se înăbuşe până devin fragede (cca 40 min). Se scot 2—3 linguri din zeamă şi se amestecă cu zeamil. Se adaugă boiaua şi se toarnă la loc peste legume, care se mai dau într-un clocot pînă se leagă sosul.

Sos de maghiran cu zeamil

Ingrediente : 5 cepe eşalote, 3 linguri ulei, 1/2 ţelină rasă pe răzătoarea mare, 1 linguriţă făină sau zeamil, 2 roşii (facultativ), 1 linguriţă sare, 2 linguriţe maghiran, 1 ceaşcă apă sau lapte.

Preparare. Se toacă mărunt eşalotele şi se înă­buşe în ulei. Se adaugă făina. Se stinge cu apa clocotită cu lingurița de sare. Se adaugă ţelina şi se fierbe 5 minute. Se adaugă roşiile curăţate de coajă şi tăiate bucăţi şi maghiranul. Se fierb până se leagă sosul. Se foloseşte cald sau rece pentru rasol de pasăre sau de peşte, sau la diverse legume fierte natur.

Bibliografie:

• “Plante aromatice si condimentare utilizate in preparatele culinare”, Editura Ceres, Bucuresti, 1989
• “Universul plantelor” – Prof. dr. Constantin Parvu, Editura ASAB, Bucuresti, 2006
• “Plantele medicinale si aromatice de la A la Z” – Dr. Farm. Ovidiu Bojor, Biolog Mircea Alexan, Bucuresti, 1982