Feniculul ~ proprietati, beneficii, 5 retete, Cultivare

In acest articol vom descoperi impreuna diferenta dintre feniculul comun (Foeniculum vulgare) si feniculul dulce de Florenta (Foeniculum dolce). Vom putea observa caracteristicile acestei plante aromatice, proprietatile si beneficiile, iar spre final vom avea parte de cateva retete cu fenicul.

Feniculul este o plantă perenă, originară din Eu­ropa meridională, care poate fi găsită crescând şi spontan în jurul Mării Mediterane. În cultură este anuală, bienală sau perena. Frunzele sale sunt divizate foarte fin, fiind reduse la nişte segmente filiforme, aidoma celor de mărar, cu ale căruia se aseamănă foarte mult. Dar, feniculul creşte mult mai înalt decît mă­rarul, toate părţile plantei sunt de un verde mai fra­ged şi mai puţin brumate. În plus, ceea ce este esen­ţial, ele răspândesc un parfum foarte puternic, cu totul altul decât al mărarului, dând putinţa, la cea mai uşoară atingere, să-ţi dai seama de confuzie.

Feniculul este una din cele mai parfumate plante din familia pătrunjelului. Aroma dulce-mentolată a întregii plante, remarcabilă mai ales la seminţe, a atras de multă vreme atenţia asupra lui.

Feniculul comun si feniculul dulce – Descriere

Peţiolul frunzelor este lăţit şi membranos la fe­niculul comun, îmbrăţişând tulpina, care creşte înaltă de aproximativ 1,50 m, netedă pe dinafară, şi goală pe dinăuntru. Florile feniculului sunt verzui, grupate în umbrele terminale. Fructele, uscate, nu se deschid la maturitate, păstrând închise în ele seminţele, aşa în­cât, ca la toate Umbeliferele, sunt folosite ca atare pentru înmulţire. Sunt alungite, rotunjite la capete, cu cinci coaste proeminente şi au culoare cenuşie, într-un gram intră aproximativ 310 bucăţi, iar facul­tatea lor germinativă durează timp de 4 ani. Această specie, foarte rustică, este valoroasă nu­mai pentru producţia de seminţe.

La feniculul dulce peţiolii frunzelor sunt mai dez­voltaţi. Ei se lăţesc atât de mult, încât marginile lor, curbându-se, se reunesc, formând o teacă îngroşată care cuprinde o parte din tulpină şi chiar baza frun­zei superioare. Există două tipuri de fenicul cu teci cărnoase. Unul este feniculul pe care sicilienii îl numesc „carosella”, iar francezii fenicul dulce şi de la care se consumă tulpinile, cu frunze cu tot, când sunt încă tinere, mai ales crude, ca aperitiv.

Feniculul de Florenţa propriu-zis, caracterizat printr-o tufă mai scundă şi mai răsfirată, a cărei tulpină, foarte scurtă, prezintă spre bază internodii extrem de apropiate. Frunzele lui sunt mari, cu foliole subţiri de tot, de un verde blond. Tecile peţiolilor, foarte late, de un verde albicios, se îmbracă unele pe altele la baza tulpinii, formând un fel de bulb, fraged şi zaharat, care constituie partea co­mestibilă. El se poate prepara în diferite moduri sau se poate consuma şi crud, aromatizând extrem de agreabil salatele de legume.

Parfumul său foarte puternic ar putea însă să nu fie pe placul celor încă neobişnuiţi cu el, aşa încât, pentru început, vă sugerăm să consumaţi feniculul de Florenţa în diferite preparate culinare în care, prin fierbere, se atenuează mult această aromă specifică.

Utilizarile feniculului de-a lungul timpului

Cu secole în urmă, rămurelele feniculului, ca nişte pene de struţ, simbolizau pentru unii linguşeala, prin mo­liciunea lor mângâietoare.

Pentru alţii, tulpinile băţoase, încununate cu panaşele largi, rotate ale inflorescenţelor erau emblema nobleţei şi a erois­mului. Tot atât de controversate îi erau şi însuşirile. Pentru unii reprezenta un sedativ, recomandat pen­tru calmarea unei exuberanţe exagerate. Pentru alţii, era un bun remediu în caz de plictiseală, me­lancolie, oboseală.

Părinţii dădeau copiilor seminţe de fenicul zaharisite ca să le mai potolească neas­tâmpărul. Ei înşişi le mestecau ca pe un fel de guma de mestecat, ca să le parfumeze respiraţia şi să-i ţină treji. Prin 1657, un medic al timpurilor recomanda obezilor, drept cura de slabire, să-şi pună seminţe de fenicul în băutură sau în supă. Se considera, de asemenea, că infuzia de fenicul este bună pentru ochi.

Dintre întrebuinţările sale mai vechi, unele au rămas va­labile şi utile până azi. Altele s-au perpetuat, fără o bază prea reală, în virtutea tradiţiei şi de dragul unei arome cu adevărat încântătoare. Cu aceeaşi consecvenţă ca şi pe vremuri unii pun câteva se­minţe de fenicul în ceaşca de lapte călduţ pe care o beau la culcare, în speranţa unui somn care se lasă de obicei mult aşteptat.

Dimineaţa îşi parfu­mează ceaiul sau cafeaua (mai ales surogatul de cafea) cu aceleaşi seminţe, de fenicul, în dorinţa ca acesta să-i ajute să-şi înceapă mai învioraţi ziua de lucru.

Dar pe lângă aceste utilizari, feniculul a căpătat cu timpul şi altele. Astfel, seminţele sale, cu gust dulce-picant şi aromă mentolat-răcoritoare, au ­început să fie larg utilizate pentru parfumarea lichiorurilor şi a unor băuturi răcoritoare. De aici nu le-a trebuit mult ca să treacă în patiserie şi bombonerie sau la aromatizarea dulceţurilor, compoturilor şi altor dulciuri.

Încetul cu încetul feniculul şi-a făcut loc şi în arta culinară, mai cu seamă de când, pe lângă rolul de plantă aromatică, şi l-a asumat şi pe acela de legumă, diversificându-şi, după cum vom vedea în continuare, formele sub care este cu­noscut în cultură.

Cum se cultiva feniculul

Feniculul comun nu cere îngrijiri speciale. Este peren şi atât de rustic încât de multe ori se sea­mănă singur, în continuare, acolo unde l-am pus pentru prima oară.

Feniculul se cultivă prin semănat direct, de obicei toamna, pentru a produce primăvara şi în cursul verii. Prin semănări succesive grădinarii sicilieni reuşesc să aprovizioneze piaţa cu mult iu­bitul „carosella” aproape în tot cursul anului.

Cel mai delicat fenicul, acela de Florenţa, poate fi şi el cultivat prin semănat direct, dar la noi reu­şeşte mai bine şi mai sigur dacă se produce răsad. Se poate semăna sau planta pri­măvara, pentru consumul de vară sau la sfîrşitul verii, pentru a-l putea consuma toamna. Cultura de vara dă cele mai bune rezultate la noi. Cultura de primavara are tendinţa să formeze rapid tulpini florale, căpăţânile rămînînd adesea mici şi fiind mai puţin fragede.

Seminţele feniculului de Florenţa sunt aproape duble ca mărime faţă de cele ale feniculului co­mun şi se întrebuinţează în acelaşi mod.

Feniculul – Beneficii pentru sanatate

Semințele de fenicul sunt mestecate pentru a înlătura foamea și pentru a ușura digestia. Se prepară ceai din semințe de fenicul pentru constipație, pentru a spori laptele matern și pentru a regla menstruația. Extractul de rădăcină este detoxifiant și diuretic. Feniculul ajută la refacerea ficatului afectat de consumul de alcool.

Semințele și frunzele infuzate ajută la curățarea profundă a pielii, iar uleiul esențial de fenicul este utilizat în masajul muscular de tonifiere.

Pentru a ajuta la indigestie și gaze, se toarnă apa clocotită peste semințele de fenicul zdrobite (o linguriță de semințe la o cană de apă). Semințele se fierb la foc mic pentru siropuri de tuse, pentru respirație greoaie și pentru dispnee. Semințele de fenicul sub formă de praf resping puricii animăluțelor de casă.

Puneți puțin fenicul în interiorul unui pește atunci când îl gătiți pentru a-l face mai digerabil. Semințele și rădăcina de fenicul ajută la curățarea ficatului, a splinei, vezicii biliare și a sângelui. Frunzele și semințele, fierte cu orz, ajută la creșterea cantității de lapte matern.

Feniculul dulce ajută în dietele de slăbit

Ceairile si supele preparate cu fenicul se spune că ajută în dietele de slăbit. Feniculul este mâncat în salate, supe, iar semințele sunt adăugate la pâine.

Uleiul de fenicul amestecat cu miere de albine poate fi consumat pentru tuse, iar ceaiul de fenicul poate fi folosit pentru gargară. Uleiul este consumat cu miere de albine și pentru a înlătura gazele, iar extern este aplicat pe umflăturile reumatice.

Ceaiul de fenicul – preparare si administrare

Este adevărat că ceaiul de fenicul preparat pentru adulţi dintr-o jumătate linguriţă de seminţe zdrobite, iar pentru copii din 5—6 seminţe, infuzate în 200 ml apă clocotită şi băut după mesele prin­cipale, are efect sedativ şi acţiune antiseptică. El calmează durerile abdominale prin uşurarea evacuarii gazelor intestinale. De asemenea, linişteşte tusea convulsivă şi astmatică, uşurează expectoraţia şi tuşea bronşică. Datorita gustului plăcut, copiii îl acceptă cu mai multă uşurinţă.

Infuzia de fenicul, rezultată dintr-o doză dublă de seminţe la aceaşi cantitate de apă, are efect tămăduitor în infecţiile oculare, în laringite, faringite, amigdalite. Aceaşi infuzie este bună pentru gargara.

Semințele de fenicul se fierb pentru a obține un ceai cu care se fac spălături pentru ochi. Se adaugă o linguriță jumătate de semințe la o cană de apă, se folosește de 3 ori pe zi. Strecurați bine înainte de a folosi.

Decoctul preparat din 3 linguri de teci maruntite de fenicul se adauga la 750 ml de apa. Se fierb 20 de minute. Se bea in 3 reprize in decursul unei zile. Acest decoct este recomandat pentru edeme renale, acnee, diabet zaharat si cistite. In caz de diabet, ceaiul se bea neindulcit.

Utilizări ale feniculului in ritualurile magice

Se agață la ușă pentru a respinge spiritele rele. Se poartă o bucățică de fenicul într-un săculeț pentru a-i influeța pe ceilalți să aibă încredere în cuvintele tale. Se utilizează pentru protecție, vindecare, sănătate și purificcare.

Feniculul in Aromaterapie

Uleiul esential de fenicul se utilizează pentru vânătăi, ten gras, celulită, obezitate, edeme, reumatism, astm, bronșită, anorexie, colici, constipație, dispepsie, flatulență, sughiț, probleme de menopauză, greață, lapte matern insuficient la mamele care alăptează. Are efect revitalizant, restaurativ, de stimulare, echilibrare, purificare.

Contraindicatii ale consumului de fenicul

Uleiul de fenicul nu trebuie să fie utilizat de către epileptici sau de copiii mici.

Unele persoane pot avea reacții alergice ale pielii la fenicul. Persoanele care sunt alergice la plante precum telina si morcov, sunt mai susceptibile să fie, de asemenea, alergice la fenicul. Feniculul poate de asemenea să facă pielea mai sensibilă la lumina soarelui si sa accentueze arsurile solare.

Feniculul ar putea încetini procesul de coagulare a sangelui. Consumand fenicul, ar putea crește riscul de sangerare sau de aparitie a vanatailor la persoanele cu tulburări ale factorilor de coagulare.

In cazul in care aveti o sensibilitate sau dereglare hormonala, cum ar fi cancerul de sân, cancerul uterin, cancerul ovarian, endometrioza sau fibroamele uterine, feniculul poate acționa ca estrogen. Dacă aveți vreo afecțiune care s-ar putea agrava prin expunerea la estrogen, nu folosiți feniculul.

Retete cu fenicul

Sunt foarte numeroase şi gustoase preparatele cu­linare la care se pretează atât seminţele, cât şi că­pățânile de fenicul. Iată câteva dintre ele :

Fenicul gratinat

Ingrediente: 750 g fenicul fiert în apă cu sare (bine scurs), 40 g unt sau margarină, 2 linguri făină, 1/2 l lapte, 1/2 linguriţă sare, boia de ardei iute, 60 g brânză sau caşcaval ras.

Preparare. Se unge un vas rezistent la foc şi se aşază în el căpăţânile de fenicul tăiate în sferturi sau jumătăţi, după mărimea lor. Într-o cratiţă mică se topeşte untul, se amestecă cu făina şi se stinge cu laptele, se potriveşte de sare şi boia, se lasă să dea în clocot, amestecând într-una. Se fierbe câteva minute. Se încorporează cea mai mare parte din brânza rasă, se toarnă peste fenicul, se presară restul de brânză şi se ţine la cuptor până se rumeneşte.

Sote de fenicul cu branza

Ingrediente : 750 g fenicul fiert în apă cu sare şi bine scurs, 100 g unt sau margarina, 100 g brânză rasă, 1 lingu­riţă seminţe de chimen.

Preparare. Feniculul se încinge în unt. Se aşază pe un platou ţinut cald. Se presară cu brânza rasă şi cu seminţele de chimen. Se decorează cu bucheţele de frunze verzi de fenicul.

Fenicul cu sunca si maioneza

Ingrediente : 500 g fenicul fiert în apă cu sare şi bine scurs, 150 g şuncă sau piept ardelenesc, 7 linguri maioneză, 3 linguri smântână sau iaurt, 1 castravecior acru (facul­tativ).

Preparare. Feniculul se taie rondele şi se amestecă cu şunca tăiată cubuleţe mărunte (crudă sau pră­jită uşor, după gust). Maioneza (mai acrişoară), se amestecă cu smântînă. Se taie castravetele în cu­buleţe fine şi se amestecă în maioneză. Se pune ma­ioneza peste fenicul şi se încorporează uşor, mişcând puţin cu furculiţa ingredientele, fără a le răscoli.

Sos cu fenicul

Ingrediente: 1 ou, 1 lingură de zahăr, un vârf de cuţit sare, 2/3 ceaşcă lapte, 1/4 linguriţă seminţe fenicul măci­nate (pentru o porţie).

Preparare. Se bate oul cu zahărul şi sarea, se adaugă feniculul şi laptele. Se amestecă bine. Se fierbe pe baie de apă sau în vasul cu fund dublu pentru fiert laptele, până ce crema se îngroaşe. Se serveşte caldă, bătută cu un cubuleţ de unt (facul­tativ) sau rece, cu fructe (căpşuni, felii de piersică) tăvălite în prealabil prin zahăr.

Biscuiţi cu fenicul

Ingrediente: 2 ceşti de făină, 4 linguriţe praf de copt, 1 linguriţă sare, 2 linguriţe fenicul măcinat, 1/4 ceaşcă unt sau margarină, 3/4 ceaşcă lapte, 4 linguri zahăr tos.

Preparare. Se amestecă făina cu sarea, praful de copt şi feniculul. Se frămîntă rapid, fără a se omo­geniza, cu margarină. Se face o adîncitură în mij­loc şi se adaugă laptele. Se pune pe planşeta presă­rată cu făină şi se frămîntă bine. Se întinde o foaie groasă de cca. 1 cm şi se taie în pătrate. Se apasă fiecare pătrat pe un strat de zahăr tos astfel încît acesta să se lipească pe suprafaţa sa. Se coc pînă se rumenesc foarte uşor.

Atât bulbii cât şi frunzele de fenicul se mai pot folosi la pregătirea sosurilor destinate unei game largi de preparate de legume.

Din seminţele de fenicul zdrobite şi macerate (5 g fenicul, 50 ml alcool şi 50 ml apă fierbinte) după cca. 6 zile se obţine un extract cu o aromă deosebită, plăcută, foarte valoros în fabricarea bău­turilor alcoolice şi răcoritoare.

Resurse:

• Feniculul – utilizari, efecte adverse, administrare
• Plante medicinale in terapia moderna – Farm. Maria Alexandriu-Peiulescu, Ing. Horia Popescu